Articol de Adrian Duţă - Publicat marti, 15 iulie 2025 18:42 / Actualizat marti, 15 iulie 2025 22:11
Attila Hadnagy, directorul sportiv de la Sepsi, a vorbit despre scandalul monstru de la Miercurea Ciuc, care a avut loc înainte, în timpul și după meciul dintre Csikszereda și Dinamo, scor 2-2.
Suporterii lui Dinamo s-au ciondănit cu jandarmeria înainte de meci, au părăsit stadionul în semn de protest și au avut scandări xenofobe în minutele pe care le-au petrecut în tribună.
Gazdele au încercat să fure un steag afișat de dinamoviști, au strigat „Ria, ria Ungaria”, iar oficialii de la Csikszereda a fost acuzați de conducerea lui Dinamo de o organizare precară a meciului.
Attila Hadnagy: „Cine nu cunoaște ce se întâmplă la noi sau la Miercurea Ciuc face scandalul”
Attila Hadnagy a vorbit scurt despre incidentele de la Miercurea Ciuc și e sigur că acestea se vor repeta în viitor. Directorul sportiv de la Sepsi a îndemnat la prietenie între cetățenii români și maghiari.
„Au mai fost incidente și vor mai fi. Din păcate, sunt oameni care nu înțeleg că trebuie să trăim în prietenie, românii cu ungurii. Noi, la Sfântu Gheorghe, trăim foarte bine, suntem prieteni, veri, nași. Așa că nu sunt probleme.
Cine nu cunoaște ce se întâmplă la noi sau la Miercurea Ciuc face scandalul. Ar trebui, ușor-ușor, să se termine, nu e bine nici pentru fotbalul românesc, nici pentru țara noastră”, a declarat Attila Hadnagy pentru GSP.
În trecut, și la Sf. Gheorghe a existat un scandal uriaș. În 2023, meciul jucat de Sepsi acasă cu FCU Craiova a fost oprit definitiv de Andrei Chivulete, după ce din sectorul oltenilor s-au auzit scandări xenofobe. Inițial s-a dat 3-0 la „masa verde” pentru covăsneni, dar în primăvară partida s-a rejucat, aceasta contând decisiv pentru calificarea în play-off. Sepsi a câștigat cu 4-0 și s-a dus în play-off, iar oltenii au evoluat atunci în play-out.

Scandal uriaș între Csikszereda și Dinamo, în prima etapă din Superliga
Dinamo a acuzat faptul că accesul pe stadion al suporterilor veniți de la București s-a făcut cu o întârziere „nejustificată”. În plus, clubul bucureștean a comunicat că jandarmeria și firma de pază au intervenit violent, dând cu gaze lacrimogene în suporteri. De asemenea, roș-albii au lansat și alte acuzații șocante. Un angajat al firmei de pază ar fi lovit un fan imobilizat deja de jandarmi.
În schimb, oficialii de la Csikszereda au comunicat că fanii lui Dinamo au pornit scandalul cu jandarmeria, lovind forțele de ordine. Zoltan Szondi, președintele ciucanilor, a declarat că suporterii roș-albilor au intrat mai târziu pe stadion din cauza lor. Și a acuzat scandările xenofobe ale acestora.