INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  PSG

GALERIE FOTO Care este secretul forței ofensive a lui PSG în acest sezon » Luis Enrique: „Sunt esențiali!”

Hakimi, Dembele și Nuno Mendes, în Aston Villa - PSG 3-2 // FOTO: Getty Images
Hakimi, Dembele și Nuno Mendes, în Aston Villa - PSG 3-2 // FOTO: Getty Images

Articol de - Publicat miercuri, 16 aprilie 2025 13:23 / Actualizat miercuri, 16 aprilie 2025 13:40

Deși a avut un avantaj de două goluri pe tabelă, Paris Saint-Germain a fost învinsă de Aston Villa la Birmingham, scor 2-3, în manșa retur a sferturilor de finală din Liga Campionilor. Totuși, trupa lui Luis Enrique s-a calificat în penultimul act al competiției (5-4 la general). Achraf Hakimi și Nuno Mendes au înscris golurile echipei franceze pe Villa Park și au ajuns la niște cifre absolut uluitoare în acest sezon.

  • În tur, parizienii s-au impus cu 3-1 pe Parc des Princes, grație golurilor semnate de Doue (39), Kvaratskhelia (49) și Nuno Mendes (90+2). Pentru britanici a punctat Rogers (35);

  • PSG va juca în semifinale cu câștigătoarea „dublei” Real Madrid - Arsenal. În turul de pe Emirates, „tunarii” s-au impus cu 3-0 și pleacă cu prima șansă la calificare.

Programul sferturilor de finală din Liga Campionilor

Deși a tremurat serios în duelul de pe Villa Park, trupa lui Luis Enrique a obținut biletele pentru semifinalele Ligii Campionilor.

Astfel, deja câștigătoare a campionatului și a Supercupei Franței, PSG continuă să lupte pe toate fronturile în actuala stagiune.

Uitați de „remontada”! Arsenal s-a impus și pe Bernabeu și merge în semifinalele Ligii Campionilor
REAL MADRID - ARSENAL 1-2
Uitați de „remontada”! Arsenal s-a impus și pe Bernabeu și merge în semifinalele Ligii Campionilor

Luis Enrique a transformat-o pe PSG într-o echipă totală

În ciuda înfrângerii de aseară de pe Villa Park, parizienii au cu ce se lăuda în acest sezon.

Formația de pe Parc des Princes joacă un fotbal extrem de spectaculos, iar rezultatele sunt pe măsură. Principalul merit îl are Luis Enrique, care a transformat-o pe PSG într-o echipă care își domină adversarul autoritar, indiferent de numele acestuia.

Atuul tehnicianului iberic pare să fie cuplul de fundași laterali Achraf Hakimi - Nuno Mendes, care a ajuns la niște cifre impresionante în acest sezon.

Este arhicunoscut faptul că cei doi fotbaliști dispun de calități ofensive aparte, iar Luis Enrique a profitat de acest lucru.

Astfel, Hakimi (6 goluri și 14 pase decisive) și Mendes (6 goluri și 5 pase decisive) au ajuns în acest sezon la nu mai puțin de 31 de contribuții decisive la reușitele parizienilor în toate competițiile.

De asemenea, cei doi fotbaliști au stabilit aseară o premieră istorică în Liga Campionilor. Este pentru prima dată într-un meci din fazele eliminatorii ale celei mai importante competiții intercluburi din lume, când ambii fundași laterali ai unei echipe (PSG) reușesc să înscrie.

În plus, Nuno Mendes este apărătorul cu cele mai multe goluri înscrise în actuala ediție de Champions League, 4 mai exact, în timp ce Hakimi este fundașul cu cele mai multe „assist”-uri, 5, performanță pe care o împarte în acest moment cu Davide Zappacosta, fotbalistul Atalantei.

Ba mai mult, fotbalistul marocan și-a trecut în palmaresul individual încă o altă mare realizare. Grație reușitei de aseară, Hakimi a egalat recordul lui Marcelo, în ceea ce privește numărul de goluri în care a fost implicat un fundaș într-un singur sezon de UCL (7). Legendarul fundaș brazilian a atins această bornă în stagiunea 2017/2018, atunci când Real Madrid a câștigat trofeul.

Deși a fost rezervat cu laudele la finalul meciului de la Birmingham, fiind dezamăgit de atitudinea jucătorilor săi în actul secund, Luis Enrique a ținut să menționeze importanța celor doi fundași laterali.

Nuno și Achraf au niște calități ofensive de-a dreptul impresionante. Sunt esențiali pentru noi în faza de atac

- a mărturisit Luis Enrique, după Aston Villa - PSG 3-2

Galerie » Cele mai spectaculoase imagini din Aston Villa - PSG (3-2)

Aston Villa - PSG, 15 aprilie 2025 / foto: Getty Images
Aston Villa - PSG, 15 aprilie 2025 / foto: Imago
Aston Villa - PSG, 15 aprilie 2025 / foto: Imago
Aston Villa - PSG, 15 aprilie 2025 / foto: Imago
Aston Villa - PSG, 15 aprilie 2025 / foto: Imago
+23 FOTO
Citește și:
După un 2025 complicat, Ana Ivanovic s-a descătușat în noaptea de Revelion: „Ai fost cel mai dur profesor”
Tenis
După un 2025 complicat, Ana Ivanovic s-a descătușat în noaptea de Revelion: „Ai fost cel mai dur profesor”
Mesut Ozil, reacție la manifestația-mamut din Istanbul: 500.000 de oameni pe străzi în prima zi a anului
Altele
Mesut Ozil, reacție la manifestația-mamut din Istanbul: 500.000 de oameni pe străzi în prima zi a anului
Mărturisirile zguduitoare ale unui salvator: „Pompierii plângeau! Am văzut oameni dezmembrați, murind sub ochii mei” » Fanul lui Lamine Yamal e student la Geneva
Altele
Mărturisirile zguduitoare ale unui salvator: „Pompierii plângeau! Am văzut oameni dezmembrați, murind sub ochii mei” » Fanul lui Lamine Yamal e student la Geneva
Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
Tenis
Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
De azi plătiți mai mult pe benzină și motorină. Noile prețuri
Profit.ro
De azi plătiți mai mult pe benzină și motorină. Noile prețuri
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru a văzut audiențele de Revelion, în bătălia Pro TV - Antena 1, și a reacționat! A fost și un duel al foștilor fotbaliști

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează