INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  ITALIA - ROMÂNIA 1-1

Donadoni: "Am fi meritat să câştigăm"

Articol de GSP - Publicat vineri, 13 iunie 2008 00:00

Selecţionerul Italiei, Roberto Donadoni, a declarat vineri, după partida cu România, încheiată la egalitate, scor 1-1, că elevii săi meritau victoria după jocul prestat şi a încercat să pună insuccesul şi pe seama arbitrajului.

"Am făcut tot ce am putut, toţi băieţii au avut o prestaţie de nivel înalt. România a meritat ce a obţinut, dar după cum am jucat şi noi, am fi meritat să câştigăm. Nu cred că a fost cea mai bună zi a arbitrului, dar se mai întâmplă. În ceea ce s-a văzut pe teren, ocazii şi voinţa de a exprima un altfel de joc, Italia a fost superioară", a spus Donadoni, adăugând că nu vrea să creadă într-o conspiraţie împotriva echipei sale.

Italianul a lăudat defensiva echipei naţionale a României, despre care spune că este una dintre cele mai bine orgnanizate de la acest turneu final. "Mă aşteptam să găsesc o echipă a României care să joace astfel, după ce în meciul cu Franţa, nu şi-a lăsat adversarul să mişte, nu i-a lăsat niciun spaţiu. Are o apărare foarte bine organizată pentru care îi felicit. Cred că a fost un joc în care am jucat bine, am fost determinaţi, am suferit în unele momente, pentru că România e o echipă care trebuie ţinută minte. Nu ne-a lăsat multe spaţii", a afirmat acesta.

Roberto Donadoni a făcut şi o scurtă analiză asupra evoluţiei vedetelor din lotul său. "În cazul lui Zambrotta, la pasa către Mutu, se poate vorbi de lipsă de noroc. El s-a gândit că adversarul este în altă parte. Chiar vreau să subliniez prestaţia lui, pentru că a urcat mult pe bandă şi s-a apărat foarte bine. De Luca Toni mi-a plăcut foarte mult, s-a luptat, a jucat multe mingi, dar i-a lipsit prospeţimea. Del Piero s-a luptat la rândul său, dar apoi a fost lovit de un adversar şi am preferat să îl înlocuiesc", a comentat selecţionerul campioanei mondiale en-titre.

Despre meciul următor, contra Franţei, decisiv pentru calificarea în sferturi, Donadoni a spus: "Partida cu Franţa este fundamentală, şi această adrenalină acumulată acum ne va ajuta să ne adunăm mai bine pentru acel meci decisiv pentru viitorul nostru".

Italia a remizat, vineri, scor 1-1, împotriva României, într-un meci din cadrul Grupei C a Campionatului European, şi a obţinut primul punct de la acest turneu final, după ce în precedentul joc a fost învinsă de Olanda, scor 3-0.

Sursa: NewsIn

Citește și:
S-au aflat arbitrii pentru ultimele 16-imi de la Mondial: ce s-a decis în cazul lui Istvan Kovacs
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
S-au aflat arbitrii pentru ultimele 16-imi de la Mondial: ce s-a decis în cazul lui Istvan Kovacs
„Cea mai frumoasă fată din lume” s-a căsătorit la 25 de ani » Fiica fostului internațional s-a plâns în ziua nunții: „Au pătruns prin efracție”
Campionate

Gigi Becali a anunțat DOUĂ transferuri la FCSB: „Plătesc un milion de euro!”
Superliga
Gigi Becali a anunțat DOUĂ transferuri la FCSB: „Plătesc un milion de euro!”
Emma Răducanu a apărut în cârje și alături de noul iubit după retragerea de la Wimbledon
Tenis

Liderul segmentului de cafea instant din România mută fabrica din București și a făcut concedieri
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Greu de imaginat cu ce se ocupă la 45 de ani Jeremie Njock, colosul camerunez care teroriza fundașii Diviziei A: „E grozav! Mi-a schimbat viața”

Apar noi probe despre Alessandro Bastoni în scandalul prostituatelor de lux: „Minora te vrea și are chef de distracție...”

Comentarii (39)
 •  14 Iunie 2008, 02:30

Da Domnule Donadoni aveti dreptate: Trebuia sa castigati tot; incepand de la cele 2 razboaie mondiale si pana acum...pwhahahaah ce glume de **** are asta in el... Domnule Donadoni va dedic o melodie populara romaneasca gen : Noi suntem Romani! Va rog sa o ascultati cu atentie... http://www.youtube.com/watch?v=86W4IgHbzfY&feature=related

 •  14 Iunie 2008, 00:48

ce vroia broscaru ala,sa zica multumesc ca na luato......respect mutu

 •  14 Iunie 2008, 00:43

vad ca e cenzurat. revin: multa m*uie tuturor am zis a 2 a oara, na

Vezi toate comentariile (39)
Comentează