INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  FCSB - INTER D'ESCALDES 3-1

CRONICĂ DE SERGIU ALEXANDRU FCSB - Inter d'Escaldes 3-1 » Se putea și mai bine! FCSB e aproape de turul 2 în UCL, după o victorie umbrită de gafele din defensivă

FCSB a învins-o pe Inter d'Escaldes, turul 1 din Liaga Campionilor // foto: Cristi Preda (GSP) +24   FOTO
FCSB a învins-o pe Inter d'Escaldes, turul 1 din Liaga Campionilor // foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de , , , , - Publicat miercuri, 09 iulie 2025 22:24 / Actualizat miercuri, 09 iulie 2025 22:40

FCSB a făcut un pas important spre turul 2 al preliminariilor UEFA Champions League. A învins-o clar pe Inter d'Escaldes, 3-1, iar returul din Andorra (15 iulie, 21:30) pare la îndemână, deși campioana României nu a reușit cel mai bun meci.

  • Returul va avea loc marți, 15 iulie, de la ora 21:30, în Andorra. Câștigătoarea va juca în turul 2 cu învingătoarea dublei dintre TNS și Shkendija

Cronică de Sergiu Alexandru: Se putea și mai bine! FCSB e aproape de turul 2 în UCL, după o victorie umbrită de gafele din defensivă

Revenit în Ghencea după ce sâmbătă a câștigat Supercupa României, FCSB și-a respectat statutul de mare favorită și a câștigat prima manșă din turul 1 al preliminariilor UEFA Champions League. A fost un meci în care formația roș-albastră a fost în control, dar a avut și câteva emoții.

FCSB s-a încălzit greu

Campioana României n-a avut cel mai grozav start. Dar nici cel mai prost. Primele minute au fost fără vlagă, jucătorii roș-albaștrilor găsindu-și cu greu ritmul. Ulterior, meciul a intrat pe un drum normal, având în vedere diferența dintre cele două echipe.

Mai întâi, VAR-ul a anulat golul marcat de Miculescu (14), pe motiv de ofsaid. Apoi, Cisotti a trimis în bară din mijlocul careului. Împinși de la spate de fani, jucătorii lui Charalambous au apăsat pedala de accelerație. Cisotti, de două ori, Olaru și Politic au trecut pe lângă deschiderea scorului.

În sfârșit a venit golul!

Finalul primei reprize a găsit-o pe FCSB mai precisă în fața porții. Iar fotbaliștii campioanei nu au mai ratat ca în primele minute. Primul care a marcat a fost Miculescu, după o fază lucrată de Tănase și Cisotti.

Tase a primit o pasă lungă la 30 de metri de poarta adversarilor, a preluat cu adversar în spate și l-a servit excelent pe Cisotti, pe poziție viitoare. Mijlocașul a rămas singur cu portarul advers și a decis să paseze în fața porții, la David Miculescu. Acesta era liber și a îndeplinit o simplă formalitate.

Până la pauză, FCSB a mai punctat o dată. A fost rândul lui Darius Olaru să-și treacă numele pe lista marcatorilor (45+3), după un penalty scos de Cisotti și dictat cu ajutorul VAR.

FCSB - Inter d'Escaldes, turul 1 din Liga Campionilor // foto: Cristi Preda (GSP)
FCSB - Inter d'Escaldes, turul 1 din Liga Campionilor // foto: Cristi Preda (GSP)
FCSB - Inter d'Escaldes, turul 1 din Liga Campionilor // foto: Cristi Preda (GSP)
FCSB - Inter d'Escaldes, turul 1 din Liga Campionilor // foto: Cristi Preda (GSP)
FCSB - Inter d'Escaldes, turul 1 din Liga Campionilor // foto: Cristi Preda (GSP)
+19 FOTO

Ștefănescu, eurogol! Ngezana, serie de gafe

Imediat după pauză, FCSB a mai marcat încă o dată. Intrat în startul reprizei, Marius Ștefănescu a făcut 3-0 cu un gol de generic: voleu, din prima, de la 12 metri. Direct în vinclu. Era sărbătoarea în rândul roș-albaștrilor și nimic nu anunța că vor urma emoțiile.

În două rânduri, Ngezana a fost personajul negativ. În minutul 59 a făcut penalty după o intrare imprudentă, dar a fost salvat de Târnovanu, care a respins lovitura de pedeapsă. După 6 minute, portarul nu a mai avut ce face. Oaspeții au redus din diferență prin Rafinha. După o nouă gafă a lui Ngezana. Fundașul central al roș-albaștrilor a alunecat în careu și nu a putut respinge centrarea. Mingea a ajuns la Rafinha, rămas singur cu Târnovanu, iar acesta a marcat cu un șut plasat.

Noroc cu VAR-ul

După gol, FCSB a avut câteva momente în care nu a mai forțat, dar tot putea marca. Însă Miculescu (70) a trimis pe lângă, din 8 metri.

Cu 10 minute înainte de final, s-a făcut liniște în rândul fanilor FCSB, după ce oaspeții au marcat din nou. Însă golul atacantului Sascha Andreu (38 de ani), care le-a luat fața fundașilor de la FCSB și a trimis în poartă după respingerea lui Târnovanu, a fost anulat de VAR, pentru ofsaid.

Ultimele minute au fost liniștite pentru FCSB. A reușit să țină mingea departe de poarta lui Târnovanu și tabela nu s-a mai modificat. FCSB câștigă și e aproape de turul 2 al Ligii Campionilor, dar returul din Andorra poate fi periculos.

Desfășurarea meciului FCSB - Inter Club d'Escaldes 3-1

  • Aici live + Statistici
  • 13.080 de fani (cifră oficială) se află pe stadionul Steaua
  • Au marcat: Miculescu 37, Olaru 45+3, Ștefănescu 53 / Rafinha 65

min. 90+5. Final de meci.
min. 90+2:
Ștefănescu trage la colțul lung, de la marginea careului, dar mingea se duce pe lângă
min. 90: Ultima schimbare la FCSB. Lixandru a intrat în locul lui Florin Tănase

min.80: Gol anulat pentru Inter Club d'Escaldes! Campioana Andorrei marchează din nou! După o fază fixă, Târnovanu a avut un reflex extraordinar și a respins de pe linia porții. Dar atacantul Sascha Andreu (38 de ani) a fost pe fază și le-a luat fața fundașilor de la FCSB, trimițând în poartă. Golul a fost validat inițial, dar din camera VAR s-a dictat ofsaid.

min. 73: Andrei Gheorghiță a intrat în locul lui Miculescu
min. 70: Ocazie uriașă pentru FCSB! Miculescu, singur cu poarta în față, trimite pe lângă, de la 8 metri.

min. 65: GOL Inter Club d'Escaldes! Oaspeții punctează după o gafă a lui Ngezana. Fundașul central al roș-albaștrilor a alunecat în careu și nu a putut respinge centrarea. Mingea a ajuns la Rafinha, rămas singur cu Târnovanu, iar acesta a marcat cu un șut plasat.

min. 60: Apără Târnovanu! Portarul roș-albaștrilor a ghicit colțul și a respins șutul trimis de Mohedano
min. 59: Penalty pentru Inter Club d'Escaldes. Arbitrul a dictat lovitură de pedeapsă, după o intrare prin alunecare a lui Ngezana, după ce s-a consultat cu arbitrul asistent.

min. 53: GOOL FCSB! Campioana României duce scorul la 3-0 după o fază superbă, încheiată cu un assist al lui Cisotti la 11 metri și o reluare din voleu, din prima, a lui Ștefănescu. Acesta a trimis mingea direct în vinclu
min. 49
: Miculescu a ratat ocazia să marcheze un supergol. A șutat de la 14 metri, cu exteriorul. Mingea a fost respinsă de pe linia porții, de sub bară
min. 46: Start în repriza a doua. FCSB face două schimbări. A intrat Chiricheș în locul lui Olaru și Ștefănescu în locul lui Politic

Pauză
min. 45+3: GOOL FCSB! Darius Olaru a transformat fără emoții lovitura de pedeapsă și a dus scorul la 2-0!
min 45+2: Penalty pentru FCSB! Cisotti a căzut în careu, după un duel cu portarul Javi Diaz. Faza a mers în continuare, dar arbitrul a fost chemat să revadă faza și a dictat penalty.
min. 44: FCSB a trecut pe lângă 2-0. Politic a pătruns excelent în stânga și a pasat la 11 metri, dar mingea a fost respinsă. Dacă ajungea la destinație, Cistotti rămânea singur cu portarul advers

min. 37: GOOL FCSB! Campioana României deschide scorul, iar de această dată reușita este validată. Florin Tănase a primit o pasă lungă la 30 de metri de poarta adversarilor, a preluat cu adversar în spate și l-a servit excelent pe Cisotti, pe poziție viitoare. Mijlocașul a rămas singur cu portarul adversar și a decis să paseze în fața porții, la David Miculescu. Acesta era liber și a îndeplinit o simplă formalitate.

min. 31: Ocazie uriașă pentru FCSB! Cisotti a rămas singur cu portarul Javi Diaz și a șutat pe jos, de la 12 metri. Goalkeeper-ul a respins cu piciorul
min. 25: Politic iese pentru prima dată la rampă. A încercat să găsească colțul lung, cu un șut de la 10 metri, dar a trimis pe lângă
min. 24: Olaru trage, cu stângul, de la 18 metri. Portarul Javi Diaz a reținut fără probleme
min. 17: Încă o ocazie pentru FCSB! Cisotti reia puternic din careu. Mingea șterge bara și iese afară
min. 14: GOL ANULAT PENTRU FCSB! Găsit excelent în spatele fundașilor adverși, David Miculescu a rămas singur cu portarul advers. A preluat excelent și a marcat cu o „scăriță peste acesta”. Jucătorii de la Inter Club d'Escaldes au ofsaid. Tușierul nu a ridicat fanionul, dar faza e verificată în camera VAR, de unde s-a transmis că Miculescu era în afara jocului.

FCSB - Inter d'Escaldes, turul 1 din Liga Campionilor // foto: Cristi Preda (GSP)
FCSB - Inter d'Escaldes, turul 1 din Liga Campionilor // foto: Cristi Preda (GSP)
FCSB - Inter d'Escaldes, turul 1 din Liga Campionilor // foto: Cristi Preda (GSP)
FCSB - Inter d'Escaldes, turul 1 din Liga Campionilor // foto: Cristi Preda (GSP)
FCSB - Inter d'Escaldes, turul 1 din Liga Campionilor // foto: Cristi Preda (GSP)
+19 FOTO

min. 10: Cisotti a fost blocat în ultimul moment, exact când se pregătea să șuteze. După un un-doi cu Miculescu, Cisotti a ajuns în fața porții, dar fundașul Sanchez a intrat prin alunecare și a trimis în corner. Fanii au cerut penalty, dar arbitrul a arătat colțul terenului
min.8: Cisotti a centrat în fața porții, dar defensiva andorrenior a respins fără probleme
min. 6: Campioana Andorrei a executat excelent o acțiune rapidă. Munoz, fundașul stânga, a ajuns în careu, în colț, și a trimis puternic, în careul mic. Târnovanu a fost pe fază și a respins cu piciorul
min. 5: Ngezana reia cu capul din 7 metri, după un corner. Mingea se duce pe lângă
min. 3: Pe faza de atac, FCSB încearcă un 4-1-4-1, cu Șut ca mijlocaș la închidere și cu David Miculescu pe post de atacant. Pe faza defensivă, Olaru coboară lângă Șut
min. 1: A început meciul! Inter Club d'Escaldes a avut lovitura de start

FCSB - Inter Club d'Escaldes, echipele de start

FCSB: Târnovanu - Crețu, Ngezana, Alhassan, Radunovic - Olaru, Șut, Tănase - Cisotti, Miculescu, Politic
Rezerve: Zima, Udrea, Graovac, Kiki, Chiricheș, Pantea, Vlăsceanu, Lixandru, Perianu, Gheorghiță, M. Popescu
Absenți: Alibec, Bîrligea, Oct. Popescu (accidentați), Cercel (neinclus în lot)
Antrenor: Elias Charalambous

Inter Club d'Escaldes (5-3-2): Javi Diaz - Munoz, Muguruza, Sanchez, Puentes, Torres - De La Torre, Alonso, Mohedano - Rafinha, Lopez
Rezerve: Munoz, Jose Teixeira, Humanes, Da Cunha, Andreu, Rodriguez, Llovet
Antrenor: Felipe Ortiz

Update, ora 19:05 » Roș-albaștrii au ieșit și ei pe gazon

La 19:05 a ieșit pe gazon și delegația roș-albastră. Un moment inedit a avut loc pe teren. Elias Charalambous, antrenorul de la FCSB, s-a dus la ivorianul Jean Luc Assoubre, extrema de 32 de ani de la Inter Club D’Escaldes. Cei doi s-au salutat călduros, s-am îmbrățișat și au stat câteva minute de vorbă. Cei doi se cunosc din Cipru. Jean Luc Assoubre a fost legitimat la AEK Larnaca în perioada în care Elias a fost antrenor secund și antrenor interimar

Jean Luc a sosit în Cipru în iulie 2018, Charalambous fiind deja secund la echipă. După jumătate de an a fost împrumutat la PAS Lamia. A revenit în vara lui 2019, pentru ca apoi să plece imediat, definitiv, la AE Larisa.

FCSB - Inter d'Escaldes » Imagini dinaintea partidei
FCSB - Inter d'Escaldes » Imagini dinaintea partidei
FCSB - Inter d'Escaldes » Imagini dinaintea partidei
FCSB - Inter d'Escaldes » Imagini dinaintea partidei
FCSB - Inter d'Escaldes » Imagini dinaintea partidei
+38 FOTO

Update, ora 18:55 » Campionii din Andorra au ieșit în inspecția gazonului

Jucătorii de la Inter Club D’Escaldes au ieșit pe gazon în jurul orei 18:50. Extrem de relaxați, aceștia au stat în cercul de la centrul terenului preț de câteva minute, au vorbit și au făcut poze și filmulețe cu arena Steaua

Update, ora 18:30 » Interes scăzut pentru debutul în Liga Campionilor

Cu două ore rămase pâna la debutul roş-albaştrilor în acest sezon european, undeva la 75 de spectatori se află la porțile stadionului Steaua. Sunt vizibil mai puțini decât sâmbătă, interesul pentru Supercupă fiind mult mai mare

Update, ora 18:00 » Gigi Becali a anunțat echipa de start la FCSB

„O să joace în față Miculescu cu Cisotti. Cisotti în dreapta, Miculescu vârf. 4-3-3 jucăm. Cu Tănase și Olaru interi, Șut mijlocaș central, și la fundași centrali jucăm cu Ngezana și Baba. Revine Crețu, Radunovic în stânga și Politic în stânga în atac”, a anunțat Gigi Becali, la „Liga Digi Sport”

Echipa de start anunțată de Becali: Târnovanu - Crețu, Ngezana, Alhassan, Radunovic - Olaru, Șut, Tănase - Cisotti, Miculescu, Politic.

Stadion: Steaua (București)
Arbitru: Danilo Nikolic // Asistenți: Milan Šutulovic, Svetozar Živin (Toți din Serbia)
Arbitru VAR: Novak Simovic // Asistent VAR: Lazar Lukic

Citește și:
„Made in Oltenia” » Imaginile care îi vor înfuria pe craioveni! Cu Baiaram și Cicâldău în frunte, jucătorii au petrecut cu manele, la o zi după drama de la Atena
Superliga
„Made in Oltenia” » Imaginile care îi vor înfuria pe craioveni! Cu Baiaram și Cicâldău în frunte, jucătorii au petrecut cu manele, la o zi după drama de la Atena
KO în runda 6! Anthony Joshua i-a făcut o fractură dublă de mandibulă lui Jake Paul, în lupta de 200 de milioane $
Box
KO în runda 6! Anthony Joshua i-a făcut o fractură dublă de mandibulă lui Jake Paul, în lupta de 200 de milioane $
Starul din Premier League, la prima apariție publică alături de noua iubită: „I-a purtat noroc”
Campionate
Starul din Premier League, la prima apariție publică alături de noua iubită: „I-a purtat noroc”
„Vreau să fac plângere la UEFA! Nu e în regulă!” » Comentatorul Emil Grădinescu reclamă o situație neobișnuită la înfrângerea Craiovei
Conference League
„Vreau să fac plângere la UEFA! Nu e în regulă!” » Comentatorul Emil Grădinescu reclamă o situație neobișnuită la înfrângerea Craiovei
ULTIMA ORĂ Facturi mai mari la energia electrică de la 1 ianuarie
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Facturi mai mari la energia electrică de la 1 ianuarie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (72)
Aspire77
Aspire77  •  15 Iulie 2025, 23:35
Postat de GreatWinner pe 09 Iulie 2025, 23:33

rusine este ce a facut cfr cu ei 1-1,rusine este sa te elimine in primul tur ucl cum s-a intamplat cu absolut toate campioanele de pana acum in afara de Steaua din liga 1. asa pentru informatia ta,asta a fost scorul cel mai bun dupa primul tur ucl jucat.deci?

Acum ce mai spui??? Rusine e ce a facut CFR? Voi atunci ce ati facut?? Jenant. Absolut jenant

traian_v
traian_v  •  14 Iulie 2025, 22:11
Postat de mateodamiano7 pe 09 Iulie 2025, 23:09

Nu mai sunt echipe mici.

Ba mai sunt.

KingStar
KingStar  •  12 Iulie 2025, 11:58
Postat de Aspire77 pe 10 Iulie 2025, 00:19

Da, si CFR s-a facut de ras la ei. Nici la FCSB nu sunt sigur ca nu o sa se faca de ras la ei. Nu discutam despre calificare...se califica..dar nu poti sa te domine in multe momente o echipa de semi amatori. Raportat la ce spui, e total gresit. Nu FCSB este singura echipa care a trecut vreodata de acest tur intai palpitant :))

pe cat punem pariu ca ii batem pe andorezi cel putin la fel de rau si acasa la ei? mergem cu titularii acolo.

Vezi toate comentariile (72)
Comentează