INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PARMA

Gazzetta a descifrat tactica lui Cristi Chivu la Parma și avertizează: „Își joacă viitorul”

Cristi Chivu/ foto Imago Images
Cristi Chivu/ foto Imago Images

Articol de - Publicat marti, 13 mai 2025 13:25 / Actualizat marti, 13 mai 2025 13:45

Parma vine după două eșecuri consecutive în campionat, cu Como și la Empoli, iar în ultimele două runde joacă pentru salvarea de la retrogradare împotriva lui Napoli și cu Atalanta.

Prestigiosul Gazzetta dello Sport susține, totuși, că la cum a decurs până acum sezonul Parmei, echipa lui Cristi Chivu are mai multe șanse să ia puncte din duelurile cu liderul Napoli, duminică, și cu locul 3, Atalanta (25 mai), decât dacă ar juca împotriva unor formații din a doua jumătate a clasamentului.

Primele ținte de transfer ale lui Real Madrid în „era Xabi Alonso”
REAL MADRID
Primele ținte de transfer ale lui Real Madrid în „era Xabi Alonso”

Argumentul principal: cifrele! Din cele 32 de puncte pe care le au în clasament, „cruciații” și-au adjudecat grosul, 19, în duelurile cu echipele de pe locurile 1-10 și restul de 13 împotriva formațiilor clasate de la poziția a 11-a în jos.

Gazzetta dello Sport: „Parma este o echipă construită pentru contraatac”

Cel mai mare cotidian de sport din Italia explică și cum a fost posibil ca Parma să-i ia 4 puncte din 6 lui Juventus, Bologna și Lazio, să scoată un punct din duelurile cu mai modestele Lecce, Empoli și Verona și niciunul din confruntările cu Cagliari, Genoa și Udinese.

„Parma este o echipă construită pentru contraatac și pentru jocul vertical. Contra formațiilor de top, acest stil o avantajează, vine natural, pentru că granzii te atacă apar spații pe care le poți specula. Cu cei mici ești constrâns să faci tu jocul, te descoperi și încasezi goluri”, scrie Gazzetta dello Sport.

Gazzetta dello Sport, niciun cuvânt despre Dennis Man

Ziarul roz mai scrie că împotriva lui Napoli, Cristi Chivu, care a dovedit până acum „curaj și cinism”, ar urma să mizeze în atac pe cuplul Bonny-Pellegrino, „dar e de luat în calcul și Djuric, fără rival în duelurile aeriene.

Un lucru este însă clar. După ce a ridicat vocea, în urma eșecului de la Empoli, acum nu va mai vrea să vadă o echipă de adolescenți (a sa) contra uneia de adulți, ca sâmbăta trecută. Și el își joacă viitorul în acest final de stagiune”.

Tehnicianul român a semnat cu Parma un contract până la finele sezonului în curs, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon, până-n 2026. Dennis Man? Gazzetta dello Sport nu irosește nici măcar o propoziție despre internaționalul român aflat în picaj la „cruciați”.

Clasamentul la zi în Serie A

Citește și:
Decizia lui Donald Trump „aruncă în aer” finalul sezonului din Formula 1
Formula 1
Decizia lui Donald Trump „aruncă în aer” finalul sezonului din Formula 1
Disputat de FCSB si U Cluj, Stanciu și-a decis viitorul: „Ei sunt prima opțiune”
Nationala
Disputat de FCSB si U Cluj, Stanciu și-a decis viitorul: „Ei sunt prima opțiune”
Ea este cea care îi decide viitorul lui Nicolae Stanciu: „Ei sunt de copii împreună”
Stiri extrasport
Ea este cea care îi decide viitorul lui Nicolae Stanciu: „Ei sunt de copii împreună”
Revoluția lui Gică Hagi pentru meciul cu Bosnia: „Vom face foarte multe schimbări” » „Regele” a anunțat deja un titular!
Nationala
Revoluția lui Gică Hagi pentru meciul cu Bosnia: „Vom face foarte multe schimbări” » „Regele” a anunțat deja un titular!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturisire șocantă a fostului campion mondial Roberto Carlos: „Mi-au lăsat contul pe zero. Vineri am primit o grămadă de hârtii de a căror existență nu știam””

Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein


Comentarii (1)
Van______________Basten
Van______________Basten  •  13 Mai 2025, 17:42

Man e cantitate neglijabila la Parma. Il vrei la fcsb?!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează