FOTBAL  »  NATIONALA  »  SPANIA U21 - ROMÂNIA U21

CORESPONDENȚĂ DIN SLOVACIA România U21 joacă pe cel mai „verde” și spectaculos stadion din Europa Centrală! Reportaj GSP de pe arena de 100 milioane euro

Arena „Tehelné pole” din Bratislava i-a impresionat pe români +34   FOTO
Arena „Tehelné pole” din Bratislava i-a impresionat pe români

Articol de , , , - Publicat sambata, 14 iunie 2025 09:25 / Actualizat sambata, 14 iunie 2025 13:18

Campionatul European Under 21 continuă pentru echipa națională a României. Jucăm al doilea meci în grupă în această seară, contra reprezentativei Spaniei, de la ora 19:00, la Bratislava, pe stadionul „Tehelné pole”, de 22.500 de locuri. Echipa Gazetei a vizitat cel mai „verde” stadion din Europa înaintea duelului contra ibericilor

Slovacia are stadioane de top! Fie că vorbim de arena mall din Trnava, de bijuteria de la Dunajská Streda sau de arena pe care Louis Munteanu și colegii săi vor juca în această seară cu Spania U21, „Tehelné pole” sau stadionul național.

VIP la Euro U21 » Cum arată meniul Michelin de la meciuri: de la iepure cu dulceață de caise la șalău cu fenicul copt! Imaginile sunt savuroase
ROMÂNIA U21
VIP la Euro U21 » Cum arată meniul Michelin de la meciuri: de la iepure cu dulceață de caise la șalău cu fenicul copt! Imaginile sunt savuroase

Confruntarea de astăzi va începe la ora 19:00, iar arena ce găzduiește meciurile de pe teren propriu ale celor de la Slovan Bratislava și ale echipei naționale de fotbal din Slovacia este specială.

FOTO. Reportaj pe arena „Tehelné pole” din Bratislava, înainte de România U21 - Spania U21: „Arată senzațional. Îmi place mult cum se vede”

Stadionul naţional din Bratislava FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)

+29 FOTO

Stadionul are o capacitate de 22.500 de spectatori și a înlocuit vechea arenă, care a fost demolată în vara anului 2013. Acesta oferă un maxim de confort și experiență pentru vizitatori din toate categoriile prin dotările și opțiunile sale proprii.

Practic indiferent unde ți-ai cumpărat bilet la un meci jucat aici condițiile sunt excepționale, iar priveliștea este una impresionantă. „Un stadion modern, nu tocmai mic, care arată senzațional. Îmi place mult cum se vede”, spunea Jerry Gane, secundul lui Lucescu, la antrenamentul oficial.

22.500 de spectatorieste recordul istoric al arenei, chiar atunci când a fost inaugurată pe 3 martie 2019. Slovan Bratislava și FC Spartak Trnava, încheiat cu scorul de 2-0. A fost și un record de audiență în istoria ligii slovace de fotbal

România joacă pe cel mai „verde” stadion din Europa

Conform gazdelor noastre din această seară, aproximativ 50% din energia necasară pentru căldură și răcirea stadionului este produsă din surse regenerabile.

Stadionul naţional din Bratislava FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
Stadionul naţional din Bratislava FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
Stadionul naţional din Bratislava FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
Stadionul naţional din Bratislava FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
Stadionul naţional din Bratislava FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
+29 FOTO

De exemplu, vara, în timpul răcirii, căldura disipată este folosită pentru a produce apă caldă, ceea ce înseamnă că producția este complet gratuită.

Sistemele standard trebuie să elimine energia reziduală, însă stadionul continuă să o utilizeze. De asemenea, apa de ploaie este folosită pentru spălarea și irigarea gazonului.

Furnizorul s-a angajat să garanteze prețul energiei timp de 20 de ani, iar prețul actual al căldurii este de 70% față de prețul altor furnizori similari. În prezent, nu există niciun proiect de o asemenea amploare în lume cu un procent atât de mare de energie regenerabilă. Arena este fără îndoială cel mai „verde” stadion din Europa!

98,5 milioane de euroeste suma finală de construcție a arenei de 4 stele UEFA, ridicată de compania Strabag din Austria

Calculatorul-minune care controlează toată tehnologia din stadion

Mai mult, și în zona tehnică arena are ceva special. Este singurul stadion din Europa Centrală care permite controlul tehnic de pe un singur calculator.

Sistemul permite regizorului arenei să creeze grafică personalizată, să controleze ecranele LED de pe teren și din tribune, ecranele mari, inclusiv sistemul transmis către televiziune, turnicheții și sistemul de parcare, toate de pe un singur calculator!

Stadionul naţional din Bratislava FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
Stadionul naţional din Bratislava FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
Stadionul naţional din Bratislava FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
Stadionul naţional din Bratislava FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
Stadionul naţional din Bratislava FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
+29 FOTO

Conform organizatorilor, accesul pe stadion se poate face și exclusiv facial fără să mai fie nevoie de un bilet de acces valabil, dar acest procedeu încă nu este implementat sută la sută, fiind un plan pentru perioada următoare, în special în ceea ce privește abonații echipei.

Zone VIP, săli de conferințe, spații de lucru

Stadionul este unul cu condiții absolut excepționale. În turul echipei GSP pe arena din Bratislava, am rămas impresionați de curățenie și de dotări.

Există locuri de lux sau premium care sunt destinate celor mai exigenți spectatori care doresc să urmărească evenimentele. Stadionul are 42 de sky-boxuri, o zonă VIP cu 900 de locuri și o lojă prezidențială.

Stadionul naţional din Bratislava FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
Stadionul naţional din Bratislava FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
Stadionul naţional din Bratislava FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
Stadionul naţional din Bratislava FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
Stadionul naţional din Bratislava FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
+29 FOTO

Există mai multe săli de conferințe, zone dedicate presei, inclusiv săli speciale pentru persoanele cu deficiențe de auz. Acest sistem este controlat dintr-un singur panou cu ecran tactil.

În plus, sălile de conferințe sunt la cel mai înalt nivel. Sistemul audio include microfoane wireless și un sistem de conferință digital cu traducere simultană în cinci limbi.

Ești la coadă la cârnați și nu pierzi nimic din meci

Când s-a ridicat stadionul, constructorii s-au gândit la aproape orice detaliu. De exemplu, dacă fanii sunt la coadă la suc sau să-și cumpere un cârnat, există ecrane ce le permit acestora să urmărească ce se întâmplă pe teren chiar și în fața barurilor sau la standurile de gustări.

Interesant este că tehnologia permite și difuzarea de conținut diferit pe fiecare ecran TV. Dar și posibilitatea de a vizualiza reluări din diverse unghiuri, transmisiuni live sau meciuri din arhivă. Acestea vor face parte dintr-o aplicație ce va fi disponibilă în stadion.

Iar la meciurile celor de la Slovan Bratislava sau ale celor de la echipa națională pentru plată există un sistem exclusiv fără numerar.

Cardul va fi utilizat nu doar pentru plată la baruri, ci și ca bilet de acces, cheie pentru sky-box, metodă de plată pentru parcare și pentru accesul în zonele interne.

Citește și:
După AEK - Universitatea, a anunțat „curățarea fotbalului”: „Trebuie să ajutați, suferă!”
Conference League
După AEK - Universitatea, a anunțat „curățarea fotbalului”: „Trebuie să ajutați, suferă!”
Pus pe liber de Universitatea Craiova, după calificarea ratată dramatic! Și-a semnat sentința în dezastrul de la Atena
Conference League
Pus pe liber de Universitatea Craiova, după calificarea ratată dramatic! Și-a semnat sentința în dezastrul de la Atena
Prezentatoarea TV și-a sărbătorit ziua de naștere într-o ținută extrem de provocatoare: „Un zece curat”
Stiri extrasport
Prezentatoarea TV și-a sărbătorit ziua de naștere într-o ținută extrem de provocatoare: „Un zece curat”
Vaișcovici, verdict în transferul „George Pușcaș la Dinamo”: „Mi-e teamă de un singur lucru”
Superliga
Vaișcovici, verdict în transferul „George Pușcaș la Dinamo”: „Mi-e teamă de un singur lucru”
Ford Puma și Courier de la Craiova – rechemare din motiv ridicol
Profit.ro
Ford Puma și Courier de la Craiova – rechemare din motiv ridicol
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”

Comentarii (7)
adrian1275
adrian1275  •  14 Iunie 2025, 13:20
Postat de adrian1275 pe 14 Iunie 2025, 11:39

Reporterasii - lasati cu "verdele" si vedeti mai bine cu limba romana.... "înlocuit vechia arenă"... VechIa??? Poate in limba romana VECHE... Halal

Daca tot ati corectat, puteti spune un simplu "multumesc". Nu? Sau e prea mare aroganta?

adrian1275
adrian1275  •  14 Iunie 2025, 13:15
Postat de adrian1275 pe 14 Iunie 2025, 11:39

Reporterasii - lasati cu "verdele" si vedeti mai bine cu limba romana.... "înlocuit vechia arenă"... VechIa??? Poate in limba romana VECHE... Halal

Si, daca tot sunteti "atenti", poate nu mai mancati literele "Există locuri de lux sau premium are sunt destinate "... ca nu cred ca autorul "articolului" se numeste "raitoiu"

adrian1275
adrian1275  •  14 Iunie 2025, 13:11
Postat de adrian1275 pe 14 Iunie 2025, 11:39

Reporterasii - lasati cu "verdele" si vedeti mai bine cu limba romana.... "înlocuit vechia arenă"... VechIa??? Poate in limba romana VECHE... Halal

Repet: daca tot ati corectat, spuneti un "multumesc"! Hai, ca nu e greu

Vezi toate comentariile (7)
Comentează