INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  PRELIMINARII

Campioana din Gibraltar, la un pas de grupele Conference League » Calificare în Ligă, dar urmează un „balaur”

Lincoln Red Imps s-a calificat în turul 2 preliminar Champions League/ foto: Facebook @Lincoln Red Imps
Lincoln Red Imps s-a calificat în turul 2 preliminar Champions League/ foto: Facebook @Lincoln Red Imps

Articol de - Publicat marti, 15 iulie 2025 20:46 / Actualizat marti, 15 iulie 2025 21:14

Lincoln Red Imps, campioana din Gibraltar, a câștigat cu Vikingur (Insulele Feroe), 1-0, în manșa secundă din turul 1 preliminar Champions League. Scorul la general a fost 4-2, iar Lincoln va juca în turul 2 din UCL cu Steaua Roșie Belgrad.

Deși șansele cu sârbii sunt infime, campioana din Gibraltar e sigură de un lucru: va mai juca încă 3 tururi preliminare în cupele europene, indiferent de competiție, după ce a trecut de campioana din Insulele Feroe. Dacă va fi eliminată din turul 2 UCL, va avea plasa de siguranță numită Europa League, unde ar ateriza în turul 3 preliminar. Dacă va pica și de aici, va ajunge în play-off-ul Conference League.

Din cele 3 duble preliminare care urmează, Lincoln Red Imps trebuie să câștige una singură pentru a fi calificată în grupele Conference League, o performanță uriașă pentru o echipă cu un lot cotat la 1,75 milioane de euro pe Transfermarkt.

Pentru echipa din Gibraltar urmează „dubla” cu Steaua Roșie Belgrad, formație obișnuită cu grupele europene. Campioana Serbiei a intrat direct în turul 2 preliminar UCL, datorită coeficientului european al țării, și e mare favorită împotriva lui Lincoln Red Imps în turul 2 UCL.

Lincoln Red Imps a câștigat și returul cu Vikingur

Lincoln venea la returul cu Vikingur după victoria uriașă din tur, din Insulele Feroe, scor 3-2. Partida din Gibraltar a fost una echilibrată. Gazdele au avut 14 ocazii de gol, oaspeții și-au creat 13 șanse de a marca.

Vikingur a pus presiune la poarta adversă și a avut 7 cornere, în căutarea golului care să egaleze situația la general. Doar că Lincoln Red Imps a fost echipa care a marcat.

Tjay de Barr a înscris în minutul 90+6 și a adus o victorie importantă pentru campioana Gibraltarului, care s-a calificat cu dublă victorie în turul 2 preliminar Champions League. Înainte de cele două partide, Vikingur era văzută cu prima șansă la calificare.

29 de titluria câștigat Lincoln Red Imps în Gibraltar

Cele mai importante performanțe europene ale lui Lincoln Red Imps

Pentru Lincoln Red Imps e a 5-a calificare din istorie în turul 2 preliminar din Champions League. S-a mai întâmplat în 2015, 2016, 2021 și 2024. Cea mai importantă echipă din Gibraltar a avut cea mai bună campanie europeană în 2021, când a ajuns în grupele Conference League.

Atunci, Lincoln a trecut de Fola în primul tur UCL, scor 7-2 la general. Apoi a fost eliminată de CFR Cluj, scor 1-4 la general. A căzut în turul 3 din Europa League, unde a jucat cu Slovan Bratislava. A fost eliminată după 2-4 în dublă manșă. În play-off-ul Conference League a trecut de Riga, cu 4-2 la general.

Anul trecut, Lincoln Red Imps a trecut de Hamrun în primul tur din Champions League, la penalty-uri. A fost eliminată de Qarabag în turul al doilea, 0-7 la general, apoi a ieșit și din Europa League, în turul 3, fiind eliminată de Dinamo Minsk cu 1-4. În play-off-ul Conference League s-a încheiat campania europeană, după 2-5 cu Larne.

19 Cupea câștigat Lincoln Red Imps în Gibraltar

Citește și:
Cea mai sexy hocheistă din lume, deconspirată de fani » Noul iubit este tot un sportiv
Stiri extrasport
Cea mai sexy hocheistă din lume, deconspirată de fani » Noul iubit este tot un sportiv
Tiago Goncalves a ales și semnează din nou în Superliga!
Superliga
Tiago Goncalves a ales și semnează din nou în Superliga!
Dezertări pe bandă în Gruia: al doilea nume important care și-a reziliat contractul cu CFR Cluj
Superliga
Dezertări pe bandă în Gruia: al doilea nume important care și-a reziliat contractul cu CFR Cluj
Anamaria Prodan a venit la Craiova însoțită de impresarul neamț și a constatat cu stupoare: „Nu cred că e fair, că e bun rău”
Europa League
Anamaria Prodan a venit la Craiova însoțită de impresarul neamț și a constatat cu stupoare: „Nu cred că e fair, că e bun rău”
Gigant german cu zeci de hipermarketuri pregătește intrarea în România. A venit deja la București
Profit.ro
Gigant german cu zeci de hipermarketuri pregătește intrarea în România. A venit deja la București
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Portarul devenit celebru la Campionatul Mondial se românește cu românca Dana » Surprinși pe aeroportul Otopeni

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close