Articol de Darius Stănescu - Publicat joi, 24 iulie 2025 13:54 / Actualizat joi, 24 iulie 2025 15:08
Javier „Chicharito” Hernandez (37 de ani), atacantul lui Guadalajara, a fost sancționat cu o amendă și un avertisment după ce Federația Mexicană de Fotbal (FMF) a anunțat că pornește o anchetă privind comentariile sexiste pe care le-a făcut în mediul online.
„Acum câteva zile, pe platforma de socializare Tiktok, jucătorul Javier Chicharito Hernandez a făcut declarații în care promova stereotipuri sexiste, considerate a fi violență mediatică, și care contravin egalității de gen în sport”, a declarat FMF miercuri, într-un comunicat, potrivit news.ro.
Chicharito Hernandez, în mijlocul unui scandal de sexism în Mexic: „Voi, femeile, trebuie să învățați să acceptați și să onorați masculinitatea”
„Comisia pentru Gen și Diversitate a FMF a anunțat că a inițiat o anchetă care urmărește prevenirea și pedepsirea acestui tip de comportament, hotărând să impună o amendă și un avertisment”, continuă mesajul.
Chivas a emis, de asemenea, miercuri, un comunicat de presă prin care s-a disociat de mesajele lui Hernandes, menționând că „mesajele postate recent pe rețelele de socializare reprezintă poziția unui individ, care este contrară principiilor și valorilor instituției noastre. Clubul a luat măsurile corespunzătoare în conformitate cu regulamentul său intern”.
Cele două anunțuri ale clubului și Federației vin în urma reacțiilor președintei Mexicului, Claudia Sheinbaum. Aceasta a descris comentariile fostului internațional mexican drept „foarte sexiste”.

„Nu încerc să polemizez cu Chicharito, pentru că este un mare fotbalist şi a reprezentat Mexicul în diferite ocazii, dar este important ca toţi bărbaţii din ţara noastră să recunoască femeile ca persoane.
Sunt mamă, sunt bunică, sunt și casnică. Dar sunt și Comandantul Suprem al Forțelor Armate. Femeile pot fi orice își doresc”, a declarat președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum.
Ce a spus Chicharito
În mesajele sale video, Hernandez spune: „Femei, voi eşuaţi, voi eradicaţi masculinitatea făcând societatea hipersensibilă. Întruchipaţi-vă energia feminină, îngrijind, hrănind, primind, dând viaţă, făcând curăţenie, sprijinind căminul, care este cel mai preţios loc pentru noi, bărbaţii. Nu vă fie teamă să fiţi femei, să vă lăsaţi ghidate de un bărbat, care nu vrea decât un singur lucru: să vă vadă fericite.
Voi, femeile, trebuie să învățați să acceptați și să onorați masculinitatea. Tu vrei un bărbat care să întrețină lucrurile, dar pentru tine, curățenia este o opresiune patriarhală... interesantă”.
Chicharito a jucat de-a lungul carierei pentru Guadalajara, Manchester United, Real Madrid, Bayer Leverkusen, West Ham United, Sevilla, LA Galaxy. A strâns 109 selecții la naționala Mexicului.