INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  MESAJ

Edi Iordănescu se pune bine cu suporterii Legiei și critică UEFA: „Nu înțeleg!”

Edi Iordănescu, antrenorul Legiei Varșovia. FOTO: transfery.info
Edi Iordănescu, antrenorul Legiei Varșovia. FOTO: transfery.info

Articol de - Publicat joi, 24 iulie 2025 15:09 / Actualizat joi, 24 iulie 2025 16:12

Edi Iordănescu (47 de ani), antrenorul Legiei Varșovia, a susținut conferința de presă premergătoare partidei din deplasare cu Ostrava, din turul doi preliminar al Europa League.

Meciul se joacă joi seară, de la 20:00. Tehnicianul român și-a exprimat nemulțumirea față de sistemul competițional propus de UEFA.

Chiar dacă Legia Varșovia a cucerit Cupa Poloniei, trebuie să treacă de patru echipe pentru a ajunge în grupa principală de Europa League.

Edi Iordănescu, declarații înainte de Ostrava - Legia: „Nu avem cum să schimbăm asta”

În viziunea lui, o echipă care reușește să câștige Cupa ar trebui să joace mai puține meciuri pentru a ajunge în grupele unei competiții europene.

Acesta a vorbit și despre absențele pe care le are înaintea partidei din Cehia. Legia Varșovia a trecut în primul tur de Aktobe.

„Nu sunt un fan al ideii că, deși am câștigat Cupa Poloniei, trebuie să trecem prin patru tururi preliminare pentru a ajunge în faza grupelor cupelor europene. Nu avem cum să schimbăm asta, dar nu înțeleg.

Nu este momentul să vorbim despre jucătorii care lipsesc. Vreau să mă concentrez pe jucătorii pe care îi am la dispoziție. Mileta Rajovic și Arkadiusz Reca se integrează treptat în echipă. Mi-aș dori să-i pot folosi cât mai repede, dar sunt anumite aspecte pe care nu le putem grăbi.

Sper să fie apți cât mai curând. Este important de menționat că înaintea fiecărei runde eliminatorii trebuie să anunțăm lotul. Dacă va fi posibil, poate vor fi incluși pe lista pentru turul al treilea”, a declarat Edi Iordănescu, potrivit transfery.info.

  • Frecventa violență și abuzul de materiale pirotehnice i-au adus Legiei numeroase sancțiuni în ultimii ani din partea UEFA, cum ar fi: amenzi serioase, interdicții de joc cu public, meciuri fără suporteri în deplasare și interdicții parțiale de acces.

Legia Varșovia a trecut cu 2-0 la general de Aktobe, în primul tur preliminar din Europa League. Dacă trece de Ostrava va întâlni câștigătoarea „dublei” Celje - AEK Larnaca.

Citește și:
Iată unde locuiește Zlatan Ibrahimovic în Milano: penthouse de 5 milioane de euro la etajul 34, piscină interioară, mobilier de la designeri faimoși + Ce cartier de lux a ales Cristi Chivu
Special
Iată unde locuiește Zlatan Ibrahimovic în Milano: penthouse de 5 milioane de euro la etajul 34, piscină interioară, mobilier de la designeri faimoși + Ce cartier de lux a ales Cristi Chivu
Gino Iorgulescu și-a ales succesorul la LPF: „Dacă stau să mă gândesc, el ar trebui să fie!”
Superliga
Gino Iorgulescu și-a ales succesorul la LPF: „Dacă stau să mă gândesc, el ar trebui să fie!”
Andrei Nicolescu l-a pus la punct pe Mazilu, după UTA - Dinamo: „Nu ne-a spus. Erau semne”
Superliga
Andrei Nicolescu l-a pus la punct pe Mazilu, după UTA - Dinamo: „Nu ne-a spus. Erau semne”
„Made in Oltenia” » Cu Baiaram și Cicâldău în frunte, jucătorii au petrecut cu manele, la o zi după drama de la Atena: „Pentru Cristina, soția mea”
Superliga
„Made in Oltenia” » Cu Baiaram și Cicâldău în frunte, jucătorii au petrecut cu manele, la o zi după drama de la Atena: „Pentru Cristina, soția mea”
ULTIMA ORĂ Facturi mai mari la energia electrică de la 1 ianuarie
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Facturi mai mari la energia electrică de la 1 ianuarie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează