INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Ultimatum pentru Victor Osimhen! » Atacantul nigerian are pe masă un contract colosal + Clubul face presiuni

Victor Osimhen e ademenit cu un contract uluitor de Al Hilal / Foto: Imago Images
Victor Osimhen e ademenit cu un contract uluitor de Al Hilal / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 23 iunie 2025 19:39 / Actualizat luni, 23 iunie 2025 19:40

Galatasaray trage de Victor Osimhen ca să rămână în Turcia, fiind gata să-i activeze lui Napoli clauza de reziliere a contractului. Campioana din Super Lig nu-l mai poate aștepta decât până la finalul lunii pe golgheterul tentat în Arabia Saudită cu un pachet salarial de 160 de milioane de euro!

Atacantul de 26 de ani își încheie împrumutul din Serie A pe 30 iunie și mai este legat de campioana Italiei pentru două sezoane. Antrenorul Conte nu a avut nevoie de nigerian vara trecută, pentru că și-a adus preferatul, Romelu Lukaku, și întrucât Osimhen anunțase că vrea să plece, și nici acum situația nu s-a schimbat.

Alertă de blat la următorul joc al lui Cristi Chivu?! » Scorul exact care le califică pe Inter și River Plate în optimi
CM CLUBURI 2025
Alertă de blat la următorul joc al lui Cristi Chivu?! » Scorul exact care le califică pe Inter și River Plate în optimi

Galatasaray se laudă cu oferte peste Liverpool și Juventus!

Napoli vrea să scape cât mai repede de el și să încaseze 75 de milioane de euro, cât reprezintă suma de rupere a acordului. Nu contează de la cine, ci la redeschiderea ferestrei de mercato, pentru a reinvesti banii în întărirea lotului. Clienți sunt destui, începând de la Galatasaray, continuând cu Liverpool și Juventus, și terminând cu Al-Hilal!

Diferența o fac salariile propuse pentru Osimhen. „Răbdarea noastră este pe sfârșite. I-am oferit sume mai bune decât cluburile din vestul Europei", a declarat Abdullah Kavukcu, vicepreședintele lui Galatasaray.

Ultimatum pentru Victor Osimhen! » Atacantul nigerian are pe masă un contract colosal + Clubul face presiuni
Victor Osimhen (dreapta) a fost un adevărat coșmar pentru Radu Drăgușin / Foto: Imago

37de goluri și opt assisturi a avut Victor Osimhen în 41 de meciuri jucate pentru Galatasaray în sezonul 2024-2025

Campioana Turciei i-a dat un mesaj direct lui Osimhen: „Tu ești prioritatea noastră în atac. Am ajuns deja la un acord cu Napoli. Dar acum este rândul tău. Trebuie să iei o decizie, cât mai curând posibil. Dacă această situație se prelungește, va fi o problemă pentru noi. După vacanță, trebuie să lămurim cu transferul, pozitiv sau negativ".

„Sunt în vacanță și mă odihnesc. Vedem ce se va întâmpla”

Intervievat de un canal YouTube din Nigeria în urmă cu câteva zile, Victor Osimhen a reacționat prompt: „Acum sunt în vacanță, mă odihnesc. Vedem ce se va întâmpla".

Ultimatum pentru Victor Osimhen! » Atacantul nigerian are pe masă un contract colosal + Clubul face presiuni
Victor Osimhen, în tricoul lui Galatasaray / Foto: Imago

Temporizarea golgheterului nigerian e legată de insistența cu care Al-Hilal îl asaltează cu telefoane. Noua echipă a lui Simone Inzaghi îl vrea cu orice preț. Nu are nicio problemă în a activa clauza de reziliere, după cum continuă să supraliciteze la salariu.

Osimhen i-a refuzat pe saudiți în mai multe rânduri, dar Al-Hilal a ajuns acum la 40 de milioane de euro net pe an până în 2028. Plus o opțiune de prelungire pentru încă o stagiune. În total, un pachet formidabil de 160 de milioane!

Citește și:
Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!
Campionate
Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Stiri extrasport
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Superliga
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Hagi i-a prezentat scuze „tricolorului” și a confirmat două mutări: „Titulari în Polonia. Am venit să construiesc o mentalitate, nu o echipă”
Nationala
Hagi i-a prezentat scuze „tricolorului” și a confirmat două mutări: „Titulari în Polonia. Am venit să construiesc o mentalitate, nu o echipă”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Business-ul românesc care a intrat puternic pe piața din Polonia » Experiment în Varșovia: cât am plătit pe un produs cumpărat cu 2 lei la București


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close