INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MERCATO

Oficial! Roma i-a adus lui Gasperini un fundaș de la Flamengo

Wesley Franca (în alb) / Foto: Imago
Wesley Franca (în alb) / Foto: Imago

Articol de - Publicat marti, 29 iulie 2025 08:38 / Actualizat marti, 29 iulie 2025 09:30

AS Roma l-a prezentat pe brazilianul Wesley Franca, de la Flamengo Rio de Janeiro. Apărătorul a semnat pe 5 ani.

Apărătorul în vârstă de 21 de ani este internațional brazilian A și ar putea-o costa pe AS Roma până la 30 de milioane de euro, cu tot cu bonusurile de performanță stipulate în contractul de vânzare-cumpărare convenit cu Flamengo.

Wesley Franca a jucat la Mondialul Cluburilor împotriva lui Chelsea și a lui Bayern Munchen

Născut în 2003, fundașul dreapta a acumulat peste 100 de apariții pentru clubul din Rio de Janeiro, cele mai recente fiind la Campionatul Mondial al Cluburilor din 2025. În turneul disputat în SUA a jucat la 3-1 cu Chelsea, fiind înlocuit în minutul 82, și la 2-4 cu Bayern, partidă în care a fost integralist. Ca o paranteză, postul lui Wesley la Flamengo va fi ocupat de Emerson Royal, care a fost deja anunțat ca transfer de la AC Milan.

Wesley consolidează o poziție-cheie pentru noul antrenor Gian Piero Gasperini. Aceea de fundaș-dreapta. Roma ducea lipsă de calitate pe acel post, în condițiile în care Celik, Saud Abdulhamid sau Devyne Rensch n-au reușit să confirme. Practic, achiziționarea brazilianului era o necesitate.

Wesley Franca este al patrulea transfer al acestei veri la AS Roma

Pe flancul stâng al defensivei, Roma îl are pe Angeliño, și oficialii clubului sunt foarte mulțumiți cu apărătorul spaniol în vârstă de 28 de ani, care poate juca inclusiv pe postul de fundaș central.

Roma i-a mai transferat până acum, în acest mercato estival, pe marocanul Neil El Aynaoui, de la Lens, pentru 23,5 milioane de euro, pe Evan Ferguson (Brighton), pentru 3 milioane de euro, și pe portarul Radoslav Zelezny, venit gratis de la Primavera lui Juventus Torino.

Citește și:
Bernadette Szocs a incendiat „Insula milionarilor”, după frustrarea trăită în Suedia
Altele
Bernadette Szocs a incendiat „Insula milionarilor”, după frustrarea trăită în Suedia
Nick Kyrgios, depistat pozitiv la cocaină: „Am făcut o greșeală uriașă. Vreau să aflați de la mine”
Tenis
Nick Kyrgios, depistat pozitiv la cocaină: „Am făcut o greșeală uriașă. Vreau să aflați de la mine”
Rodri, la despărțirea de City: „Pep, îți pot spune acum: nu am putut suporta toate acele tactici în mintea mea!”
Campionate
Rodri, la despărțirea de City: „Pep, îți pot spune acum: nu am putut suporta toate acele tactici în mintea mea!”
„Gigi, chiar ai mai luat o țeapă!” » Verdict nemilos la FCSB
Superliga
„Gigi, chiar ai mai luat o țeapă!” » Verdict nemilos la FCSB
EXCLUSIV Mesaj Jumbo către România după scăderea afacerilor
Profit.ro
EXCLUSIV Mesaj Jumbo către România după scăderea afacerilor
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Rusoaica Maria Sharapova, imagini needitate din vacanță! A ales destinația favorită a românilor

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează