Articol de Tudor Belivacă - Publicat duminica, 27 iulie 2025 18:47 / Actualizat duminica, 27 iulie 2025 19:18
Oscar Piastri a câștigat Marele Premiu de Formula 1 al Belgiei după ce a dominat autoritar. Podiumul a fost completat de Lando Norris și Charles Leclerc.
Max Verstappen s-a clasat pe locul patru, în timp ce George Russell a completat topul 5. Lewis Hamilton a plecat de pe 14 și a terminat cursa pe 7 după ce a profitat de un schimb bun de pneuri.
FOTO. Oscar Piastri, demonstrație de forță la Spa! Norris și Leclerc pe podium
Marele Premiu de la Spa-Francorchamps a început cu o oră și 20 de minute întârziere, după ce a plouat torențial în Belgia. Piloții au pornit cursa în spatele mașinii de siguranță, pe pneuri intermediare.
În primul tur cu steag verde Oscar Piastri a trecut de colegul Lando Norris și s-a instalat la șefia cursei. După câteva tururi pe circuitul ud, în turul 13 piloții au început să schimbe pneurile. Toți au mers pe cauciuc mediu, în timp ce Lando Norris a mers pe hard și a schimbat un tur mai târziu.
Din acel moment Oscar Piastri a avut un avans de aproximativ 8 secunde față de colegul Lando Norris de pe locul 2. Hamilton a profitat și el de schimbul de pneuri și a ajuns până pe locul 7, asta după ce începuse dezastruos de pe locul 14.
Oscar Piastri a sprintat până la final, deși Lando Norris a sperat că australianul va mai avea nevoie de un schimb de pneuri, având în vedere că liderul clasamentului general a rulat multe tururi pe un cauciuc mai moale.
Cu 5 tururi înainte de final, Lando Norris s-a apropriat la 5 secunde de australian, dar nu a fost de ajuns și Oscar Piastri a câștigat cursa.
Formula 1. Clasamentul final al cursei din Belgia

Clasamentul general la piloți, după Marele Premiu al Belgiei
Oscar Piastri - 266 de puncte
Lando Norris - 250
Max Verstappen - 185
George Russell - 157
Charles Leclerc - 139
Lewis Hamilton - 109
Kimi Antonelli - 63
Alexander Albon - 54
Nico Hulkenberg - 37
Esteban Ocon - 27
Isack Hadjar - 22
Pierre Gasly - 20
Lance Stroll - 20
Liam Lawson - 16
Fernando Alonso - 16
Carlos SAinzz - 16
Yuki Tsunoda - 10
Oliver Bearman - 8
Gabriel Bortoleto - 6
Franco Colapinto - 0
Jack Doohan - 0
Clasament constructori în Formula 1, după Marele Premiu al Belgiei

