SPORTURI  »  ATLETISM  »  DECES

Vicecampioana olimpică Ileana Silai a decedat la vârsta de 83 de ani: „Un simbol al determinării, al eleganței și al demnității”

Ileana Silai, legendă a atletismului românesc/Foto: Foaia Transilvană
Ileana Silai, legendă a atletismului românesc/Foto: Foaia Transilvană

Articol de - Publicat sambata, 28 iunie 2025 22:40 / Actualizat sambata, 28 iunie 2025 23:33

Ileana Silai, una din legendele atletismului românesc, a decedat la vârsta de 83 de ani. De-a lungul carierei sale, sportiva originară din Cluj-Napoca a obținut o medalie la Jocurile Olimpice și 3 medalii la Campionatele Europene în Sală.

Vineri, 27 iunie, Federația Română de Atletism a anunțat decesul Ileanei Silai, un nume important al sportului românesc. Născută în Cluj-Napoca, în 14 octombrie 1941, ea a participat la 4 ediții ale Jocurilor Olimpice: 1968 (Mexico City), 1972 (Munchen), 1976 (Montreal) și 1980 (Moscova).

Denis-Laurean Popescu, două medalii la Campionatele Europene U23: „Am visat până a devenit realitate”
ÎNOT
Denis-Laurean Popescu, două medalii la Campionatele Europene U23: „Am visat până a devenit realitate”

Ileana Silai, vicecampioană olimpică și europeană la 800 m și campioană europeană la 1500 m

Silai s-a specializat pe probele de 800 m și 1500 m, adunând 4 medalii importante de-a lungul unei cariere longevive. Mai exact, în 1968, la Jocurile Olimpice, sportiva din România a luat medalia de argint la 800 m, fiind depășită doar de americanca Madeline Manning.

Trei ani mai târziu, la Sofia, Silai a devenit vicecampioană europeană la aceeași probă și, în 1972, ea a repetat performanță. După câțiva ani fără medalii internaționale, în 1978, Silai a devenit campioană europeană la 1500 m, în cadrul competiției desfășurate la Milano.

Argintul a fost cucerit tot de o româncă, Natalia Mărășescu, iar bronzul i-a revenit nemțoaicei Brigitte Kraus.

„Astăzi, România pierde nu doar o mare sportivă, ci și un simbol al determinării, al eleganței și al demnității. Ileana Silai a fost una dintre cele mai valoroase atlete din istoria țării noastre, o femeie care a purtat tricolorul cu onoare, scriindu-și numele cu litere de aur în istoria atletismului mondial”, a transmis Federația Română de Atletism.

Vicecampioana olimpică Ileana Silai a decedat la vârsta de 83 de ani: „Un simbol al determinării, al eleganței și al demnității”
Ileana Silai, prima, în timpul cursei de la Jocurile Olimpice din 1968/Foto: Imago Images

„Ne plecăm frunțile în fața unei cariere colosale și a unei vieți trăite cu pasiune, sacrificiu și noblețe”

Conform FRA, Ileana Silai a fost de 16 ori campioană națională și a stabilit 28 de recorduri naționale, concurând până aproape de 40 de ani.

„Dar, mai presus de cifre și de podiumuri, Ileana Silai a fost o prezență luminoasă, o femeie modestă, curajoasă, care și-a dedicat viața sportului și a dus numele României în lume cu grație și cu mândrie. După retragere, a continuat să slujească atletismul, lucrând cu copiii și contribuind la formarea noii generații.

Astăzi, la ceasul despărțirii, ne plecăm frunțile în fața unei cariere colosale și a unei vieți trăite cu pasiune, cu sacrificiu și cu noblețe. Ileana Silai nu mai este printre noi, dar amintirea ei va dăinui în inimile tuturor celor care iubesc sportul și valorile pe care ea le-a întruchipat: perseverență, curaj, muncă neobosită și respect”, a mai transmis Federația Română de Atletism, prin intermediul rețelelor de socializare.

Citește și:
Zi neagră în fotbalul românesc! Mijlocașul cu 190 de meciuri în prima ligă, mistuit în incendiu: „Ce dramă, ce destin, ce nenorocire”
Superliga
Zi neagră în fotbalul românesc! Mijlocașul cu 190 de meciuri în prima ligă, mistuit în incendiu: „Ce dramă, ce destin, ce nenorocire”
Fotbalistul ofertat de Gigi Becali, omul zilei în Superliga! Mihai Stoica recunoaște: „Aș vrea să-l văd la altă echipă”
Superliga
Fotbalistul ofertat de Gigi Becali, omul zilei în Superliga! Mihai Stoica recunoaște: „Aș vrea să-l văd la altă echipă”
Situație bizară: fostul câștigător al Europa League s-a retras la 32 de ani, după ce clubul nu i-a mai putut plăti salariul!
Campionate
Situație bizară: fostul câștigător al Europa League s-a retras la 32 de ani, după ce clubul nu i-a mai putut plăti salariul!
Au plecat de la FCSB și au semnat cu Dinamo, pentru 300.000 de euro: „Profesionalism și calitate”
Superliga
Au plecat de la FCSB și au semnat cu Dinamo, pentru 300.000 de euro: „Profesionalism și calitate”
Wizz Air lansează noi curse din România
Profit.ro
Wizz Air lansează noi curse din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea


Comentarii (1)
Scrooge
Scrooge  •  28 Iunie 2025, 22:54

Nascuta in 14 oct 1991 ???….. interesant,baieti!!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează