SPORTURI  »  BASCHET  »  NBA

Câți români au urmărit la TV meciul decisiv al finalei NBA, transmis de Antena 1 duminică noaptea, de la ora 03:00

Meciul decisiv al finalei NBA, audiență mare în România/Foto: Imago Images
Meciul decisiv al finalei NBA, audiență mare în România/Foto: Imago Images

Articol de - Publicat joi, 26 iunie 2025 13:27 / Actualizat joi, 26 iunie 2025 14:07

Oklahoma City Thunder a devenit noua campioană a NBA, după o victorie cu 103-91 în fața Indianei Pacers în meciul 7 al finalei. Jocul decisiv a fost transmis, în direct, pe Antena 1 și a avut o audiență foarte mare, având în vedere ora de disputare și faptul că baschetul nu este un sport care să suscite un interes uriaș în România.

Deși Oklahoma City Thunder era văzută drept favorită clară în confruntarea cu Indiana Pacers, o formație care a depășit toate așteptările în play-off-ul din acest an, finala s-a dovedit a fi extrem de echilibrată. Drept urmare, pentru prima oară după 9 ani, ea a avut nevoie de joc decisiv.

Patru naționale de tradiție au făcut spectacol la Campionatul European de Baschet Feminin » Cum arată „careul de ași”
EUROBASKET 2025
Patru naționale de tradiție au făcut spectacol la Campionatul European de Baschet Feminin » Cum arată „careul de ași”

Audiență mare la finala NBA: „Mulțumim celor care au fost în fața ecranelor”

Lupta pentru titlu s-a desfășurat duminică noaptea, la ora 03:00, și s-a văzut, în direct, pe Antena 1. După accidentarea cruntă a lui Tyrese Haliburton, jucătorii Indianei nu au izbutit să își revină, iar Thunder s-a impus cu 103-91, câștigând primul titlu din istoria organizației.

La aproximativ 36 de ore după terminarea finalei, comentatorul Cosmin Petrescu a anunțat, pe rețelele de socializare, audiența meciului 7. Conform informațiilor pe care le-a primit, Antena 1 a înregistrat un rating de 0,6 și un share de 16,9, adică aproximativ 100.000 de români au urmărit jocul decisiv dintre Oklahoma City Thunder și Indiana Pacers.

„Mulțumim celor care au fost în fața ecranelor și au ajutat la această performanță deosebită pentru baschet, mai cu seamă că ora de start a fost una atât de dificilă pentru țara noastră”, a mai scris Petrescu.

Finala LNBM disputată între Oradea și Cluj nu a suscitat la fel de mult interes

În același timp, deși s-au desfășurat la ore mai accesibile, meciurile din finala Ligii Naționale de Baschet Masculin nu au suscitat un asemenea interes. În urmă cu 10 zile, în 16 iunie, jurnalistul și comentatorul Emil Hossu-Longin a postat audiențele partidelor din finala LNBM.

Acestea au fost transmise, în direct, pe Digi Sport și Prima Sport, iar cea mai mare audiență a avut-o, cum era de așteptat, confruntarea decisivă, care a fost privită de 64.000 de români. Iată cum au arătat audiențele duelurilor CSM CSU Oradea – U-BT Cluj-Napoca:

  • meci 1: Digi 6.000 de telespectatori (rating naţional 0,03)/Prima 4.000 (rating 0,02)

  • meci 2: Digi 24.000 (rating 0,14)/Prima 5.000 (rating 0,03)

  • meci 3: Digi 8.000 (rating 0,05)/Prima 4.000 (rating 0,02)

  • meci 4: Digi 14.000 (rating 0,08)/Prima 12.000 (rating 0,07)

  • meci 5: Digi 56.000 (rating 0,35)/Prima 8.000 (rating 0,05)

Așadar, la cele 5 meciuri ale finalei s-au uitat în jur de 140.000 de români.

Citește și:
El este omul cu banii din spatele noului proiect Sportul Studențesc: deține un imperiu!
Superliga
El este omul cu banii din spatele noului proiect Sportul Studențesc: deține un imperiu!
Cine o conduce pe FCSB, de fapt, din umbră » Insider GSP: „El face totul la echipă, e «spionul» lui MM! A început să ridice tonul”
Superliga
Cine o conduce pe FCSB, de fapt, din umbră » Insider GSP: „El face totul la echipă, e «spionul» lui MM! A început să ridice tonul”
A început competiția misterioasă cu peste 100 de țări participante » Putin, Erdogan și președintele Chinei au fost prezenți la o ceremonie de deschidere cum n-a mai existat
Altele
A început competiția misterioasă cu peste 100 de țări participante » Putin, Erdogan și președintele Chinei au fost prezenți la o ceremonie de deschidere cum n-a mai existat
Gigi Becali, negocieri cu Ioan Varga » Oferta lui FCSB, mai mare decât cea a Craiovei
Superliga
Gigi Becali, negocieri cu Ioan Varga » Oferta lui FCSB, mai mare decât cea a Craiovei
VIDEO Dacia inventează motorul TRIBRID.
Profit.ro
VIDEO Dacia inventează motorul TRIBRID. "Oprește-te pentru filmul cu roboții!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

A început competiția misterioasă cu peste 100 de țări participante » Putin, Erdogan și președintele Chinei au fost prezenți la o ceremonie de deschidere cum n-a mai existat

EXPLOZIV! Florin Tănase, atac devastator la MM Stoica după scandalul de la FCSB: „Ar trebui să-l dai ca exemplu, nu să fii smardoi!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează