FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

EXCLUSIV În timp ce achizițiile întârzie, Rapid negociază cedarea lui Rareș Pop în Superliga

Rareș Pop ar putea schimba din nou tricoul vișiniu, în sezonul viitor
Rareș Pop ar putea schimba din nou tricoul vișiniu, în sezonul viitor

Articol de , - Publicat sambata, 21 iunie 2025 14:37 / Actualizat sambata, 21 iunie 2025 15:34

Deși se află în cantonamentul din Slovenia din 17 iunie, Rapid nu a punctat încă la capitolul mutări în acest mercato. Între timp, oficialii din Grant discută împrumutul lui Rareș Pop la Oțelul, dar numai în condițiile în care Borza nu va fi vândut.

Deocamdată se așteaptă rezolvarea ecuației Andrei Borza (19 ani), internaționalul al cărui transfer în străinatate ar fi cel mai probabil să se materializeze în curând. Fundașul stânga are o valoare de piață de două milione de euro dar și o clauză de reziliere de aproape două ori mai mare. O sumă care n-ar fi prea greu de achitat de cluburile intertesate de achiziționartea lui.

Dosarul telecomenzilor lui George Copos versus magazinele Samsung ale arbitrilor: meciul care adună vedete venite din toată lumea la Ploiești + Povestea unei bătăi Vlădoiu – Lupu
EVENIMENT
Dosarul telecomenzilor lui George Copos versus magazinele Samsung ale arbitrilor: meciul care adună vedete venite din toată lumea la Ploiești + Povestea unei bătăi Vlădoiu – Lupu

Rapid negociază împrumutul lui Rareș Pop la Oțelul

Cum lotul este încă destul de stufos, mai ales în zona mijlocașilor ofensivi, giuleștenii mai caută soluții pentru ca unii jucători de perspectivă să poată merge la alte echipe, unde să aibă posibilitatea să joace mai mult.

Este și cazul lui Rareș Pop (20 de ani), care a venit vara trecută la Rapid de la UTA, unde făcuse un sezon 2023/2024 excelent, fiind unul dintre cei mai buni jucători ai arădenilor și o mare promisiune a fotbalului nostru.

N-a reușit însă să se impună la vișinii, nici în mandatul lui Lennon, nici în cel al lui Șumudică, chiar dacă începuse perfect, cu golul de trei puncte de la Iași. În total, Rareș a prins doar 10 partide din 40 în campionat, ca titular, marcând de trei ori și având o pasă decisivă.

A mai înscris o dată în Cupă, unde a mai prins prima garnitură de două ori. În rest, alte 14 meciuri din Superligă a mai intrat de pe bancă, dar fără realizări notabile. Cifrele dar și prestațiile au fost sub cele avute la UTA în sezonul precedent.

Mutarea care depinde de Borza

A avut de înfruntat și o puternică concurență pe post, priun sosirea lui Alexandru Dobre (26 de ani), care s-a impus treptat, mai ales că a și produs mai mult, 7 goluri în campionat, unul în Cupă și 3 pase decisive.

O situație care pare că se va repeta și în următorul sezon, motiv pentru care Rareș Pop ar putea fi împrumutat la Oțelul Galați. Unde este dorit insistent de Gyuszi Balint, antrenorul care l-a pregătit în trecut și la UTA.

Cele două cluburi sunt în discuții de ceva vreme, dar deocamdată mutarea nu s-a perfectat fiindcă nu e încă sigură plecarea lui Borza. Dacă fundașul stânga se va transfera, atunci Rareș Pop are mai mari șanse să rămână în lotul lui Costel Gâlcă.

Fiindcă este și o soluție importantă pentru regula U21. Dar în cazul în care Borza rămâne, sunt șanse mari ca Pop să ajungă la Galați, ca variantă după ce Maciel nu a mai semnat prelungirea contractului cu dunărenii.

Citește și:
S-a terminat! Cosmin Olăroiu, OUT de la naționala Emiratelor Arabe Unite
Campionate
S-a terminat! Cosmin Olăroiu, OUT de la naționala Emiratelor Arabe Unite
Ana a adus Crăciunul mai devreme: pozele care i-au înnebunit pe fani
Tenis
Ana a adus Crăciunul mai devreme: pozele care i-au înnebunit pe fani
E gata! Rinat Ahmetov, patronul lui Șahtior, a achiziționat compania din România
Stiri extrasport
E gata! Rinat Ahmetov, patronul lui Șahtior, a achiziționat compania din România
Ladislau Boloni a întocmit Top 5 antrenori români din toate timpurile: „Pentru mine el este pe 1!”
Superliga
Ladislau Boloni a întocmit Top 5 antrenori români din toate timpurile: „Pentru mine el este pe 1!”
EXCLUSIV Gică Popescu lansează o investiție de amploare în Craiova
Profit.ro
EXCLUSIV Gică Popescu lansează o investiție de amploare în Craiova
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Gică Popescu, investiție de 70 de milioane de euro » În ce își transformă academia de fotbal

7 situații ULUITOARE din istoria Anchetei Gazetei: are 10 titluri în România și NU a câștigat niciodată! N-a fost nici măcar pe locul 2! Și marele Costică Ștefănescu are o statistică-șocantă


Comentarii (3)
mario_rdfe_
mario_rdfe_  •  21 Iunie 2025, 19:14
Postat de rav410wrc pe 21 Iunie 2025, 16:18

Ar fi o nebunie ca Rares Pop sa nu vina acasa la UTA si sa prefere Otelu' din Galati ori banca-n Giulesti !?! :(((

Trebuie sa il doreasca si Uta... sa ii convina si Rapidului, abia apoi sa depinda de jucator. sau te refereai sa vina la arad in vacanta ?

alfeus
alfeus  •  21 Iunie 2025, 19:02
Postat de rav410wrc pe 21 Iunie 2025, 16:18

Ar fi o nebunie ca Rares Pop sa nu vina acasa la UTA si sa prefere Otelu' din Galati ori banca-n Giulesti !?! :(((

Problema va fi care da mai multi bani si asta nu este un secret. Daca este student si tine la scoala nu o sa mearga la Galati dar nici la UTA . Probabil va juca in Bucuresti daca nu la Rapid atunci poate la alta . Personal cred ca se va impune cu Galca antrenor Succes copile.

rav410wrc
rav410wrc  •  21 Iunie 2025, 16:18

Ar fi o nebunie ca Rares Pop sa nu vina acasa la UTA si sa prefere Otelu' din Galati ori banca-n Giulesti !?! :(((

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Close