INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  INTER MILANO

FOTO Probleme mari pentru starul lui Chivu » Inter îi cere socoteală pentru gestul său

Benjamin Pavard, evoluând pentru Inter la Mondialul Cluburilor // FOTO: Imago Images
Benjamin Pavard, evoluând pentru Inter la Mondialul Cluburilor // FOTO: Imago Images

Articol de - Publicat sambata, 05 iulie 2025 11:57 / Actualizat sambata, 05 iulie 2025 12:22

Benjamin Pavard (29 de ani) a suferit o accidentare la gleznă în timpul duelului cu Monterrey, din prima etapă a Campionatului Mondial al Cluburilor, iar de atunci, fundașul francez nu a mai putut evolua pentru Inter la turneul final din SUA. Acesta a ratat inclusiv meciul din optimi cu Fluminense, pierdut de trupa lui Cristi Chivu, scor 0-2.

  • Prima semifinală de la CMC 2025 este Chelsea - Fluminense;

  • Celelalte două semifinaliste vor fi decise în urma duelurilor PSG - Bayern Munchen, respectiv Real Madrid - Borussia Dortmund.

Programul complet al sferturilor de finală (Campionatul Mondial al Cluburilor)

Atmosfera din vestiarul „nerazzurrilor” este una extrem de tensionată în acest moment. După eliminarea de la turneul final din America, au urmat declarațiile tăioase ale căpitanului Lautaro Martinez, apoi răspunsul lui Calhanoglu, iar acum, s-a iscat un nou scandal pe „Giuseppe Meazza”, protagonistul fiind Benjamin Pavard.

„Va fi un antrenor grozav!” » Thiago Silva a schimbat tactica echipei sale într-o pauză de hidratare și Fluminense a obținut calificarea în semifinale la Mondialul Cluburilor
CMC 2025
„Va fi un antrenor grozav!” » Thiago Silva a schimbat tactica echipei sale într-o pauză de hidratare și Fluminense a obținut calificarea în semifinale la Mondialul Cluburilor

Accidentatul Pavard s-a fotografiat pe un teren de padel alături de Theo Hernandez

După ce a acuzat probleme la nivelul gleznei drepte în remiza cu „Rayados”, scor 1-1, fundașul francez a părăsit lotul lui Inter, întorcându-se în Italia pentru tratamente.

Disconfortul a fost unul minor, dar ținând cont de faptul că în sezonul regulat Pavard a suferise o accidentare extrem de gravă în aceeași zonă, staff-ul echipei nu a dorit să riște.

După controlul medical însă, jucătorul a plecat în vacanță, în Sardinia, unde se pare că a fost extrem de activ. Alături de Theo Hernandez, bunul său prieten și fostul jucător al rivalei Milan, dar și de alte două persoane, Pavard a luat parte la câteva meciuri de padel, fiind imortalizat într-o fotografie care a fost făcută publică pe Instagram.

Probleme mari pentru starul lui Chivu » Inter îi cere socoteală pentru gestul său
Benjamin Pavard (dreapta) jucând padel alături de Theo Hernandez (stânga) în Sardinia // SURSA: Instagram

Odată ce au văzut imaginea, oficialii lui Inter au fost de-a dreptul revoltați, iar potrivit celor de la Gazetta dello Sport, fundașul francez va fi băgat în ședință.

Benjamin Pavard, inclus pe lista neagră a lui Lautaro Martinez

Chiar și înainte de acest episod, situația în care se afla Pavard nu era deloc una lipsită de probleme.

După eliminarea de la Mondialul Cluburilor, Căpitanul Lautaro Martinez a declarat că orice jucător care nu vrea să rămână pe „Giuseppe Meazza” este liber să plece. Această remarcă a venit în contextul în care Hakan Calhanoglu este curtat intens de Galatasaray.

Ulterior, președintele lui Inter a confirmat că Lautaro s-a referit la mijlocașul turc, dar se pare că argentinianul mare are în vizor patru colegi, printre care și Pavard. Ceilalți trei sunt Marcus Thuram, Francesco Acerbi, respectiv Davide Frattesi, anunță TuttoSport.

Până acum, doar Calhanoglu a venit cu o replică, în care a explicat că motivul pentru care nu a jucat la turneul din SUA nu a fost reprezentat de vreo înțelegere cu Galata, ci de o ruptură musculară. De asemenea, acesta a ținut să precizeze că niciodată nu s-a pus problema de nepăsare sau de lipsă de profesionalism din partea sa și că este extrem de dezamăgit de acuzele nefondate care i s-au adus.

Citește și:
Cine conduce clasamentul spectatorilor pe stadioanele din Superligă » GSP are datele oficiale
Superliga
Cine conduce clasamentul spectatorilor pe stadioanele din Superligă » GSP are datele oficiale
Pariu pe noul „wonderkid” din fotbalul românesc: „E senzațional copilul! Va fi mai bun decât Radu”
Stranieri
Pariu pe noul „wonderkid” din fotbalul românesc: „E senzațional copilul! Va fi mai bun decât Radu”
De pe loc de play-off, revelația din Liga 2 vrea promovarea în an de centenar: „Montăm și nocturna” + Ce jucători propune pentru Superliga
Liga 2
De pe loc de play-off, revelația din Liga 2 vrea promovarea în an de centenar: „Montăm și nocturna” + Ce jucători propune pentru Superliga
CFR Cluj are oferta pe masă: două milioane de euro pentru un titular
Superliga
CFR Cluj are oferta pe masă: două milioane de euro pentru un titular
Platformă taxi din România intră în concurență directă cu Uber și Bolt FOTO
Profit.ro
Platformă taxi din România intră în concurență directă cu Uber și Bolt FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează