SPORTURI  »  ALTELE  »  ÎNOT

David Popovici, BRONZ în proba de 50 de metri liber la Europenele U23! Rebecca-Aimee Diaconescu, pe 7 în finala de 400 de metri liber

David Popovici, la Samorin // foto: Roxana Fleșeru
David Popovici, la Samorin // foto: Roxana Fleșeru

Articol de , - Publicat vineri, 27 iunie 2025 19:03 / Actualizat sambata, 28 iunie 2025 04:56

După medalia de aur de la 200 m liber, David Popovici (20 de ani) a intrat astăzi din nou în bazin, obținând locul 3 în proba de 50 metri liber la Campionatele Europene U23 de la Samorin. Rebecca-Aimee Diaconescu (19 ani) a încheiat pe 7 finala probei de 400 de metri liber.

  • David Popovici a câștigat medalia de bronz la proba de 50 m liber, cu un timp de 21,86.

UPDATE 19:36 » Rebecca-Aimee Diaconescu, pe 7 în finala probei de 400 de metri liber

Calificată în finala probei cu al treilea cel mai bun timp, Rebecca-Aimee Diaconescu nu a reușit să se mențină printre fruntașe. Ea a concurat pe culoarul 3, dar a oprit cronometrul a șaptea, cu un timp de 4:14.45, cu 6.56 secunde sub al noii campioane europene, Maya Werner (Germania).

Rebecca a coborât foarte puțin sub timpul din serii (4:14.76), dar celelalte concurente au progresat mult mai mult în această finală.

Podiumul a fost completat de Francisca Martins (Portugalia, 4:09.03) și Minna Abraham (Ungaria, 4.09.56).

UPDATE 19:07 » David Popovici a câștigat medalia de bronz la 50 de metri liber

Intrat în bazin pe culoarul 5, David Popovici a reușit să câștige medalia de bronz. Campionul României a finalizat cursa în 21,86 de secunde. Cel mai bun timp reușit de Popovici la această probă este de 21,83, realizat anul acesta la Naționale. Este a doua oara când reușește un timp sub 22 de secunde la 50 m liber.

Românul a fost depășit de Diogo Ribeiro, cu un timp de 21,67, și de Vladyslav Bukhov (21,74).

Urmează finala de 400 m liber, în care Rebecca-Aimee Diaconescu va intra în bazin de la 19:30.

UPDATE 12:34 » Vlad Stancu, evoluție solidă la 400 m mixt

Vlad Stancu a fost ultimul român din sesiunea de dimineață care a intrat în bazinul de la Samorin. Acesta a concurat la 400 m mixt în seriile lente și a scos un timp de 4:23,22. Seria rapidă, în urma căreia se vor decide medaliații, va avea loc diseară, la 20:47.

UPDATE 12:21 » Ștefan Cozma și Cristian Lăpădat, printre ultimii clasați la 200 m fluture

Ștefan Cozma și Cristian Lăpădat au reprezentat România în seriile probei de 200 m fluture. Primul, cu 2:01,37, a ocupat poziția a 17-a, iar al doilea, cu 2:04,37, s-a clasat pe locul 21.

UPDATE 12:07 » Ioana Știrbu a participat în serii la 50 m liber

Ioana Știrbu, în vârstă de 18 ani, a participat în seriile probei de 50 m liber de la Campionatele Europene U23. Înotătoarea din România a parcurs cei 50 de metri în 26,75 secunde și s-a clasat pe poziția a 27-a. Cel mai bun timp din serii a fost obținut de neerlandeza Milou van Wijk (24,38).

UPDATE 11:39 » Cum arată finala la 50 m liber

  1. Vladyslav Bukhov (Ucraina) - 21,52

  2. David Popovici (România) - 22,02

  3. Jere Hribar (Croația) - 22,09

  4. Jokubas Keblys (Lituania) - 22,17

  5. Diogo Ribeiro (Portugalia) - 22,19

  6. Martin Wrede (Germania) - 22,27

  7. Alexander Cohoon (Marea Britanie) - 22,31

  8. Alexander Painter (Marea Britanie) - 22,33

UPDATE 11:30 » David Popovici și-a câștigat seria și s-a calificat în finală

David Popovici a parcurs cei 50 de metri în 22,02, și-a câștigat seria și s-a calificat în finală cu al doilea timp din serii. Primul loc l-a ocupat ucraineanul Vladyslav Bukhov (21,52).

Patrick Dinu, cu 22,74, a ocupat poziția a 16-a și nu s-a calificat în finală.

David Popovici, BRONZ în proba de 50 de metri liber la Europenele U23! Rebecca-Aimee Diaconescu, pe 7 în finala de 400 de metri liber
Cum arată finala la 50 m liber de la CE U23/Foto: captură europeanaquatics.com

UPDATE 11:28 » Au trecut primele 4 serii: Popovici și Dinu, gata de cursă

Diogo Ribeiro (Portugalia), Alexander Cohoon (Marea Britanie) și Filippos Andriadakis (Grecia) au reușit cei mai buni timpi până acum.

UPDATE 11:19 » Urmează proba lui David Popovici

După seriile probei de 50 m spate, în bazinul din Samorin, Slovacia, urmează seriile probei de 50 m liber. David Popovici va concura în seria a 5-a, iar Patrick Dinu va lua startul în seria a 6-a.

UPDATE 11:16 » Denis Popescu și Alexandru Constantinescu au ratat finala la 50 m spate

Alexandru Constantinescu și Denis Popescu au participat în această dimineață în seriile probei de 50 m spate. Constantinescu, cu un timp de 26,37, s-a clasat pe poziția a 23-a, în timp ce Popescu, cu un timp de 25,58, a terminat pe locul 13.

Campionul european la 100 m fluture a înotat foarte bine primii 25 de metri și, la un moment dat, părea că va câștiga seria în care a concurat, însă adversarii săi au dominat finișul, iar Popescu a ratat finala la 12 sutimi.

UPDATE 10:58 » Andrei Iaschiu, departe de finală la 400 m liber

După prestația lui Diaconescu, în bazin a sărit Andrei Iaschiu, care a fost reprezentantul României în cursa de 400 m liber masculin. Acesta a luat startul în prima serie și a înotat cele 8 lungimi ale bazinului în 4:01,25. La finalul celor 3 serii, Iaschiu s-a clasat pe poziția a 22-a, fiind antepenultimul.

Petar Mitsin (Bulgaria) a avut cel mai bun timp din serii: 3:49,47.

UPDATE 10:42 » Rebecca Diaconescu, finală la 400 m liber

Sesiunea de dimineață a început cu seriile probei feminine de 400 m liber. Rebecca-Aimee Diaconescu a luat startul în seria a doua și a înotat foarte bine, mai ales pe ultimele două lungimi de bazin. Sportiva în vârstă de 19 ani a avut al doilea timp al seriei și al treilea la general, 4:14,76, reușind să se califice în finala probei de 400 m liber.

David Popovici, BRONZ în proba de 50 de metri liber la Europenele U23! Rebecca-Aimee Diaconescu, pe 7 în finala de 400 de metri liber
Rebecca-Aimee Diaconescu s-a calificat în finala la 400 m liber cu al 3-lea timp/Foto: captură europeanaquatics.org

UPDATE 10:25 » Începe sesiunea de dimineață, la care vor participa 9 români

Azi-noapte a plouat și a tunat, dar acum e soare la Samorin. Vremea e mult mai răcoroasă decât ieri”, ne transmite din Slovacia Roxana Fleșeru, corespondentul GSP.ro. Prima înotătoare din delegația României care va intra în bazinul din baza X-Bionic Sphere este Rebecca-Aimee Diaconescu, la 400 m liber.

David Popovici, în seria a 5-a a probei de 50 m liber de la Campionatele Europene U23

Joi, 26 iunie, în prima zi a Campionatelor Europene U23, delegația României a obținut două medalii de aur. Așa cum era de așteptat, David Popovici a dominat finala de 200 m liber și și-a spulberat adversarii, câștigând cu un timp de 1:43,64. Mai târziu, Denis-Laurean Popescu l-a învins pe campionul mondial Diogo Ribeiro și a luat aurul la 100 m fluture, depășind pentru a doua oară în aceeași zi recordul național: 51,48.

În sesiunea de dimineață de vineri, 27 iunie, care va începe la 10:30, vor concura 10 înotători români în 7 probe. Iată care este ordinea în care aceștia vor intra în bazinul din Samorin, Slovacia:

  • 400 m liber (f) – Rebecca Diaconescu

  • 400 m liber (m) – Andrei Iaschiu

  • 50 m spate (m)  – Denis Popescu, Alexandru Constantinescu

  • 50 m liber (m)  – David Popovici, Patrick Dinu

  • 50 m liber (f) – Ioana Știrbu

  • 200 m fluture (m) – Cristian Lepădat, Ștefan Cozma

  • 400 m mixt (m) - Vlad Stancu

Seriile probei de 50 m liber vor începe la ora 11:19, iar David Popovici a fost repartizat în seria a 5-a. Așadar, este de așteptat ca acesta să concureze în jurul orei 11:25, întreaga sesiune putând fi urmărită, în direct, pe TVR Sport.

Mâine am 50 de metri liber. Nici nu știu ce să-mi propun. Nu e proba mea, e mai mult experimental. Poimâine am 100 metri liber, unde o să încerc și acolo să înot cât de repede pot.

La Singapore cred că o să înot și 50, «mă cam pune antrenorul», dar e foarte important să dezvolt partea asta de 50, pentru sprint, pentru sută. Pe 50, în mod real, nu cred că o să mă apuc

- David Popovici

Finalele curselor din sesiunea de dimineață se vor desfășura în sesiunea de după-amiază de la X-Bionic Sphere din Samorin, Slovacia.

Citește și:
Florin Talpan continuă războiul: „Am solicitat la UEFA și FIFA să excludă toate echipele românești din cupele europene. Și echipa națională!”
Liga 2
Florin Talpan continuă războiul: „Am solicitat la UEFA și FIFA să excludă toate echipele românești din cupele europene. Și echipa națională!”
Starul din Premier League, la prima apariție publică alături de noua iubită: „I-a purtat noroc”
Campionate
Starul din Premier League, la prima apariție publică alături de noua iubită: „I-a purtat noroc”
„Vreau să fac plângere la UEFA! Nu e în regulă!” » Comentatorul Emil Grădinescu reclamă o situație neobișnuită la înfrângerea Craiovei
Conference League
„Vreau să fac plângere la UEFA! Nu e în regulă!” » Comentatorul Emil Grădinescu reclamă o situație neobișnuită la înfrângerea Craiovei
Daniel Pancu anunță revoluția la CFR Cluj: „Va trebui să «aerisim» puțin vestiarul! Sunt jucători care nu sunt compatibili cu mine”
Superliga
Daniel Pancu anunță revoluția la CFR Cluj: „Va trebui să «aerisim» puțin vestiarul! Sunt jucători care nu sunt compatibili cu mine”
ULTIMA ORĂ Concedieri masive în industria auto din România
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Concedieri masive în industria auto din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (3)
ionelvancea74
ionelvancea74  •  27 Iunie 2025, 23:53
Postat de unurtr pe 27 Iunie 2025, 11:50

Felicitări pentru ceea ce face David Popovici și pentru rezultate! Ne face mândri în fiecare moment! Dar, totuși, dacă se poate, am o întrebare: de ce participă la Europenele U23? Ok, are vârsta, dar e ca și cum Lamine Yamal ar participa la U19 de la București. Este mult peste ce este acolo. Iar explicația cu ”este singura medalie de aur care îi lipsește” este cam slăbuță, așa probabil și lui Ronaldo îi lipsește vreun titlu comunal din Madeira, dar nu se duce acum în liga 5 să îl ia. Dacă ar explica că acest turenu intră în procesul de pregătire pentru altă competiție mare e mai ok. Noi îl apreciem și îl stimăm oricum, așa că poate fi cinstit cu noi.

O competiție cu oarece miză e mai bună decât un antrenament banal.

Riou
Riou  •  27 Iunie 2025, 12:30
Postat de unurtr pe 27 Iunie 2025, 11:50

Felicitări pentru ceea ce face David Popovici și pentru rezultate! Ne face mândri în fiecare moment! Dar, totuși, dacă se poate, am o întrebare: de ce participă la Europenele U23? Ok, are vârsta, dar e ca și cum Lamine Yamal ar participa la U19 de la București. Este mult peste ce este acolo. Iar explicația cu ”este singura medalie de aur care îi lipsește” este cam slăbuță, așa probabil și lui Ronaldo îi lipsește vreun titlu comunal din Madeira, dar nu se duce acum în liga 5 să îl ia. Dacă ar explica că acest turenu intră în procesul de pregătire pentru altă competiție mare e mai ok. Noi îl apreciem și îl stimăm oricum, așa că poate fi cinstit cu noi.

El de obicei își face timpii de top la Europene (presupun din lipsa de presiune), vedem dacă asta se schimba la Mondialele de peste o luna.

unurtr
unurtr  •  27 Iunie 2025, 11:50

Felicitări pentru ceea ce face David Popovici și pentru rezultate! Ne face mândri în fiecare moment! Dar, totuși, dacă se poate, am o întrebare: de ce participă la Europenele U23? Ok, are vârsta, dar e ca și cum Lamine Yamal ar participa la U19 de la București. Este mult peste ce este acolo. Iar explicația cu ”este singura medalie de aur care îi lipsește” este cam slăbuță, așa probabil și lui Ronaldo îi lipsește vreun titlu comunal din Madeira, dar nu se duce acum în liga 5 să îl ia. Dacă ar explica că acest turenu intră în procesul de pregătire pentru altă competiție mare e mai ok. Noi îl apreciem și îl stimăm oricum, așa că poate fi cinstit cu noi.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează