INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  OLANDEZII NE SURPRIND CU METODE NOI DE ANTRENAMENT

Inovează

Articol de - Publicat vineri, 06 iunie 2008 00:00

Batavii au pus două porţi spate-n spate, jucînd 11 la 11 pe 40 de metri. Fiecare echipă putea marca la oricare poartă.

Van Basten inovează la an­trenament. Se­lec­ţio­ne­rul a făcut un joc special miercuri, la Lausanne. A pus două porţi la mij­locul terenului, dar spa­­te-n spate, nu faţă-n faţă, şi a îm­părţit lotul în două echipe de cîte 11.

Însă ei aveau voie să alerge nu­mai 20 de metri într-o parte şi 20 în cealaltă (dacă balonul depăşea această limită, meciul se în­trerupea), putînd marca la oricare dintre porţi. Un exerciţiu special, realizat pe spaţiu redus, pentru a-i obliga pe jucători să gîndească şi să ia decizii rapid, să găsească so­luţii chiar şi în si­tua­ţii critice, de pre­siune ma­­­­xi­mă.

De exem­plu, dacă jo­cul se aglo­mera într-o zonă, cel a­flat la min­ge tre­buia să iasă din încurcătură imediat. Să descopere un coe­chi­pier aflat de­marcat la poarta cea­lal­tă şi să-i pa­seze iute pen­tru a înscrie.

În tot a­cest timp, se­lecţ­io­nerul stă­tea la mi­j­loc, în­tre cele două porţi, cu flu­ie­rul pre­­gătit. Dacă nu-i con­ve­nea rit­mul sau va­riantele alese de jucători, stopa exerciţiul, cerînd o altă rezolvare.

Sneijder s-a accidentat!
La antrenamentul de ieri,închis pre­sei la Lausanne, unul dintre cei mai importanţi jucători olandezi s-a acci­dentat. Potrivit postului de te­leviziune NOS, Wesley Sneijder (foto) a pă­răsit şedinţa de pregătire şchio­pă­tînd, acuzînd dureri la glezna dreaptă. Ziariştii batavi susţin că mijlocaşul ar fi suferit doar o leziune uşoară, însă acesta a fost transportat la spital pentru o investigaţie amănunţită.

Citește și:
Revenire de senzație în Superligă » Ioan Ovidiu Sabău a fost prezentat oficial
Superliga
Revenire de senzație în Superligă » Ioan Ovidiu Sabău a fost prezentat oficial
Culisele plecării lui Zeljko Kopic de la Dinamo » Singura variantă în cazul înlocuitorului
Superliga
Culisele plecării lui Zeljko Kopic de la Dinamo » Singura variantă în cazul înlocuitorului
Zeljko Kopic, prima reacție după despărțirea de Dinamo
Superliga
Zeljko Kopic, prima reacție după despărțirea de Dinamo
Cum arată tricourile celor 48 de participante la CM » Ce producător de echipament e liderul de la Mondial
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Cum arată tricourile celor 48 de participante la CM » Ce producător de echipament e liderul de la Mondial
FOTO „Cel mai rapid și puternic vehicul de serie din istoria noastră”. Audi prezintă noul supercar Nuvolari, cu peste 1000 CP
Profit.ro
FOTO „Cel mai rapid și puternic vehicul de serie din istoria noastră”. Audi prezintă noul supercar Nuvolari, cu peste 1000 CP
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cum arată tricourile celor 48 de participante la CM » Ce producător de echipament e liderul de la Mondial

Zeljko Kopic la bilanț: plusuri și minusuri după doi ani și jumătate pe banca lui Dinamo: ce a schimbat, unde a eșuat, examenele picate și moștenirea pe care o lasă


Comentarii (1)
 •  06 Iunie 2008, 08:19

Astia ne rup si dak joaca toti intr-un picior

Vezi toate comentariile (1)
Comentează