FOTBAL  »  Superliga  »  POLI TIMIŞOARA

“Ambiţii mari”

Articol de GSP - Publicat miercuri, 04 iunie 2008 00:00

Sretenovic ştie că Poli are ambiţii europene şi e gata să sigileze apărarea lui Uhrin.

Sreten Sretenovic (23 de ani) este văzut ca înlocuitorul perfect al lui Cînu în centrul defensivei alb-violeţilor. La 1.92 metri înălţime, fundaşul e un veritabil turn de control în duelurile aeriene, dar surprinzător, susţine că principala sa calitate este viteza. Sîrbul, sfătuit să vină la Timişoara de Sreten Stanici, cel mai bun prieten al său şi fost jucător la Poli şi Dinamo, e încîntat de sosirea în Liga 1 şi promite că în trei luni va vorbi româneşte.

- Sreten, ţi-a fost greu să te decizi să vii la Timişoara?
- Deloc. Am auzit că Poli este o echipă cu pretenţii mari, iar ambiţia mea se ridică la nivelul lui Poli. Fotbalul românesc este în mare progres în ultimii ani, iar eu cred că pentru mine este un pas foarte bun. Nu regret niciodată ce fac în viaţă. Am discutat mult cu conducerea, dar şi cu unul din cei mai buni prieteni, Sreten Stanici. Mi-a spus numai lucruri frumoase, iar asta m-a convins că nu am de ce să-mi fac griji.

- Veţi fi mulţi jucători noi. Da Costa, Taborda...
- Da, despre Taborda am auzit numai lucruri bune. Nu am avut ocazia să joc împotriva lui, dar prie­tenii din Portugalia mi-au spus numai lucruri frumoase despre el. Este un portar care dă încredere echipei.

- Care este avantajul tău? Ce anume crezi că te va impune în prima echipă?
- Lumea în Polonia spune că atuul meu este viteza. Rămîne ca alţii să mă vadă, pentru că mie nu-mi place să vorbesc despre mine. Îmi place să urc de multe ori în careu, să înscriu, dar din păcate anul acesta nu prea mi-a reuşit . Sper ca anul care vine să fie unul foarte bun pentru mine şi chiar să marchez cîteva goluri.

- Cu antrenorul Uhrin ai vorbit?
- Da, am vorbit acum vreo zece zile. Am discutat multe, mi-a dat încrederea de care aveam nevoie. Este un om de treabă.

- În Liga 1 sînt mulţi jucători din campionatul portughez...
- Da, ştiu. Am jucat împotriva celor de la CFR cînd eram la Benfica, într-un amical. Par o echipă foarte bună şi unită, din cîte am auzit. Dar şi Poli va merge în Cupa UEFA, iar acesta e un lucru la fel de bun. Îmi place tot ce am auzit pînă acum de acest club. În trei luni vreau să vorbesc româneşte.

- În România eşti mai aproape de Serbia. Crezi că selecţionerul te va vedea mai uşor?
- De ce nu? Eu sper să joc la echipa naţională, dar va trebui să am rezultate. În primul rînd mă bucur că voi fi mai aproape de casă. Cînd voi avea cîteva zile libere mă voi urca în maşină şi voi fugi la Belgrad.

Citește și:

„Edi a auzit ce a spus!” » GSP a aflat de ce Alex Mitriță a fost lăsat acasă de selecționer: „Toți au simțit că-i lasă la greu”
Nationala
„Edi a auzit ce a spus!” » GSP a aflat de ce Alex Mitriță a fost lăsat acasă de selecționer: „Toți au simțit că-i lasă la greu”
Fostul coleg al lui Chivu la Inter face mărturisiri cutremurătoare: „De câțiva ani sunt 100% toxicoman și alcoolic. Mă tem de moarte și de pușcărie!”
Campionate
Fostul coleg al lui Chivu la Inter face mărturisiri cutremurătoare: „De câțiva ani sunt 100% toxicoman și alcoolic. Mă tem de moarte și de pușcărie!”
Doar așa va mai fi păstrat Zeljko Kopic la Dinamo! Acestea sunt condițiile continuării „mariajului” cu roș-albii
Superliga
Doar așa va mai fi păstrat Zeljko Kopic la Dinamo! Acestea sunt condițiile continuării „mariajului” cu roș-albii

Corvinul e în CORZI: dacă va juca în Europa, ar PIERDE dreptul de promovare în Superligă! » Cere dispensă din partea FRF: „Ar fi o aberație, să ne amâne!”

Pintilii l-a amendat pe Ngezana cu 200 de euro și nu i-a venit să creadă cu câți bani a apărut fotbalistul: „Du-te, mă, de aici!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează