OPINII  »  EDITORIAL

Nu că ne-au bătut, cum ne-au bătut!

Editorial Marius Mărgărit
Editorial Marius Mărgărit

Articol de - Publicat miercuri, 16 iulie 2025 10:47 / Actualizat miercuri, 16 iulie 2025 16:11

Încă e greu să te dezmeticești chiar dacă au trecut deja o noapte și câteva ore după cele întâmplate marți seară, când FCSB a luat-o la vale în La Vella, cu Inter d'Escaldes, după ce a avut 1-0.

Au încercat analiști și specialiști să găsească explicații inexplicabilului. Motive, scuze, că probleme fizice, că oboseala de pe avion, de pe autocar, că una, că alta. Cel mai sincer a fost până la urmă Gigi Becali, care a rezumat simplu: „Circăraie de fotbal”.

La 1-1, au fost câteva minute în care nu mai puteam să privesc ce era pe teren. Îi vedeam așa, cu coada ochiului pe andorrani, cum plimbau mingea la infinit. De îmi vedea să strig: „Bă, da' mai dați-ne-o și nouă!”.

Chiar nu mă uitam, doar ascultam cometariul, cum Târnovanu tot scotea mingi periculoase, parcă era un asediu fără sfârșit la poarta lui. Cu cine? Cu o echipă care pe transfermarkt valorează doar 3,66 milioane de euro! Tot lotul! Adică nici jumătate din Olaru (7,5 milioane euro) sau mult sub Bîrligea (5 milioane euro). Cum poți să explici asta?!

OK, rămân calificarea în turul doi preliminar UCL și speranța că poate a fost chiar doar un accident, că poate de acum încolo o să fie mai altfel, mai bine.

Dar te face să te întrebi cât poate să mai coboare fotbalul românesc? Ne-au mai bătut luxemburghezi, islandezi, albanezi, letoni, estoni, dar chiar așa?! Andorrani?

Păi, mai avem să ne bată sanmarinezi și gibraltarezi și gata, ne bifează toți! Nu mai e mult până la fundul gropii.

Nu că ne-au bătut, cum ne-au bătut!
Inter D’Escaldes - FCSB / FOTO: Facebook @interescaldes

Nu că ne-au bătut, cum ne-au bătut!!

Problema e nu că ne-au bătut, ci cum ne-au bătut. Aveai senzația că jucăm cu City, că se joacă cu noi. Posesie, călcâie, asediu. Nimeni nu s-ar fi mirat dacă se ajungea la prelungiri sau chiar mai rău.

Cum poate o întreagă echipă precum FCSB să cadă, așa, total în cap? Când avea și 1-0, plus avantajul victoriei din tur. E deja de Triunghiul Bermudelor.

Văd fotbal de 50 de ani, dar parcă așa ceva nu-mi amintesc să fi trăit. Evident, pot fi contrazis. Dar scrie negru pe alb: Inter d'Escaldes 3,66 milioane euro, FCSB 51,38 milioane euro.

Iar pe tabelă, cu precizarea că scorul e mincinos, aseară scria 2-1 pentru aia mici de ne puneam doar problema câte o să le dăm. Vorbele chiar sunt de prisos. Chiar, nici nu știu de ce mai scriu. Mă predau ca ei. Încă nu pot să cred și nici să înțeleg. Voi?

Citește și:
„Ați fost celebri” » Cutremur de Crăciun pe scena ultras din România! Cu „prada” etalată pe câmp, Dinamo se laudă că i-a dat lovitura de grație Stelei
Superliga
„Ați fost celebri” » Cutremur de Crăciun pe scena ultras din România! Cu „prada” etalată pe câmp, Dinamo se laudă că i-a dat lovitura de grație Stelei
Plaje exotice vs bradul tradițional » Fotbalul românesc s-a împărțit de Crăciun: imagini din vacanță
Superliga
Plaje exotice vs bradul tradițional » Fotbalul românesc s-a împărțit de Crăciun: imagini din vacanță
Feblețea lui Dan Petrescu a intrat pe lista de transferuri a lui Dinamo! A fost convocat și la echipa națională
Superliga
Feblețea lui Dan Petrescu a intrat pe lista de transferuri a lui Dinamo! A fost convocat și la echipa națională
Transfer oficializat în ziua de Crăciun de clubul din Superliga
Superliga
Transfer oficializat în ziua de Crăciun de clubul din Superliga
Surpriza Duster de Crăciun - a devenit cea mai cumpărată mașină nouă în Ucraina
Profit.ro
Surpriza Duster de Crăciun - a devenit cea mai cumpărată mașină nouă în Ucraina

Comentarii (42)
concret.v6
concret.v6  •  19 Iulie 2025, 19:20
Postat de KingSheen pe 18 Iulie 2025, 18:11

iar crezi ca sunteti mai multi? pai esti singur bah. Noi am eliminat echipa din turul 1 ucl si anul tercut si anul asta,ultimele 2 campioane de carton ce au facut in 2022 si 2023?exact,au fost eliminate ruisnos de semi amatori in turul 1 ucl. deci,de ce minti?

E realitatea randumb, toti sau saturat de tine, de spam-ul tau obosit, de porcariile si elucubratiile tale, de zecile de mii de conturi. Cu cat insisti mai mult, cu atat iti confirmi mai mult conditie. Ti-a trecut termenul. toti te stiu pe aici, nimeni nu isi bate capul cu tine. Doar eu iti mai arunc cate o firmitura. Repet, cand te bat semi-amatori din Andorra, e game over.

KingSheen
KingSheen  •  18 Iulie 2025, 18:11
Postat de concret.v6 pe 17 Iulie 2025, 23:18

in momentul in care te bat andorrezi semi-amatori, e game over. elucubratiile tale nu intereseaza pe nimeni, randumb. toti s-au saturat de tine si de zecile de mii de conturi banate si ne-banate (inca) de pe care spamezi.

iar crezi ca sunteti mai multi? pai esti singur bah. Noi am eliminat echipa din turul 1 ucl si anul tercut si anul asta,ultimele 2 campioane de carton ce au facut in 2022 si 2023?exact,au fost eliminate ruisnos de semi amatori in turul 1 ucl. deci,de ce minti?

stefanf78
stefanf78  •  18 Iulie 2025, 15:51
Postat de JFM_K pe 17 Iulie 2025, 15:50

Bai, nu va e rusine sa spuneti pe la colturi ca voi sunteti Steaua? Mai ales acum cand toata lumea a vzut ca nu sunteti, doar voi va autointitulati asa. Cand vreodata Steaua a fost rusinea fotbalului romanesc? Niciodata, nici nu se punea problema unor asemenea rezultate rusinoase!

Din 2017 si până azi :))

Vezi toate comentariile (42)
Comentează