INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  OFERTĂ

Valentin Mihăilă are oferta pe masă! Giovanni Becali confirmă: „Știu de interes, jucătorul va fi înștiințat”

Valentin Mihăilă (25 de ani), mijlocașul stânga de la Parma, e dorit de Lecce, ocupanta locului 17 din sezonul recent încheiat de Serie A.
Valentin Mihăilă (25 de ani), mijlocașul stânga de la Parma, e dorit de Lecce, ocupanta locului 17 din sezonul recent încheiat de Serie A.

Articol de - Publicat vineri, 04 iulie 2025 14:01 / Actualizat vineri, 04 iulie 2025 14:27

Valentin Mihăilă (25 de ani), mijlocașul stânga de la Parma, e dorit de Lecce, ocupanta locului 17 din sezonul recent încheiat de Serie A. Informația dezvăluită de presa din Italia a fost confirmată de Giovanni Becali (73 de ani), impresarul fotbalistului.

Mihăilă e aproape să schimbe echipa după 5 ani. În 2020, Parma îl cumpăra de la Universitatea Craiova pentru 8,5 milioane de euro. Randamentul fotbalistului a fost scăzut în ultimul sezon, iar acesta e aproape de un transfer la Lecce, formație care și-a manifestat intenția de a-l cumpăra.

„Drumul Morții” » Ce s-a întâmplat în urmă cu 8 zile, fix în locul în care Diogo Jota și Andre Silva și-au găsit sfârșitul
TRAGEDIE
„Drumul Morții” » Ce s-a întâmplat în urmă cu 8 zile, fix în locul în care Diogo Jota și Andre Silva și-au găsit sfârșitul

Valentin Mihăilă e dorit de Lecce! Giovanni Becali explică de ce depinde transferul

Giovanni Becali a explicat faptul că tratativele sunt într-o fază incipientă, iar fotbalistul nu se grăbește să ia o decizie. În orice caz, Lecce e dispusă să facă un efort financiar și să-l transfere.

„Știu despre interes, dar urmează ca jucătorul să fie înștiințat. Vom vedea, vom analiza totul. Nu este vorba despre un împrumut pentru că jucătorului îi mai rămâne un an de contract și nu le convine celor de la Parma.

Suntem abia la început de mercato, este timp destul. Dacă Lecce îi va satisface pretențiile lui Mihăilă, probabil că… Eu n-am vorbit cu cluburile, am discutat doar cu jucătorul despre ce vom face în această perioadă.

Suma de transfer este o problemă strict a celor de la Parma și Lecce. Problema mea este ca fotbalistul să fie mulțumit cu ceea ce i se oferă și dacă va alege Lecce. El mai are doi ani de contract cu Parma și un salariu de aproximativ un milion de euro. Brutul înseamnă mult mai mult și vom vedea”, a detaliat Giovanni Becali, pentru sportpesurse.ro.

Valentin Mihăilă are oferta pe masă! Giovanni Becali confirmă: „Știu de interes, jucătorul va fi înștiințat”
Valentin Mihăilă / Foto: Imago

Încep negocierile pentru transferul lui Valentin Mihăilă la Lecce

Deunăzi, cei de la calciolecce.it anunțaseră faptul că Lecce a intrat în cursa pentru transferul lui Valentin Mihăilă.

„Lecce visează la transferul lui Valentin Mihăilă de la Parma. Viitorul lui Valentin Mihăilă ar putea fi în culorile galben-roșu. Atacantul român, aflat în proprietatea Parmei, ar putea alege să se transfere la Lecce după un sezon complicat în care s-a confruntat cu accidentări și dificultăți în a-și găsi constanța.

Mihăilă, care a avut un sezon 2023–2024 foarte bun în Serie B (6 goluri și 2 pase decisive, contribuind la promovarea în Serie A), a avut un sezon 2024-2025 marcat de accidentări: o ruptură musculară în luna martie și probleme recurente la coapsă.

Conducerea lui Lecce îl urmărește cu atenție: clubul caută întăriri în ofensivă și îl consideră pe Mihăilă o posibilă achiziție. În orele următoare sunt așteptate primele discuții oficiale între cele două cluburi”, au scris italienii.

3 milioane de euroe cota lui Valentin Mihăilă, potrivit Transfermarkt

Internaționalul român a jucat 22 de meciuri în sezonul recent încheiat pentru Parma, perioadă în care a oferit 3 assist-uri. A fost antrenat de Cristi Chivu în ultima jumătate a sezonului, însă accidentările i-au dat din nou bătăi de cap și n-a prins prea multe minute.

Citește și:
„Coșmarul” Craiovei a „spart” banca de ziua soției! » 300.000 de euro pentru cel mai nou bolid
Campionate
„Coșmarul” Craiovei a „spart” banca de ziua soției! » 300.000 de euro pentru cel mai nou bolid
Chivu a întârziat la conferință, italienii au ascultat cu răsuflarea tăiată ce a urmat: „Familia pe primul loc, îmi neglijez îndatoririle de soț și tată!”
Stranieri
Chivu a întârziat la conferință, italienii au ascultat cu răsuflarea tăiată ce a urmat: „Familia pe primul loc, îmi neglijez îndatoririle de soț și tată!”
Transfer-surpriză REZOLVAT de Rapid! Întâmpinat de Bolgado la București, urmează să semneze contractul
Superliga
Transfer-surpriză REZOLVAT de Rapid! Întâmpinat de Bolgado la București, urmează să semneze contractul
Fostul arbitru din Liga 1 a cumpărat un hotel din România cu 3,5 milioane de euro » Cum arată complexul și unde este situat
Superliga
Fostul arbitru din Liga 1 a cumpărat un hotel din România cu 3,5 milioane de euro » Cum arată complexul și unde este situat
Scumpirea călătoriei cu STB. LISTA noilor tarife aflată pe masă
Profit.ro
Scumpirea călătoriei cu STB. LISTA noilor tarife aflată pe masă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează