INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  OLANDA

FOTO Primele declarații ale legendarului tehnician după ce a câștigat lupta cu cancerul: „Nu mă mai deranjează boala. Sunt din ce în ce mai «fit»”

Louis Van Gaal, fostul selecționer al Olandei, a învins lupta cu cancerul de prostată // FOTO: Getty Images
Louis Van Gaal, fostul selecționer al Olandei, a învins lupta cu cancerul de prostată // FOTO: Getty Images

Articol de - Publicat sambata, 12 iulie 2025 19:53 / Actualizat sambata, 12 iulie 2025 23:17

Louis Van Gaal (73 de ani), unul dintre cei mai titrați antrenori din ultimele trei decenii, a anunțat că a bifat o nouă victorie. De această dată însă, succesul pe care l-a obținut este mult mai important decât orice trofeu cucerit pe terenul de fotbal. Tehnicianul batav a învins lupta cu cancerul de prostată, o boală cu care s-a confruntat încă din 2022.

La trei ani distanță de la primirea diagnosticului crunt, Louis Van Gaal a dat vestea cea bună - este vindecat. În cadrul talk show-ului „Humberto”, aceeași emisiune în care a făcut și anunțul trist din 2022, fostul selecționer al Olandei a vorbit în premieră despre tot procesul pe care a trebuit să-l îndure în ultima perioadă.

Reacție furibundă după excluderea echipei din Europa League: „Una dintre cele mai mari nedreptăți din istoria fotbalului”
CRYSTAL PALACE
Reacție furibundă după excluderea echipei din Europa League: „Una dintre cele mai mari nedreptăți din istoria fotbalului”

Louis Van Gaal a învins lupta cu cancerul de prostată: „Primii doi ani au fost cumpliți, dar din fericire totul s-a terminat cu bine”

Antrenorul poreclit „Iron Tulip” (n.r - laleaua de fier) a detaliat întreg demersul de vindecare prin care a trecut în ultimii ani, menționând că, în primă fază, din cauza durerilor insuportabile, a fost extrem de sceptic că va reuși să scape.

Totuși, deznodământul a fost unul fericit, iar după ce boala a dispărut, acesta a precizat că s-a simțit din ce în ce mai bine și, mai mult decât atât, nu exclude nici revenirea pe banca tehnică.

Nu mă mai deranjează cancerul. Acum doi ani, am avut câteva operații. Atunci totul a fost rău. Aveam dureri îngrozitoare și nu credeam că o voi scoate la capăt. Dar, din fericire, până la urmă totul s-a rezolvat și sunt extrem de recunoscător pentru asta.

În prezent, continui să merg periodic la control. Remisia cancerului a fost dovedită, dar trebuie să fac asta în continuare, deși mă simt din ce în ce mai bine.

Mă gândesc inclusiv la faptul că aș putea antrena din nou. Cu toate acestea, nu cred că voi fi în stare să pregătesc o echipă de club, pentru că acolo trebuie mult mai multă implicare fizică, iar corpul și vârstă mea nu cred că îmi vor mai permite acest lucru. Dar pe banca unei echipe naționale...cum ar fi Anglia sau Germania, nu exclud posibilitatea. Vom vedea, totuși sănătatea are prioritate.

- Louis Van Gaal, în cadrul talk show-ului Humberto

Primele declarații ale legendarului tehnician după ce a câștigat lupta cu cancerul: „Nu mă mai deranjează boala. Sunt din ce în ce mai «fit»”
Declarațiile lui Louis Van Gaal, după ce a învins lupta cu cancerul // SURSA: BBC

De asemenea, Van Gaal a mai precizat faptul că în perioada în care s-a desfășurat Campionatul Mondial din Qatar (2022), competiție la care acesta a condus naționala Olandei până în sferturile de finală, știa deja diagnosticul, dar nu și-a anunțat jucătorii pentru a nu-i îngrijora și pentru a nu le afecta prestațiile din teren.

Nu voiam să le distrag atenția, ei trebuiau să se concentreze la altceva. Nu pentru mine au venit în Qatar, ci pentru țară”, a mai explicat Van Gaal.

Louis Van Gaal, unul dintre cei mai mari tehnicieni olandezi din istorie

De-a lungul carierei sale impresionante, Van Gaal a cucerit nu mai puțin de 20 de trofee majore în calitate de principal.

Printre ele se numără o Ligă a Campionilor cu Ajax (1994/1995), două titluri în La Liga cu Barcelona (1997/1998, 1998/1999), un titlu în Bundesliga cu Bayern Munchen (2009/2010), dar și un triumf în FA Cup cu Manchester United (2015/2016).

De asemenea, acesta a avut și trei mandate pe banca naționalei Olandei, reușind să ducă „Portocala Mecanică” până în semifinalele Cupei Mondiale din 2014, respectiv până în sferturile de finală la ediția din 2022.

În prezent, Van Gaal ocupă un rol de consilier special la Ajax Amsterdam, clubul la care s-a făcut remarcat în urmă cu 30 de ani.

Citește și:
E gata! Zeljko Kopic semnează cu noua echipă
Campionate
E gata! Zeljko Kopic semnează cu noua echipă
Mutare-șoc în Liga 2! Daniel Oprița rupe contractul cu Steaua și semnează cu noua echipă!
Liga 2
Mutare-șoc în Liga 2! Daniel Oprița rupe contractul cu Steaua și semnează cu noua echipă!
Suspendare ridicată după 522 de zile! A plătit suma integrală clubului Rapid și poate activa în fotbal
Superliga
Suspendare ridicată după 522 de zile! A plătit suma integrală clubului Rapid și poate activa în fotbal
Când FCSB suferă, Batubinsika convinge » Capitolele la care impresionează după primele 4 meciuri
Superliga
Când FCSB suferă, Batubinsika convinge » Capitolele la care impresionează după primele 4 meciuri
EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Controale ANAF la 800 de firme de pe platforme ridesharing. Sute de milioane de lei neplătite la buget, în principal contribuții la pensie și sănătate, TVA, dar și alte taxe și impozite
Profit.ro
EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Controale ANAF la 800 de firme de pe platforme ridesharing. Sute de milioane de lei neplătite la buget, în principal contribuții la pensie și sănătate, TVA, dar și alte taxe și impozite
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo

Imaginile weekendului: un potop de fani copleșește un munte pentru un campion mondial al Franței!


Comentarii (1)
danutztoparcean
danutztoparcean  •  13 Iulie 2025, 09:23

Doamne ajuta si multa sanatate in continuare!!! Van Gaal a fost, este si va ramane un mare antrenor, si asta vine din partea unui fan Real Madrid...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează