INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  REAL MADRID - ARSENAL

„Poate Real Madrid să o întoarcă pe Arsenal?” » Richards și Jamie Carragher vin cu opinii ferme: „Ar fi cu spatele la zid!”

Real Madrid, antrenându-se înainte de Arsenal // foto: Imago Images
Real Madrid, antrenându-se înainte de Arsenal // foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 16 aprilie 2025 07:59 / Actualizat miercuri, 16 aprilie 2025 09:31

Jamie Carragher (47 de ani) și Micah Richards (36) s-au pronunțat asupra șanselor lui Real Madrid de a întoarce soarta „dublei” cu Arsenal și, implicit, să obțină biletele pentru semifinalele Ligii Campionilor.

În tur, pe Emirates, Arsenal a spulberat-o pe Real Madrid, 3-0, „dublă” Declan Rice și gol Mikel Merino.

La nivel declarativ, madrilenii susțin că rezultatul din Londra nu i-a zdruncinat. Antrenorul Carlo Ancelotti și cei mai importanți oameni din lot vorbesc cu încredere despre răsturnarea situației generale. Jude Bellingham chiar a afirmat la conferința de presă că „remontada a fost, probabil, cel mai des auzit cuvânt în vestiar în această săptămână”.

Dar ce consideră specialiștii, are cu adevărat șanse Madridul? Întrebarea a fost adresată în cadrul emisiunii de Champions League a postului CBS Sports.

„Ești TOP 2 în lume!” » Achraf Hakimi nu s-a abținut și l-a întrebat pe Richards: „Da? Cine e celălalt?”
ASTON VILLA - PSG 3-2
„Ești TOP 2 în lume!” » Achraf Hakimi nu s-a abținut și l-a întrebat pe Richards: „Da? Cine e celălalt?”

„Poate Real Madrid să o întoarcă pe Arsenal?” » Micah Richards și Jamie Carragher răspund

Primul a răspuns Micah Richards, ex-fundaș dreapta la Manchester City:

„Poate. Poate. Dacă marchează în primele 20 de minute, atunci da, se poate întâmpla. Dar au nevoie să înscrie devreme. Cu cât va trece timpul, cu atât Madridul va deveni mai frustrat, iar Arsenal îi va putea prinde pe contraatac. Dacă vor înscrie rapid un gol, [Arsenal] va fi cu spatele la zid”.

Jamie Carragher nu crede că este atât de important ca Real Madrid să înscrie rapid, văzându-i capabili să ducă meciul în prelungiri dacă după o oră vor avea un gol avans.

„Cred că au nevoie să înscrie un gol înainte de minutul 60, să-și acorde o jumătate de oră pentru celelalte două. Cred că jumătate de oră este suficientă să înscrie de două ori pe Bernabeu. I-am văzut înscriind de două ori cu Manchester City în cât, 1 minut, acum câțiva ani? Și în seara asta, Villa a înscris de două ori în 3-4 minute.

Cred că o jumătate de oră în care să aibă nevoie de două goluri este suficient. Nu trebuie să-și piardă cumpătul în start. Sigur că vrei să începi alert, să capeți ritm, să încerci să înscrii devreme, dar un gol până la pauză sau până în minutul 60 este în regulă”, a opinat Carragher.

Meciul dintre Real Madrid și Arsenal se va juca în această seară, de la ora 22:00, liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe DigiSport 1 și PrimaSport 1.

Citește și:
Vi-o mai amintiți? Ce face astăzi jucătoarea care a învins-o pe Simona Halep în prima ei finală WTA: „Nu îmi lipsește tenisul”
Tenis
Vi-o mai amintiți? Ce face astăzi jucătoarea care a învins-o pe Simona Halep în prima ei finală WTA: „Nu îmi lipsește tenisul”
Emil Săndoi, „Eugen” de la Securitate: „Știe ce are de făcut la lot” + Ce a scris despre Gică Popescu „Petrescu” și conexiunile incredibile cu dosarul de agent al „Baciului”
Superliga
Emil Săndoi, „Eugen” de la Securitate: „Știe ce are de făcut la lot” + Ce a scris despre Gică Popescu „Petrescu” și conexiunile incredibile cu dosarul de agent al „Baciului”
Jucătorul de la FCSB a apărut în Giulești și s-a îmbrățișat cu patroana milionară, la meciul de Champions League
Liga Campionilor
Jucătorul de la FCSB a apărut în Giulești și s-a îmbrățișat cu patroana milionară, la meciul de Champions League
„Ne ardea câte una” » Dezvăluiri INCENDIARE din miezul Academiei Hagi: „A venit în cameră, ne-a dat stânga, dreapta”
Superliga
„Ne ardea câte una” » Dezvăluiri INCENDIARE din miezul Academiei Hagi: „A venit în cameră, ne-a dat stânga, dreapta”
Fabrică străină în România, la a doua încercare: Unul dintre cele mai mari grupuri industriale din Turcia, Europen, aflat la o doua încercare de extindere pe piața românească, ridică o fabrică de uși și ferestre
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Rusoaica Maria Sharapova, imagini needitate din vacanță! A ales destinația favorită a românilor

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”

Comentarii (2)
Prepurgel
Prepurgel  •  16 Aprilie 2025, 16:49

Este adevarat ca Arsenal n-a mai primit 3 gouri din februarie 2022-dela City-care City o batuse pe Real cu...4-0!Dar acum,Arsenal are și mari probleme in aparare-lipsita de „dirijorul”Gabriel Magalhaes,accidentat și sufera și de o ineficacitate cronica-odata pentru ca ii lipsește Haverz-accidentat,apoi pentru ca Odegard nu mai e la fel de bun cum era și nu in ultimul rând, pentru ca adversarii i-au cam „descifrat” traseele!In concluzie și eu cred ca sunt șanse „reale” ca meciul de la Madtid sa ajunga in prelungiri,iar calificarea sa fie decisa... la loviturile de departajare!

mr90
mr90  •  16 Aprilie 2025, 14:16

Este mai usor acum fara regula golului in deplasare

Vezi toate comentariile (2)
Comentează