FOTBAL  »  Superliga  »  SANCȚIUNI

Buni de plată! Dan Șucu și încă un patron din Superliga, „executați” la Disciplină

Dan Șucu, în stânga, în tribunele din Giulești // foto: Imago Images
Dan Șucu, în stânga, în tribunele din Giulești // foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 17 iunie 2025 12:30 / Actualizat marti, 17 iunie 2025 12:36

În ședința de luni a Comisiei de Disciplină și Etică din cadrul FRF au fost sancționați Valeriu Iftime (finanțator FC Botoșani), Dan Șucu (acționar majoritar Rapid) și Viorel Molodvan, până de curând președinte al clubului din Giulești.

Toți 3 au fost reclamați de către Comisia Centrală a Arbitrilor. În bucluc i-au băgat declarațiile pe care le-au făcut despre arbitri și arbitraje în finalul sezonului trecut.

Transferul #6 la CFR Cluj: a ajuns sub comanda lui Dan Petrescu
CFR CLUJ
Transferul #6 la CFR Cluj: a ajuns sub comanda lui Dan Petrescu

Dan Șucu, Viorel Moldovan și Valeriu Iftime, amendați la Comisia de Disciplină

Dan Șucu și Viorel Moldovan au primit avertisment și amenzi în valoare de 2.500 de lei fiecare. Valeriu Iftime a fost avertizat la rândul lui, dar sancționat financiar mai drastic, cu 10.000 de lei.

În Regulamentul Disciplinar al FRF se arată că „avertismentul constă în notificarea verbală sau scrisă prin care se atrage atenția celui în cauză să ia măsurile necesare pentru a nu mai săvârși încălcări ale reglementărilor din domeniul fotbalului, o dată cu menționarea faptului că la o nouă abatere se va aplica o sancțiune mai gravă”.

  • Articolul de regulament în baza căruia au fost sancționați cei 3 taxează „comportarea jignitoare, calomnioasă și declarații care afectează imaginea fotbalului”.

După Rapid - FCSB 1-2 în etapa 6 a play-off-ului, Dan Șucu a afirmat că „eforturile jucătorilor au fost umbrite de un arbitraj inacceptabil, părtinitor și profund nedrept”, invocând o „manieră scandaloasă în care a fost condus jocul” și vorbind despre cum arbitrii ar fi căzut „pradă unor grupuri de presiune care vor să-i deturneze de la scopul lor normal”.

Și Viorel Moldovan a acuzat jocuri de culise: „Maniera de arbitraj a fost detestabilă. Cărțile sunt făcute pentru [ca FCSB] să devină campioană”.

Între timp, Moldovan a fost demis de la Rapid. Rolul de președinte al clubului a fost preluat de Victor Angelescu.

Valeriu Iftime a fost reclamat la Comisie pentru răbufnirea din aprilie, după înfrângerea Botoșaniului cu Oțelul, meci în care echipa lui a avut un om eliminat și un gol anulat. În camera VAR la acel meci a activat Szabolcs Kovacs.

„Știam de la început că dacă e Kovacs acolo... Că el e și cu minte puțină... Că dă roșul ăsta. Golul de asemenea. (...)

Greșeli prea pe față, pare așa un pic de cooperativă. (...) Din păcate, încep să mă tem de conspirația asta a lor, de familia asta simpatică (n.r. - despre frații Kovacs). M-a făcut praf și la Arad, era Istvan la VAR”, a tunat Iftime.

Citește și:
Cristi Chivu are o nouă susținătoare înfocată » Nu se oprește din postat fotografii: „Milano, suntem pregătiți!”
Campionate
Cristi Chivu are o nouă susținătoare înfocată » Nu se oprește din postat fotografii: „Milano, suntem pregătiți!”
Farul îl vinde pe Iustin Doicaru: 1,5 milioane de euro!
Superliga
Farul îl vinde pe Iustin Doicaru: 1,5 milioane de euro!
Marius Șumudică: „Vreau să atrag atenția. Fiți atenți la ce vă spun acum!”
Superliga
Marius Șumudică: „Vreau să atrag atenția. Fiți atenți la ce vă spun acum!”
Artista faimoasă din România a cântat imnul echipei la meciul din Superligă: „Am avut emoții uriașe!”
Superliga
Artista faimoasă din România a cântat imnul echipei la meciul din Superligă: „Am avut emoții uriașe!”
EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Controale ANAF la 800 de firme de pe platforme ridesharing. Sute de milioane de lei neplătite la buget, în principal contribuții la pensie și sănătate, TVA, dar și alte taxe și impozite
Profit.ro
EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Controale ANAF la 800 de firme de pe platforme ridesharing. Sute de milioane de lei neplătite la buget, în principal contribuții la pensie și sănătate, TVA, dar și alte taxe și impozite
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo

Imaginile weekendului: un potop de fani copleșește un munte pentru un campion mondial al Franței!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează