INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  TOTTENHAM - MAN. UNITED 1-0

Sare la Ruben Amorim după finala Europa League: „A înscris în ultimele două finale și îl joci doar 19 minute?!”

Alejandro Garnacho // foto: Guliver/gettyimages +50   FOTO
Alejandro Garnacho // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat joi, 22 mai 2025 07:50 / Actualizat joi, 22 mai 2025 09:41

Fratele lui Alejandro Garnacho contestă felul în care Ruben Amorim a gestionat finala Europa League. Extrema argentiniană a intrat pe teren abia în minutul 71 și nu a putut să o ajute pe Manchester United să egaleze.

Până la finala de miercuri seara, Tottenham - Manchester United 1-0, Alejandro Garnacho (20 de ani) jucase în 14 meciuri din acest sezon de Europa League, apariții soldate cu 1 gol și 4 pase decisive.

Anturajul argentinianului consideră că reușitele anterioare îl recomandau pe Alejandro pentru o titularizare în finala Europa League, dar asta nu s-a întâmplat.

Ruben Amorim a preferat să-i joace pe Amad Diallo și Mason Mount în spatele vârfului Rasmus Hojlund, cu Garnacho aruncat în luptă abia în minutul 71 și incapabil să facă diferența.

Ruben Amorim aruncă bomba: „Nu demisionez, dar...”
TOTTENHAM - MANCHESTER UNITED
Ruben Amorim aruncă bomba: „Nu demisionez, dar...”

Fratele lui Alejandro Garnacho sare la Ruben Amorim după finala Europa League: „Doar 19 minute?!”

Familia fotbalistului argentinian a fost scandalizată de alegerile lui Ruben Amorim. Robert Garnacho, fratele lui Alejandro, a scris noaptea trecută pe Instagram:

„A muncit ca nimeni altul, a ajutat în fiecare rundă, a înscris de două ori în ultimele două finale, doar pentru a fi pe teren numai 19 minute și apoi scos țap ispășitor. WOW, hahahaha”.

Sare la Ruben Amorim după finala Europa League: „A înscris în ultimele două finale și îl joci doar 19 minute?!”
Postarea lui Robert Garnacho

Nu este prima dată când familia Garnacho protestează prin intermediul rețelelor sociale față de anumite decizii luate la echipă.

De altfel, Alejandro Garnacho a publicat miercuri după-amiaza, pe propriul cont de Instagram, un colaj în care sărbătorește golul pe care l-a marcat în finala Cupei Angliei din 2024. Este un posibil semn că argentinianul aflase cu ore bune înaintea meciului că nu va începe ca titular.

Pe lângă finala Cupei din 2024, câștigată de „diavolii roșii” contra lui Manchester City cu 2-1, Alejandro Garnacho a mai înscris în Supercupa din același an, pierdută la loviturile de departajare contra lui City după 1-1 în timpul regulamentar.

Citește și:
„Eu am dat mesaj să vin la FCSB” » Garita explică revenirea în România: „Dacă nu joc, iau banii și plec”
Superliga
„Eu am dat mesaj să vin la FCSB” » Garita explică revenirea în România: „Dacă nu joc, iau banii și plec”
Gheorghe Hagi, la superlativ despre un jucător din Superligă: „Fără minge, aleargă și noaptea în somn”
Nationala
Gheorghe Hagi, la superlativ despre un jucător din Superligă: „Fără minge, aleargă și noaptea în somn”
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
Campionate
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
Apelul lui Garry Kasparov ar provoca prăpăd în Rusia, inclusiv pentru „păpușa lui Vladimir Putin”: „Așa ar simți serios problemele”
Altele
Apelul lui Garry Kasparov ar provoca prăpăd în Rusia, inclusiv pentru „păpușa lui Vladimir Putin”: „Așa ar simți serios problemele”
ULTIMA ORĂ Scumpire în benzinării la o zi de la marea ieftinire fiscală. Liderul pieței a majorat prețul motorinei, care a sărit de 10 lei și în stațiile Petrom
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Scumpire în benzinării la o zi de la marea ieftinire fiscală. Liderul pieței a majorat prețul motorinei, care a sărit de 10 lei și în stațiile Petrom
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează