SPORTURI  »  ALTELE  »  POLO

România, locul 10 la Campionatul Mondial de Polo, în ciuda unei reveniri incredibile în fața Japoniei

Andrei Neamțu/Foto: Imago Images
Andrei Neamțu/Foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 22 iulie 2025 09:34 / Actualizat marti, 22 iulie 2025 09:36

Naționala masculină de polo a României a terminat Campionatul Mondial pe locul 10, după o înfrângere la limită în fața Japoniei, 19-20 (16-16). La finalul celor 4 reprize, scorul era 16-16, iar asiaticii s-au impus în urma unei runde de penalty-uri.

Marți dimineața, în Singapore, în cadrul Campionatelor Mondiale de Natație, naționala de polo a României a disputat un meci de clasificare cu reprezentativa Japoniei. Partida a avut o desfășurare incredibilă și a avut nevoie de prelungiri pentru a stabili învingătoarea.

România, învinsă de Japonia la penalty-uri, după ce tricolorii au dominat partea a doua a meciului

Asiaticii au început excelent lupta pentru locul 9 și au marcat 8 goluri în prima repriză, primind în schimb doar unul. În acel moment se prefigura o victorie clară a Japoniei, care și-a mărit avantajul în a doua repriză, încheiată cu scorul de 12-4.

Situația s-a schimbat total în partea a doua a jocului, când poloiștii români au început să domine. Tricolorii și-au adjudecat repriza a 3-a cu 8-2 și a 4-a cu 4-2, izbutind să trimită meciul la penalty-uri: 16-16.

Echilibrul s-a menținut și la loviturile de departajare însă, în cele din urmă, Japonia și-a adjudecat victoria, 20-19 (16-16), și a terminat Campionatul Mondial pe locul 9, în timp ce România s-a clasat pe poziția a 10-a.

Liderii învingătoarei au fost Yusuke Inaba (5 goluri) și Kiyomu Date (4 goluri). De partea cealaltă, s-au remarcat Luca Georgescu și Andrei Neamțu cu câte 3 goluri și Francesco Iudean și Alexandru Gheorghe cu câte 2 goluri.

Portarul Marius Țic, lăudat de adversari: „E foarte bun”

De asemenea, portarul Marius Țic a avut o evoluție de excepție, apărând 14 din cele 30 de aruncări ale japonezilor. Acesta a fost lăudat de Inaba, căpitanul trupei antrenate de Yoshinori Shioti.

„În al treilea sfert, au schimbat tactica. Au pus 2 centri de fiecare dată și am fost excluși mai mult decât am marcat, așa că au fost mai inteligenți decât noi.

În ultimele 11 secunde, chiar ne-am dorit să înscriem, pentru că știam că dacă mergem la penalty-uri, vom avea o posibilitate mai mică de a câștiga. Portarul lor Marius-Florin este foarte bun așa că, în ultimele 11 secunde, cu toții ne doream să marcăm, dar nu am reușit.

După acele 11 secunde, le-am spus tuturor să se gândească doar la victorie și apoi am obținut-o așa că e ok”, a declarat Inaba, citat de site-ul oficial al Federației Mondiale de Natație.

Parcursul României la Campionatul Mondial de Polo

  • 5-17 vs. Italia (Grupa A)

  • 24-5 vs. Africa de Sud (Grupa A)

  • 9-19 vs. Serbia (Grupa A)

  • 11-15 vs. Ungaria (play-off)

  • 18-12 vs. Canada (meci de clasificare)

  • 19-20 vs. Japonia (meci de clasificare)

Așadar, un bilanț de 2 victorii și 4 înfrângeri pentru naționala pregătită de Bogdan Rath.

Iată cum arată semifinalele Campionatului Mondial:

  • Grecia vs. Spania

  • Serbia vs. Ungaria

Citește și:
Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale
Stiri extrasport
Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale
Oribil! Denis Alibec a înjurat copiii din academia Chindiei: „Duceți-vă-n p**a mea”
Superliga
Oribil! Denis Alibec a înjurat copiii din academia Chindiei: „Duceți-vă-n p**a mea”
Cum a ales Vinicius Junior să oficializeze despărțirea de iubita lui » Virginia posta fix în acel moment o fotografie provocatoare
Stiri extrasport
Cum a ales Vinicius Junior să oficializeze despărțirea de iubita lui » Virginia posta fix în acel moment o fotografie provocatoare
Ratarea din Chindia - Farul va face înconjurul planetei! A scăpat singur spre poarta goală, dar nu a marcat
Superliga
Ratarea din Chindia - Farul va face înconjurul planetei! A scăpat singur spre poarta goală, dar nu a marcat
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Profit.ro
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh în București provoacă frenezie! Imagini incredibile: Centrul Vechi, plin de străini


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează