FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Impresarul jucătorului de la FCSB cu o clauză de 10 milioane de euro, anunț înainte de mercato din vară: „Nu e obligatoriu”

Târnovanu (centru) ar putea reprezenta un transfer spectaculos în vară FOTO: Imago
Târnovanu (centru) ar putea reprezenta un transfer spectaculos în vară FOTO: Imago

Articol de - Publicat marti, 29 aprilie 2025 20:40 / Actualizat marti, 29 aprilie 2025 21:30

Ștefan Târnovanu (24 de ani), portarul celor de la FCSB, are șanse mari să se transfere în vară într-un alt campionat mai puternic, pe urmele lui fiind mai multe echipe din străinătate. Impresarul Victor Becali a vorbit despre situația goalkeeperului campioanei și despre clauza acestuia de reziliere.

10 milioane de euro are clauză de reziliere Târnovanu, dar Becali anunță că această sumă nu este una fixă și ar putea fi negociată în funcție de ofertele concrete care vor exista la vară pe numele lui.

Târnovanu mai are contract cu FCSB până pe 30 iunie 2028, dar în vară are șanse mari să se transfere. Serie A ar fi o variantă de destinație pentru jucătorul roș-albaștrilor.

Juri Cisotti l-a făcut uitat pe Florinel Coman! Play-off identic cu vedeta roș-albaștrilor, plecată cu peste 5 milioane de euro
FCSB
Juri Cisotti l-a făcut uitat pe Florinel Coman! Play-off identic cu vedeta roș-albaștrilor, plecată cu peste 5 milioane de euro

Ștefan Târnovanu, aproape de transfer

„Târnovanu este un portar tânăr, talentat, a făcut un campionat foarte bun. Este normal să existe interes, dar rămâne de urmărit. Nu poate fi făcut nimic oficial în momentul ăsta.

Până nu se deschide oficial mercato, nu poate exista ceva. Cu orice clauză se tratează. Nu e obligatoriu să se plătească clauza de reziliere.  

Rămâne de văzut dacă i s-ar potrivit Italia. I s-ar potrivi multe campionate, dar vom vedea. Deocamdată e devreme”, a spus Victor Becali, citat de sport.ro.

Impresarul jucătorului de la FCSB cu o clauză de 10 milioane de euro, anunț înainte de mercato din vară: „Nu e obligatoriu”
Ștefan Târnovanu, în Rapid - FCSB, în etapa #6 din play-off/ foto: Cristi Preda (GSP)

  • 4,5 milioane de euro este cota de piață a lui Ștefan Târnovanu, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt;

  • 55 de meciuri a strâns Ștefan Târnovanu în acest sezon, în toate competițiile, în tricoul celor de la FCSB;

  • 51 de goluri a primit Ștefan Târnovanu în actuala ediție, în toate competițiile.

Ștefan Târnovanu a devenit titular în poarta actualei campioane în sezonul 2021-2022, când i-a luat locul lui Andrei Vlad, plecat între timp de la FCSB. A devenit unul dintre cei mai importanți jucători ai roș-albaștrilor și s-a remarcat în campania europeană reușită de echipa lui Becali în acest sezon.

Are o clauză de reziliere în valoare de 10 milioane de euro, însă Gigi Becali este dispus să îl vândă și pentru jumătate din sumă.

Clasamentul din play-off

Citește și:
S-au aflat arbitrii pentru ultimele 16-imi de la Mondial: ce s-a decis în cazul lui Istvan Kovacs
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
S-au aflat arbitrii pentru ultimele 16-imi de la Mondial: ce s-a decis în cazul lui Istvan Kovacs
„Cea mai frumoasă fată din lume” s-a căsătorit la 25 de ani » Fiica fostului internațional s-a plâns în ziua nunții: „Au pătruns prin efracție”
Campionate
„Cea mai frumoasă fată din lume” s-a căsătorit la 25 de ani » Fiica fostului internațional s-a plâns în ziua nunții: „Au pătruns prin efracție”
Gigi Becali a anunțat DOUĂ transferuri la FCSB: „Plătesc un milion de euro!”
Superliga
Gigi Becali a anunțat DOUĂ transferuri la FCSB: „Plătesc un milion de euro!”
Emma Răducanu a apărut în cârje și alături de noul iubit după retragerea de la Wimbledon
Tenis
Emma Răducanu a apărut în cârje și alături de noul iubit după retragerea de la Wimbledon
Liderul segmentului de cafea instant din România mută fabrica din București și a făcut concedieri
Profit.ro
Liderul segmentului de cafea instant din România mută fabrica din București și a făcut concedieri
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Greu de imaginat cu ce se ocupă la 45 de ani Jeremie Njock, colosul camerunez care teroriza fundașii Diviziei A: „E grozav! Mi-a schimbat viața”

Apar noi probe despre Alessandro Bastoni în scandalul prostituatelor de lux: „Minora te vrea și are chef de distracție...”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează