INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LA LIGA

Dintr-o accidentare în alta: David Alaba s-a rupt din nou. Cât va lipsi de această dată

David Alaba nu reușește să depășească problemele medicale // foto: Imago Images
David Alaba nu reușește să depășească problemele medicale // foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 27 iunie 2025 23:13 / Actualizat vineri, 27 iunie 2025 23:37

David Alaba, 33 de ani, a suferit o nouă accidentare, de această dată la mușchiul solear al piciorului stâng. Austriacul a jucat de numai 14 ori pentru Real Madrid în acest sezon, în medie sub 45 de minute în fiecare dintre apariții.

Comunicatul oficial al lui Real Madrid menționează că austriacul a fost diagnosticat cu o leziune la mușchiul solear al piciorului stâng. Presa spaniolă, citată de sportal.bg, vorbește despre o perioadă de pauză de o lună, astfel că Alaba nu va juca deloc la Campionatul Mondial al Cluburilor, indiferent de faza în care se va opri clubul blanco.

Caz exploziv cu internaționalul român: acuză clubul că l-a păcălit să semneze prelungirea! Replica președintelui: „E major, știa ce semnează! Adică a citit doar suma?”
SITUAȚIE
Caz exploziv cu internaționalul român: acuză clubul că l-a păcălit să semneze prelungirea! Replica președintelui: „E major, știa ce semnează! Adică a citit doar suma?”

Dintr-o accidentare în alta: David Alaba s-a rupt din nou

Alaba a suferit această nouă accidentare în timp ce se recupera după precedenta problemă medicală. În aprilie a suferit o ruptură a meniscului medial al genunchiului stâng, dar păstra speranța că va păși în curând pe gazon, înainte ca această nouă accidentare să amâne și mai mult momentul revenirii.

În decembrie 2023, Alaba a suferit o ruptură de a ligamentului încrucișat anterior de la genunchiul stâng, accidentare care l-a ținut departe de teren mai bine de un an. Fotbalistul va rămâne în SUA, sub supravegherea echipei medicale a lui Real Madrid.

David Alaba mai are un an de contract cu Real Madrid. Încasează un salariu uriaș în capitala Spaniei, astfel că nu are niciun interes să plece în această vară, înainte de scadența înțelegerii.

Concurs: Gorenje și GSP te premiază cu frigidere și mini congelatoare! Participă gratuit
CONCURS
Concurs: Gorenje și GSP te premiază cu frigidere și mini congelatoare! Participă gratuit
Citește și:
Gigi Becali: „Cred că vrea să-și dea demisia, dar nu îl lasă orgoliul”
Superliga
Gigi Becali: „Cred că vrea să-și dea demisia, dar nu îl lasă orgoliul”
Corina Caragea se bucură de cadoul de lux primit de la șefii PRO TV, pe plajă în Hawaii: „M-am îndrăgostit din nou”
Media
Corina Caragea se bucură de cadoul de lux primit de la șefii PRO TV, pe plajă în Hawaii: „M-am îndrăgostit din nou”
Surpriza etapei în Premier League » „Ne prezentăm scuze”
Campionate
Surpriza etapei în Premier League » „Ne prezentăm scuze”
MM Stoica a numit 4 echipe care vor fi sigur în play-off: „Aproape imposibil să nu”
Superliga
MM Stoica a numit 4 echipe care vor fi sigur în play-off: „Aproape imposibil să nu”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close