Marele Premiu de Formula 1 al Belgiei » Oscar Piastri a câștigat la Spa-Francorchamps
Turul 44/44: Final! Oscar Piastri a câștigat cursa. Top 5: Piastri, Norris, Leclerc, Verstappen, Russell
Turul 43/44: Norris vine tare din spate, dar nu este destulde aproape de coechipierul său. Tot 4 secunde distanță. Jacky Ickx va flutura steagul de final
Turul 41/ 44: Norris a ajuns la 4 secunde distanță de Oscar Piastri. Dacă menține ritmul britanicul ar putea ataca decisiv în ultimul tur
Turul 38/44: Norris topește secundele! Se aproprie de Oscar Piastri și este la o distanță de 5 secunde
Turul 35/44: Nicio schimbare în top 5! Verstappen este la 2 secunde de Charles Leclerc, în rest diferențele sunt mari
Turul 30/44: Piloții pe pneuri medii vor mai intra pentru un schimb de cauciucuri. Primul e Alonso. Acest lucru ar putea fi un avantaj pentru Lando Norris. Britanciul este pe pneuri hard, iar liderul Piastri este pe cauciuc mediu. Lando Norris ar putea scuti un schimb de pneuri
Turul 27/44: Oscar Piastri este în continuare la mare distanță de locul 2. Nicio schimbare în top 5.
Turul 23/44: La mijlocul întrecerii piloții din top 5 au distanțe foarte mari între ei. În subsolul clasamentului se dau lupte aprige.
Turul 20/44: Recordurile pe tur încep să se topească, Norris a coborât la 1.46. Top 5 în acest moment: Piastri, Norris, Leclerc, Verstappen, Russell
Turul 17/44: Verstappen merge perfect pe pneul mediu! Record pe tur pentru olandezul care se aproprie de Leclerc. Piastri, de neatins: 9 secunde avans față de locul 2, rulează în aer curat și nu pare să aibă probleme. Leclerc simte presiunea olandezului Verstappen. A coborât la 1:47 și a luat recordul pe tur. Hamilton, după schimbul de pneuri, a sărit până pe 7! Strategie foarte bună pentru britanic
Turul 14/44: Norris a intrat și el și a ieșit puțin în spatele lui Piastri. Top 5 în acest moment: Piastri, Norris, Leclerc, Verstappen, Russell. Toată lumea e pe pneuri slick. Toată lumea este pe cauciucuri medii, în afară de Lando care a optat pentru hard
Turul 13/44: Piastri a intrat la boxe, Leclerc la fel. Norris a rămas pe circuit. Verstappen a schimbat și el. În afară de Norris, Tsunoda, Hadjar și Ocon, toată lumea a schimbat
Turul 12/44: Piloții din spatele clasamentului au intrat la boxe: Hamilton Hulkenberg, Gasly, Alonso sunt primii care au trecut pe slick-uri
Turul 11/44: Leclerc a greșit în La Source. Verstappen ezită să-l atace pe monegasc pe Kemmel Straight. Pilotul Ferrari s-a redresat, olandezul și are o secundă distanță acum
Turul 10/44: Verstappen „l-a lipit” pe Leclerc. Începe bătălia pentru locul 3
Turul 9/44: Fără modificări în top 5. Piastri a luat un avans de 2 secunde față de colegul Lando Norris. Leclerec este la aproape 6 secunde distanță de cele două mașini Mclaren
Turul 8/44: Hamilton a început să „croșeteze” în coada plutonului. Britanicul a ajuns până pe locul 14 după ce a ratat startul
Turul 6/44: Modificare în top 5! Russel a trecut de Albon pe Kemmel Straight. Oscar Piastri are recordul pe tur: a coborât sub 2 minute
Turul 5/44: Steag verde! Lando Norris a plecat foarte bine și l-a închis pe Oscar Piastri. La capătul Kemmel Oscar Paistri și-a depășit colegul. Top 5 în acest moment: Piastri, Norris, Leclerc, Verstappen, Albon
Turul 4/44: Mașina de siguranță este în continuare pe circuit. Piloții rulează în spatele ei. În turul 5 mașina de siguranță va intra la boxe și piloții vor pleca fără a se așeza în grilă
Turul 3/44: Piloții sunt în continuare în spatele mașinii de siguranță. Piloții optează pentru trasele mai ude pentru a menține pneurile intermediare în viațăÎncă un tur în spatele mașinii de siguranță. Sunt probleme cu aderența pe circuitul belgian. Tururile sunt contorizate.
Lewis Hamilton a transmis prin radio faptul că circuitul se usucă rapid.Piloții au ieșit pe circuit . Pneuri intermediare pentru toate grila.
Ploaia s-a oprit în Belgia, iar poleman-ul Lando Norris are deja probleme din cauza aderenței Cursa de la Spa-Franorchamps va începe în spatele mașinii de sigurnață. Piloții nu se vor mai așeza în grilă

UPDATE 17:00: Mașina de siguranță a ieșit pe circuit pentru o inspecție a circuitului. Asfaltul este udat considerabil. Piloții așteaptă la boxe în continuare. Oficialii Formulei 1 au transmis că întrecerea va începe la 17:20.
UPDATE 16:55. A dat soarele în Belgia, dar încă nu s-a oprit complet ploaia.
„Camerele tocmai au surprins o mică porțiune de cer albastru pe o porțiune a pistei. Ploaia pare să se fi potolit, iar soarele chiar a ieșit - dar aceasta este o pistă atât de lungă, încât plouă într-o parte și este soare în alta”, au transmis oficialii Formula 1.

Piloții încă sunt la boxe, fanii încearcă să se ferească de ploaie cu pelerine și umbrele.
În acest moment, piloții s-au întors la boxe.
Incredibil! După ce piloții au ieșit pe circuit, a apărut steag roșu, din cauza apei abundente de pe traseu. Plouă torențial la Spa, iar startul e amânat.
A început cursa. Acum are loc turul de formare. Plouă în Belgia.

UPDATE 15:40. Ploaie în Belgia înainte de cursă

Cu doar câteva minute înainte de startul cursei, plouă la Spa. Sunt șanse ca precipitațiile să nu se oprească deloc pe tot parcursul cursi din Belgia.
Cursa sprint din Belgia a fost câștigată de Max Verstappen (Red Bull Racing).
În calificări, cei mai rapizi au fost, în această ordine, Lando Norris, Oscar Piastri, Charles Leclerc și Max Verstappen.