SPORTURI  »  MOTO GP  »  MP AL CEHIEI

Deși a intrat în istorie cu a 5-a victorie consecutivă, Marc Marquez nu este impresionat: „De recorduri nu îmi pasă”

Marc Marquez/Foto: Imago Images +38   FOTO
Marc Marquez/Foto: Imago Images

Articol de - Publicat duminica, 20 iulie 2025 18:50 / Actualizat duminica, 20 iulie 2025 18:53

Duminică, 20 iulie, în Marele Premiu al Cehiei, Marc Marquez (32 de ani) a intrat în istorie, devenind primul pilot al echipei Ducati care câștigă 5 curse consecutive. Cu toate acestea, ibericul a declarat că recordurile nu îl interesează.

În Marele Premiu al Cehiei, Marc Marquez și-a demonstrat încă o dată dominația și a obținut a 5-a victorie consecutivă și a 8-a a sezonului, consolidându-și avansul față de Alex, fratele lui, care a căzut în turul al 2-lea.

Marc Marquez, în căutarea celui de-al 7-lea titlu mondial: „E singura prioritate”

Datorită acestei performanțe, sextuplul campion mondial a devenit primul pilot din istoria echipei Ducati care câștigă 5 curse consecutive. Această realizare nu îl satisface, însă, pe Marquez:

„Pentru mine, principala prioritate și singura prioritate e să câștig campionatul. Și acum, ca întotdeauna, încerc să vorbesc cu sinceritate: pot doar eu să mai pierd. Mai am 10 curse și trebuie să păstrez aceeași mentalitate de care echipa mea are nevoie, să păstrez spiritul de echipă și să încerc să dau maximul”, a declarat spaniolul, citat de crash.net.

Dar despre recorduri nu îmi pasă. Îmi doresc doar să fiu campion mondial din nou. Legat de mentalitate, să închei conservând punctele nu e și nu va fi stilul meu. Dacă pot să atac, atunci voi ataca în fiecare cursă”, a adăugat Marquez.

+33 FOTO

Pilotul de 32 de ani a fost depășit de Marco Bezzecchi în virajul 5, dar acesta a revenit în turul 8, a trecut la conducere și și-a menținut această poziție până la finalul Marelui Premiu al Cehiei.

„Ei bine, planul a fost să încerc să conduc cursa de la început și să o gestionez așa cum îmi doream. Dar când Marco m-a depășit, el frâna super târziu și cu o viteză bună în colțuri. Așa că am decis să aștept în spatele lui.

Când am simțit prima scădere a presiunii în cauciucuri, am atacat pentru că atunci am început să mă joc cu motocicleta și, ca întotdeauna, în a doua parte a cursei m-am simțit tot mai bine. Apoi am gestionat distanța și a fost de-ajuns pentru a lua cele 25 de puncte”, a explicat Marquez.

Top 10 în clasamentul piloților

  1. Marc Marquez (Spania, Ducati) – 381 puncte

  2. Alex Marquez (Spania, Gresini) – 261 puncte

  3. Francesco Bagnaia (Italia, Ducati) – 213 puncte

  4. Marco Bezzecchi (Italia, Aprilia) – 156 puncte

  5. Fabio Di Giannantonio (Italia, Pertamina) – 142 puncte

  6. Franco Morbidelli (Italia, Pertamina) – 139 puncte

  7. Pedro Acosta (Spania, Red Bull) – 124 puncte

  8. Johann Zarco (Franța, Honda) – 109 puncte

  9. Fabio Quartararo (Franța, Yamaha) – 102 puncte

  10. Fermin Aldeguer (Spania, Gresini) – 97 puncte

Top 5 în clasamentul echipelor

  1. Ducati Lenovo – 594 puncte

  2. Gresini Racing – 358 puncte

  3. Pertamina Enduro – 281 puncte

  4. Red Bull KTM – 192 puncte

  5. Aprilia Racing – 173 puncte

Citește și:
Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul look înainte de primul meci din Premier League
Campionate
Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul look înainte de primul meci din Premier League
„Tigroaica” Zoe a plecat în vacanță fără starul de la Mondial și a atras toate privirile: și-a etalat toate tatuajele
Stiri extrasport
„Tigroaica” Zoe a plecat în vacanță fără starul de la Mondial și a atras toate privirile: și-a etalat toate tatuajele
Imaginile weekendului: un potop de fani copleșește un munte pentru un campion mondial al Franței!
Altele
Imaginile weekendului: un potop de fani copleșește un munte pentru un campion mondial al Franței!
ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo
Superliga
ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo
FOTO SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, amână din nou redeschiderea marelui complex hotelier din Elveția
Profit.ro
FOTO SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, amână din nou redeschiderea marelui complex hotelier din Elveția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo

Imaginile weekendului: un potop de fani copleșește un munte pentru un campion mondial al Franței!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează