INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  MAI ESTE O ZI PANA LA EURO 2008

“Plec de la ŢSKA!”

Articol de - Publicat vineri, 06 iunie 2008 00:00

Florentin Petre a spus în presa bulgară că vrea să părăsească actualul său club, retrogradat în liga a treia şi exclus din Champions League.

Florentin Petre nu se poate con­centra doar pe evoluţiile de la Euro. Veştile venite din Bulgaria, unde clubul său, ŢSKA, plă­teşte tribut pentru nere­gulile fi­nanciare (trimis în eşalonul trei, ex­clus din Champions League, pre­şe­dintele Tomov demisionar), îl ţin sub presiune pe mijlocaşul “tri­co­lorilor”, al cărui viitor se pre­fi­gu­rează incert. O recunoaşte chiar “Pi­ticul” într-un interviu acordat co­tidianului sofiot “Meridian Match”: “Nu voi putea continua în­tr-o ligă inferioară! Dacă vom fi retro­gra­daţi, plec de la ŢSKA! Situaţia de acolo este o tragedie naţională. Nu ştiu cine e vinovat, conducătorii sau autorităţile, dar noi, jucătorii, n-am comis nici o greşeală. N-am pierdut nici un meci, ne-am calificat în Champions League. Acum realizez că munca noastră n-a contat”.

Internaţionalul susţine că an­tre­­norul Mladenov încearcă să-l con­vingă să rămînă: “Mi-a zis că ŢSKA va juca tot în prima ligă, fiind­că decizia va aparţine federaţiei bul­gare, nu UEFA. Mi-a transmis că are în continuare nevoie de mine”.

“Vom ajunge în finală!”
Fostul dinamovist a vorbit şi despre ambiţiile “tricolorilor” la Euro: “Dacă România va depăşi faza grupelor, vom ajunge în finală! Nimeni nu ne va mai putea opri! Şansele ca eu să joc titular sînt egale cu cele ale lui Nicoliţă. El e marele meu rival de la lot şi amîndoi luptăm pentru a fi pe teren”.

Citește și:
Gigi Becali: „L-am sunat pe Stanciu să îl aduc la FCSB! Asta mi-a zis”
Superliga
Gigi Becali: „L-am sunat pe Stanciu să îl aduc la FCSB! Asta mi-a zis”
Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein
Special
Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein
„Îi sparg!” » Reghe s-a ținut de cuvânt din prima zi la FCSB
Superliga
„Îi sparg!” » Reghe s-a ținut de cuvânt din prima zi la FCSB
La 41 de ani, marea campioană și-a oficializat relația cu sportivul cu 11 ani mai tânăr: „E timpul”
Stiri extrasport
La 41 de ani, marea campioană și-a oficializat relația cu sportivul cu 11 ani mai tânăr: „E timpul”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aici jucăm cu Suedia! » „Căpșuna” de 300 de milioane de euro, cu un cub de 64 de tone și două hoteluri

Am intrat în baza sportivă din România construită cu sprijinul lui Ion Iliescu: „Specialiștii spun că e a treia din lume”


Comentarii (7)
 •  06 Iunie 2008, 12:46

PETRE HAI INAPOI LA TINE ACASA! tska si stiaua au ceva in comun: analfabeti..unii prosti, altii vai de capul lor!

 •  06 Iunie 2008, 12:12

forzza tska...cu voi pana la moarte...forzza steaua

 •  06 Iunie 2008, 11:15

Au rpins crapidistii glas...CRA,CRA,zisera ei,mai luand o gura din salamul expirat...

Vezi toate comentariile (7)
Comentează