OPINII  »  ROMÂNIA U19

Ion Marin, discretul care ne duce în semifinale

Editorial Narcis Drejan
Editorial Narcis Drejan

Articol de - Publicat vineri, 20 iunie 2025 11:05 / Actualizat vineri, 20 iunie 2025 11:45

Într-un fotbal românesc dominat de gălăgie, vrăjeală ieftină, promisiuni deșarte și vedetisme fără substanță, un om a reușit imposibilul: să califice România U19 în semifinalele Campionatului European.

Fără să strige, fără să se vândă pe la televiziuni, fără PR agresiv sau conturi de social media pline de lozinci. Doar cu muncă. Cu ochi pentru caracter. Cu răbdare. Numele lui: Ion Marin.

Da, acel Ion Marin pe care mulți îl considerau ieșit din circuit. Bătrân. Terminat. Un „fosil” într-un fotbal care, în nebunia lui de a se reinventa, își pierde exact ce contează: rădăcinile. Dar uite că omul și-a văzut de treabă, departe de lumina reflectoarelor, și a construit un grup care nu promite, ci produce.

Experiența care nu se vinde, dar se simte

Ion Marin, discretul care ne duce în semifinale
Ion Marin a dus România U19 în semifinalele EURO // FOTO: Cristi Preda

Într-o declarație superbă după calificare, Ion Marin a spus: „M-am hrănit din seva acestor tineri”. E una dintre cele mai frumoase fraze rostite vreodată de un selecționer român. O frază simplă, dar care trădează o emoție reală, o recunoștință profundă față de fotbal și față de generațiile care vin.

„Săpăligă” nu caută prelungiri de contract și nici recunoaștere publică. El e acolo pentru că iubește acest joc. Pentru că știe. Pentru că simte. Dar câți dintre noi l-am recunoscut în timp util?

România uitucă, România nerecunoscătoare

La noi, memoria e scurtă și ingrată. Ne grăbim să venerăm tinere talente care n-au confirmat nimic, să aplaudăm goluri de TikTok și pase filtrante care nu aduc puncte. Ne place spectacolul de vitrină, nu răbdarea din ateliere. Ne plictisim repede de oamenii serioși și muncitori, pentru că nu sunt "entertainment".

Ion Marin e exact genul de profesionist pe care România îl uită ușor. Dar și genul de om care, fără să ceară nimic, dă tot. Unul care muncește dincolo de mandate, contracte și ego. Un om care sfințește locul, cum zice vorba din bătrâni.

Valoarea nu dispare cu vârsta

România U19 va juca o semifinală de Campionat European. Poate câștigă, poate pierde. Nu contează atât de mult rezultatul cât contează ce exemplu ne-a fost oferit. Ion Marin a demonstrat că și în 2025 se poate construi o echipă cu disciplină, spirit de sacrificiu și respect pentru fotbal. Fără zgomot. Fără șampanie. „Poate un pahar de suc”, a spus el. Atât. Nu sărbătoare. Nu aroganță. Doar pregătire pentru ce urmează. E un altfel de fotbal aici. Unul adevărat.

Selecționerul de la U19 nu cere aplauze. Dar merită toate. Pentru că ne-a arătat, o dată în plus, că valoarea nu dispare cu vârsta, ci doar cu uitarea. Că nu e niciodată prea târziu să crezi într-un grup. Că, dincolo de generații, sisteme și scandaluri, fotbalul bun se face tot cu sufletul și cu mintea limpede. Mulțumim, Mister. Poate România uită, dar fotbalul nu uită niciodată oamenii care-l iubesc cu adevărat.

Citește și:
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Campionate
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
Noutati auto
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
Prezentatoarea știrilor sportive a fost suporter Dinamo: „Copilărie alb-roșie. Mi-a rămas în suflet”
Superliga
Prezentatoarea știrilor sportive a fost suporter Dinamo: „Copilărie alb-roșie. Mi-a rămas în suflet”
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
Tenis
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
VIDEO
Profit.ro
VIDEO "Trenul cu care facem cruce" - imagini dintr-un tren modernizat cu vagon restaurant

Comentarii (20)
mateodamiano7
mateodamiano7  •  21 Iunie 2025, 01:08

Dl Drejan, ati gresit adresa. Aici e Gigi Spune Povesti. Nicio masa fara peste(JJ)!

Tavi_1967
Tavi_1967  •  20 Iunie 2025, 16:43

Felicitari antrenorului ! Felicitari pentru articol !

Janika
Janika  •  20 Iunie 2025, 15:50

Nu știu care e relația reală a lui Ion Marin cu presa, mi-ar plăcea să cred că el a cerut scutire ! Poate ar fi încăput în text și realizările ca antrenor, o cupă cu Petrolul și un campionat cu Dinamo! Poți vorbi multe și fără rost, ca analiștii, dar poți și să spui doar două vorbe, care cuprind tot Universul ! După încheierea competiției, probabil articol cu manele ...

Vezi toate comentariile (20)
Comentează