FOTBAL  »  Superliga  »  

S-au reunit

Articol de GSP - Publicat luni, 09 iunie 2008 00:00

Ziua de 9 iunie a fost aleasă de antrenorul principal Ştefan Stoica pentru reluarea pregătilor unui nou sezon în Liga I. La reunire au fost prezenţi majoritatea jucătorilor care au încheiat campionatul trecut, inclusiv contingentul „Steaua”, căruia i-a expirat împrumutul la gruparea din Crâng. Au lipsit Claudiu Ionescu, transferat în Ghencea, Dino Eze (învoit), Andre Nunes, plecat în Brazilia, Marius Şuleap şi Alin Paleacu, puşi pe lista de transferări, listă care va fi completată cu alte nume, sigură fiind şi plecarea lui Simion, la Pandurii Tg. Jiu. Şi Ioviţă este pe picior de plecare, viitoarea sa destinaţie fiind Oţelul Galaţi.

„Băieţii sunt veseli, bucuroşi că s-au revăzut după vacanţă. Greul însă va începe curând. Vom face o pregătire spartană, cu un lot numeros, doar astfel putem scăpa de emoţiile care le-am avut la finalul sezonului trecut”, a declarat Ştefan Stoica.
Potrivit tehnicianului buzoian, lotul va fi întărit zilele viitoare cu un jucător din Egipt, patru jucători din Portugalia, un vârf de atac din prima ligă irlandeză şi alţi trei tineri jucători din Grecia.

Amical cu Olympiakos Pireu!

De luni, 16 iunie, Gloria Buzău va pleca în primul cantonament al verii, la Râşnov. Al doilea stagiu de pregătire va fi la începutul lui iulie, când buzoienii vor pleca în Austria, acolo unde Ştefan Stoica a perfectat mai multe partide amicale, cel mai important fiind testul cu grecii de la Olympiakos Pireu, participantă în sezonul viitor al Ligii Campionilor.

Lotul prezent la reunire:

Mihai Mincă, Mihai Barbu, Cristi Stoicescu – portari

Ducu Ninu, Alexandru Tudose, Alexandru Filip, Cosmin Gheorghiţă, Cătălin Vlaicu, Nikola Jozici, Dorinel Popa, Marius Ioniţă – fundaşi

Eric Bicfalvi, Valentin Ioviţă, Constantin Doicaru, Marian Nejneru, Alexandru Stoica, Alin Vigariu – mijlocaşi

Alin Liţu, Valentin Simion, Alexandru Guda, Salih Jaber, Kassim Diallo - atacanţi

Citește și:
Iată cei 4 jucători care nu au fost opriți în lot de Lucescu pentru duelul de diseară!
Nationala

Planul pregătit în secret peste noapte! » Imaginile surprinse în stadionul lui Beșiktaș

Echipe la Turcia - România, baraj pentru Mondial + ultimele informații: lotul lui Vincenzo Montella

„Real Madrid a concediat pe toată lumea pentru gafa cu Mbappe!” » Atacantul a reacționat după ultimele relatări din presă
Campionate

EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Profit.ro
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cine a fost, cu adevărat, Chuck Norris? 5 centuri negre, 35 de Dani: „A numărat până la infinit. De două ori”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”

Comentarii (1)
 •  09 Iunie 2008, 18:02

nunes de ce a plecat?era foarte bun dar trebuia lasat sa se acomodeze.pacat

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close