FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

VIDEO EXCLUSIV Pintilii răspunde la 10 întrebări delicate: „Am plâns după un meci... nimeni nu a știut”

Mihai Pintilii, la podcastul GSP „2 la 1” / foto: Ionuț Iordache (GSP.ro)
Mihai Pintilii, la podcastul GSP „2 la 1” / foto: Ionuț Iordache (GSP.ro)

Articol de - Publicat marti, 03 iunie 2025 10:29 / Actualizat marti, 03 iunie 2025 10:29

Mihai Pintilii (40 de ani), antrenorul secund de la FCSB, a dat curs rubricii „10 întrebări delicate”, la podcastul GSP „2 la 1”.

Campion pentru al doilea an consecutiv alături de FCSB, Pintilii regretă că nu a apucat să-i ceară iertare mamei lui, spune că nu a fost compatibil cu Nicolae Dică și dezvăluie că i se întâmplă să plângă după înfrângeri.

„I-am zis lui Becali: «Plec!»” » Când Pintilii a cedat și l-a sunat pe patronul FCSB: „Nea Gigi, orice, numai asta nu!”
FCSB
„I-am zis lui Becali: «Plec!»” » Când Pintilii a cedat și l-a sunat pe patronul FCSB: „Nea Gigi, orice, numai asta nu!”

VIDEO | „10 întrebări delicate” cu Mihai Pintilii, la podcastul GSP „2 la 1”

- Un moment în care nu ai fost mândru de tine?
- Zic pas la asta. Eu trebuie să fiu mândru de mine pentru tot ce am realizat. Poate am reușit ce n-au reușit alții într-o carieră. Nefăcând junioratul, nefăcând multe, eu zic că am reușit. Am reușit multe pentru un jucător de fotbal. Am suportat umilințe, trădări de la antrenori... Probabil că aș fi putut ajunge mai sus dacă aveam toate condițiile normale, dar nu voi ști niciodată.

- Cea mai grea perioadă din viața ta?
- La Jiul Petroșani a fost greu, deși acolo am cunoscut-o pe soția mea. Deci sentimental a fost bine.

- Ai vreun regret major?
- Regretul îl am că nu mi-am cerut iertare de la mama, Dumnezeu s-o ierte! În rest, nu trăiesc cu regrete, nu-mi pare rău de nimic. Mă bucur de tot ce mi-a oferit Dumnezeu. Ar fi și culmea să am regrete din fotbal.

- Cu cine ai colaborat și nu te-ai înțeles absolut deloc?
- Asta e întrebarea lui Raul (n.r. - râde). N-am fost compatibil cu Dică!

- Ultima oară când ai plâns?
- La bază. Am plâns după un meci pierdut, de frustrare. Pierdusem, ceva de genul. Fără să știe nimeni. Oricum nu zic la nimeni. Sunt lucrurile mele. Sunt lucruri normale, se mai întâmplă.

- Ai trădat sau ai fost trădat de cineva vreodată?
- N-am trădat. Dacă am fost trădat.. nu știu, nu mă interesează, nu pun la suflet. E treaba celui care m-a trădat și atât.

- Meciul care te-a marcat în mod negativ?
- O să mă gândesc la asta...

- Când te-ai simțit cel mai singur?
- La Liga a 3-a, pe la Lugoj, nu te întreba nimeni dacă ai ce să mănânci... Era greu! Nu te suna nimeni, să te întrebe ce faci, cum ești, unde dormi, unde stai. Eram singur. Am avut un început grav. M-a întărit, dar rămân niște traume. Chiar dacă nu vrei să-ți mai aduci aminte... ele rămân. 100% nu mai eram aici fără momentele astea, clar, sunt convins.

- Cel mai mare compromis pe care l-ai făcut?
- I-am spus lui MM să nu mă pună antrenor până nu iau licență. Și m-a pus antrenor. Simțeam că nu sunt pregătit, că nu pot încă, dar mi-a prins bine, nu a ieșit rău.

- Ti s-a propus vreodată să trișezi?
- Meciuri aranjate... Au fost, pe la Liga a 3-a, Liga a 2-a. Dar nu luam eu bani, nu știam, le făcea patronul. Mie nu mi s-a propus să aranjez vreun meci. Dopaj? Nu există! Sunt un țăran! De ce să mă dopezi și cu ce?! Nici nu știu ce să iau. Cred că la mine ar fi avut efectul invers.

VIDEO INTEGRAL | Mihai Pintilii, invitat la podcastul GSP „2 la 1”

Despre Mihai Pintilii:

  • în România, a evoluat la Jiul Petroșani, Curtea de Argeș, Pandurii și FCSB;
  • afară, a jucat la Al-Hilal (Arabia Saudită) și Hapoel Tel Aviv (Israel);
  • are 3 trofee cucerite ca fotbalist, toate cu FCSB - două titluri și o SuperCupă;
  • a adunat 43 de selecții și un gol la națională, cu care a participat la Euro 2016;
  • din 2020 face parte din staff-ul tehnic al celor de la FCSB;
  • acum e antrenor secund, postură din care a cucerit două titluri alături de roș-albaștri și tocmai a ajuns până în optimile de finală Europa League.
Citește și:
Prima decizie în scandalul cu Gheorghe Tadici de la Zalău! Variantă-șoc: se gândesc să meargă la DNA!
Handbal
Prima decizie în scandalul cu Gheorghe Tadici de la Zalău! Variantă-șoc: se gândesc să meargă la DNA!
Prezentatoarea TV și-a sărbătorit ziua de naștere într-o ținută extrem de provocatoare: „Un zece curat”
Stiri extrasport
Prezentatoarea TV și-a sărbătorit ziua de naștere într-o ținută extrem de provocatoare: „Un zece curat”
Ce mutare pregătește Dinamo! » Interes reactivat pentru un fotbalist de națională ce rămâne o țintă și pentru Rapid
Superliga
Ce mutare pregătește Dinamo! » Interes reactivat pentru un fotbalist de națională ce rămâne o țintă și pentru Rapid
Ilie Dumitrescu are o favorită surpriză după primele 20 de etape din Superliga: „E o echipă complexă și greu de contracarat”
Superliga
Ilie Dumitrescu are o favorită surpriză după primele 20 de etape din Superliga: „E o echipă complexă și greu de contracarat”
ANUNȚ Nu toate trotinetele electrice și biciclete electrice trebuie asigurate obligatoriu RCA
Profit.ro
ANUNȚ Nu toate trotinetele electrice și biciclete electrice trebuie asigurate obligatoriu RCA
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (1)
blackseacoast
blackseacoast  •  03 Iunie 2025, 18:27

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează