INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  PSG - INTER

EXCLUSIV Crescut de PSG, dorit de Lucescu la Inter, acum „rupt” de finala UCL: „Vă urăsc pe amândoi că îmi puneți întrebarea asta! Am și refuzat să merg la meci”

Foto Eduard Apostol
Foto Eduard Apostol

Articol de , - Publicat vineri, 30 mai 2025 12:30 / Actualizat vineri, 30 mai 2025 12:30

Unul dintre elevii preferați ai lui Mircea Lucescu în carieră, Pascal Nouma, acum în vârstă de 53 de ani, a deconspirat pentru GSP că a declinat oferta celor de la PSG de a asista la finala Champions League fiindcă simpatizează și cu Internazionale Milano. Fostul atacant a comentat și delegarea arbitrului Istvan Kovacs.

PSG - Internazionale este finala Champions League în 2025, la Munchen, sâmbătă, de la 22:00. O partidă de cinci stele ce va fi arbitrată de Istvan Kovacs. Toții ochii iubitorilor fotbalului vor fi ațintiți pe superpartida din capitala Bavariei.

„Îmi plac femeile care fac asta ...” » Apariție neobișnuită a iubitei unui fost star de la Real și PSG
PSG
„Îmi plac femeile care fac asta ...” » Apariție neobișnuită a iubitei unui fost star de la Real și PSG

Este un meci special și pentru Pascal Nouma, acum în vârstă de 53 de ani, fostul elev al lui Mircea Lucescu de la Beșiktaș, atacant crescut în academia celor de la PSG.

Pascal a fost și pe lista lui Inter la un moment dat, dorit chiar de Il Luce, doar că afacerea nu s-a mai perfectat. Francezul este un simpatizant al lui PSG, dar are și Internazionale la inimă, astfel că va fi un meci extraordinar pentru el.

Pascal Nouma pentru GSP.ro: „Inima mea este 60 la sută cu Paris, 40 la sută cu Inter"

Într-un interviu acordat pentru Gazeta Sporturilor, unul dintre elevii preferați ai lui Mircea Lucescu, Pascal Nouma a creionat propria avancronică a finalei Champions League. Chestionat de reporterii GSP despre marele meci din week-end, excentricul fost fotbalist a reacționat, amuzat.

(se strâmbă) Vă urăsc pe amândoi pentru asta! Nu este o întrebare bună, vreți să spun vreo prostie. Doamne! Doamne! (Pe cine vei susține la Munchen?) Știți că PSG a invitat mai multe staruri și foști jucători, inclusiv pe mine, și-am refuzat să merg.

De ce? Deoarece iubesc Parisul, am crescut la academia lui PSG. Și-am fost aproape de Inter datorită lui Mircea Lucescu, iar cel mai bun prieten, Youri Djorkaeff, a fost și acolo. Întrebați-l pe el să vedeți cu cine ține!

Nu pot spune cine va învinge, inima mea este 60 la sută cu Paris, 40 la sută cu Inter. Am refuzat să merg la meci, fiindcă dacă PSG va câștiga, mă voi gândi la Inter. Dacă Inter va câștiga, aș suferi pentru Paris, acolo.

O echipă precum PSG joacă în felul...pas, pas, pas... stilul Guardiola. Iar Interul lui Inzaghi joacă fu-fu-fu, foarte rapid.

Crescut de PSG, dorit de Lucescu la Inter, acum „rupt” de finala UCL: „Vă urăsc pe amândoi că îmi puneți întrebarea asta! Am și refuzat să merg la meci”
Pascal Nouma, în 2002, în tricoul lui Beșiktaș. Foto: Imago Images

Dembele în acest an este un nebun, dar defensiva lui Inter este bună, iar portarul italienilor este wow! Mi-aș dori o finală cu multe goluri, un 3-2, catenaccio este plictisitor. PSG joacă în stilul Guardiola, creează pentru a marca. Și Inter joacă la fel, dar mai rapid. La Inter oricine poate marca, inclusiv Pavard", a reacționat Pascal Nouma pentru Gazeta Sporturilor.

95de meciuri, 14 goluri și un assist a avut Pascal Nouma la PSG. A câștigat Cupa Cupelor, Cupa Franței, Supercupa și Cupa Ligii cu formația pariziană

Pascal Nouma, surprins de delegarea arbitrului Istvan Kovacs la finala Champions League: „Felicitări!"

Ultimul act al acestui sezon din Champions League va fi arbitrat de românul Istvan Kovacs. Fostul atacant francez a aflat de la reporterii Gazetei de acest detaliu, care l-a uluit.

„Aaa, da? Felicitări! Alegerea arbitrului din România dovedește că a meritat să fie la un asemenea meci. Toată România va urmări acest meci, la fel ca întreaga lume, iar el are de arătat că nu este degeaba în această finală", a mai declarat Nouma.

27de goluri în 62 de meciuri a adunat Nouma la BJK, plus 9 assist-uri, cucerind titlul cu Beșiktaș și cu Mircea Lucescu în anul centenarului clubului

Citește și:
CFR Cluj s-a mișcat repede! Alibek Aliev vine în locul lui Louis Munteanu
Superliga
CFR Cluj s-a mișcat repede! Alibek Aliev vine în locul lui Louis Munteanu
Cum au petrecut sportivii români noaptea de Revelion » O echipă a sărbătorit în cantonament! Cum s-a fotografiat Alibec alături de iubită
Altele
Cum au petrecut sportivii români noaptea de Revelion » O echipă a sărbătorit în cantonament! Cum s-a fotografiat Alibec alături de iubită
Surprize, surprize! Cu cine a petrecut Zeljko Kopic noaptea de Revelion
Superliga
Surprize, surprize! Cu cine a petrecut Zeljko Kopic noaptea de Revelion
Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
Tenis
Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
De azi plătiți mai mult pe benzină și motorină. Noile prețuri
Profit.ro
De azi plătiți mai mult pe benzină și motorină. Noile prețuri
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru a văzut audiențele de Revelion, în bătălia Pro TV - Antena 1, și a reacționat! A fost și un duel al foștilor fotbaliști

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează