Articol de Daniel Grigore - Publicat joi, 26 iunie 2025 12:55 / Actualizat joi, 26 iunie 2025 13:06
28 de jucători s-au prezentat la reunirea Gloriei Bistrița, formație nou-promovată în Liga 2. Sub comanda antrenorului Cristi Pustai au ajuns și 5 fețe noi, printre care Alexandru Greab.
Cu câteva zeci de bistrițeni în tribunele stadionului „Jean Pădureanu”, Gloria Bistrița a prezentat o variantă aproximativă a lotului cu care va aborda primul ei sezon de ligă secundă.
5 nume noi sub comanda lui Cristi Pustai la reunirea Gloriei Bistrița
Pe gazon au pășit 28 de jucători, majoritatea fiind artizanii promovării în Liga 2. Au existat însă și noutăți, 5 jucători aduși de responsabilul cu transferuri la Bistrița, impresarul Bogdan Apostu. Este vorba despre:
Dinis Ieșeanu, 25 de ani, fundaș central născut la Lisabona, cu dublă-cetățenie, portugheză și moldovenească. A fost internațional moldovean de tineret și a jucat ultima dată la 1.SC Znojmo, în liga a treia cehă;
Alexandru Greab, 33 de ani, portar cu mare experiență la nivelul primelor două ligi. A jucat de peste 150 de ori în Superligă și are peste 60 de apariții la nivelul eșalonului secund. Bistrițean de loc, s-a întors astfel la echipa care l-a dat în fotbalul mare;
Diego Ferraresso, 33 de ani, fundaș dreapta adus, precum Greab, tot de la Gloria Buzău, retrogradată recent din Superligă. Bulgar născut în Brazilia, având dublă-cetățenie, Diego a jucat în 22 de meciuri în prima ligă a României. Are și experiența ligii secunde, jucând aici pentru echipa buzoiană în sezonul 2023/2024;
Alexandru Fărăgău, 20 de ani, fundaș dreapta care a jucat în sezonul 2024/2025 la SCM Zalău. Aparținea până acum de U Cluj, dar a jucat o singură dată pentru echipa de seniori a „șepcilor roșii”, în toamna lui 2022, câteva minute într-un 4-0 cu Alexandria în Cupă;
Jimmy King Otega, 19 ani, atacant central adus de Corvinul în România. A fost împrumutat la CS Dinamo în prima parte a anului. Gloria nu a menționat dacă l-a împrumutat sau adus definitiv de la Hunedoara.
Pentru început, cantonament la Bistrița
La reunirea echipei, programată seara, ora 20:00, au participat, pe lângă oficialii clubului, și conducătorii celor două instituții publice care finanțează clubul: Emil Radu Moldovan, președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, respectiv Gabriel Lazany, primarul municipiului Bistrița.
Cei doi factori de decizie au luat cuvântul în fața jucătorilor și spectatorilor. La fel au procedat antrenorul echipei, Cristi Pustai, cel care se ocupă de transferuri, Bogdan Apostu, și președintele Consiliului de Administrație al clubului, Ioan Mocanu. Cu această ocazie, Ioan Mironaș a fost prezentat drept team manager al secției de fotbal din cadrul clubului.
Așa cum directorul clubului, Eugen Cosma, a confirmat de curând pentru GSP.ro, echipa va continua cu Cristi Pustai pe bancă. Profesorul are un staff format din Cristian Todea și Ciprian Petre ca „secunzi”, Călin Albuț ca antrenor de portari și Lucian Andreieș ca preparator fizic.
Pentru început, Gloria va pregăti următorul sezon pe plan local, având programat între 7 și 19 iulie un cantonament la Bistrița. Clubul nu a comunicat până în acest moment adversarii pe care îi va avea în partidele de pregătire.
Soluția de urgență? Un fost mare internațional, pregătit să-i ia locul lui Arne Slot la Liverpool