Articol de Daniel Scorpie - Publicat vineri, 30 mai 2025 17:49 / Actualizat vineri, 30 mai 2025 19:04
Henrik Mkhitaryan ar putea deveni jucătorul care, din postura de titular, să câștige cele trei competiții europene intercluburi actuale. Mijlocașul de 36 de ani a cucerit Europa League cu Manchester United (2016-2017), Conference League cu AS Roma (2021-2022) și își poate lua revanșa pentru finala Ligii Campionilor pierdute cu Inter în ediția 2022-2023, împotriva lui Manchester City.
Mai există un alt fost jucător giallorosso cu un palmares similar cu cel al lui Mkhitaryan: Emerson Palmieri. Fundașul, campion european cu Italia lui Roberto Mancini în 2021, nu a jucat toate finalele, dar le-a câștigat pe linie! A început cu Europa League ediția 2018-2019, la Chelsea antrenată de Maurizio Sarri, bifând 90 de minute în victoria (4-1) cu Arsenal și un assist la reușita lui Giroud.
Ultimul său succes a fost acum doi ani, în Conference League: alte 90 de minute în succesul lui West Ham (2-1) în fața Fiorentinei. Între aceste trofee, Emerson Palmieri a sărbătorit, tot cu Chelsea, triumful în Liga Campionilor 2020-2021 în fața lui Manchester City. Atunci însă, și-a privit coechipierii londonezi de pe bancă.
Mkhitaryan a reușit un gol în finala Europa League 2016-2017
Mkhitaryan are 74 de minute jucate și un gol cu Manchester United în finala Europa League câștigată în fața lui Ajax în 2016-2017. Apoi doar 17 minute în succesul pe care AS Roma repurtat în finala Conference League de la Tirana împotriva lui Feyenoord, fiind obligat să iasă din cauza unei accidentări.

Henrik a prins și mai puține minute în finala Ligii Campionilor de acum două sezoane cu Inter, 0-1 contra lui Manchester City. Mereu titular, dar accidentat la semifinala retur cu AC Milan, armeanul a intrat în teren în minutul 84 la Istanbul. Mâine, Mkhitaryan poate juca finala Ligii Campionilor de la început, în duelui cu PSG de pe Allianz Arena
Un coleg al său, la Roma și Inter (din ianuarie), are ocazia să stabilească aceeași performanță nemaipomenită. Până acum, Nicola Zalewski a primit minute mai multe în campionat decât în Cupă și a bifat unul singur în prima manșă a victoriei din „sferturile” cu Bayern (2-1). Pe aceeași Allianz Arena.
Zalewski l-a avut coleg pe Mkhitaryan în finala Conference!
În 2021-2022, Zalewski a evoluat 67 de minute ca titular în finala Conference dintre AS Roma și Feyenoord. În stagiunea următoare, a venit de pe banca de rezerve în minutul 91 pentru prelungirile finalei cu FC Sevilla în Europa League. El ar putea închide astfel un cerc, din nou împreună cu Mkhitaryan!

Henrikh Mkhitaryan este omul finalelor de cupă. Armeanul are 16 trofee cucerite din 25 de finale jucate. Dacă adăugăm campionatele câștigate (în Armenia, Ucraina și Italia), mijlocașul armean și-a trecut în palmares 24 de tofee. Are cel puțin unul la aproape toate cluburile, cu excepția lui Metalurg Donetsk și Arsenal!