SPORTURI  »  ALTELE  »  CM DE NATAȚIE

După 14 ani! Léon Marchand a doborât recordul mondial la 200 metri mixt la Singapore!

Leon Marchand, bucurându-se de recordul mondial stabilit în semifinalele probei de 200 m mxt de la CM de la Singapore Foto: Guliver / Getty Images
Leon Marchand, bucurându-se de recordul mondial stabilit în semifinalele probei de 200 m mxt de la CM de la Singapore Foto: Guliver / Getty Images

Articol de - Publicat miercuri, 30 iulie 2025 16:17 / Actualizat miercuri, 30 iulie 2025 16:54

Francezul Leon Marchand, eroul Jocurilor Olimpice de la Paris 2024, unde a cucerit patru medalii de aur, își anunțase deja intenția de a doborî recordul mondial la 200 metri mixt în cadrul Campionatelor Mondiale de natație care se desfășoară la Singapore. El a reușit acest lucru, oprind cronometrul la 1:52,69, încă din semifinalele competiției.

Precedentul record îi aparținea americanului Ryan Lochte și fusese stabilit pe 28 iulie 2011, în timpul CM de la Shanghai.

Performanța lui Leon Marchand, 23 de ani, va fi răsplătită de organizatori cu suma de 30.000 de euro.

Marchand a fost cel mai galonat înotător la Jocurile Olimpice de anul trecut, câștigând medalii de aur la 200 de metri și 400 de metri mixt, precum și în probele de 200 de metri fluture și 200 de metri bras la Paris.

La Singapore, Marchand a renunțat la probele de fluture și bras, plănuind să se odihnească mai bine pentru a încerca să bată recordul lui Lochte de la 200 m mixt, 1:54,00, care dura de 14 ani.

„Este un an de tranziție pentru mine, așa că am vrut să am un program mai ușor decât de obicei”, declara Marchand înainte de începerea CM de la Singapore.

„Am vrut să mă concentrez pe probele de 200 m mixt și 400 m mixt și pe ștafetele cu echipa franceză. Sunt foarte entuziasmat să fac mai puțin decât de obicei, doar pentru a vedea cât de departe pot ajunge, cât de repede pot înota în proba de 200 m mixt”, adăuga atunci sportivul.

La JO de la Paris, Leon Marchand a încheiat proba de 200 m mixt cu 6 sutimi de secundă mai lent decât recordul lui Ryan Lochte

Francezul a câștigat medalia de aur la probele de 200 metri și 400 metri mixt la Campionatele Mondiale din 2022 și 2023 și este actualul deținător al recordului mondial la proba mai lungă, 4:02,50, stabilit la CM din 2023 de la Fukuoka.

La 200 de metri mixt, la Paris, când a cucerit titlul olimpic, Marchand a încheiat cu doar șase sutimi de secundă mai lent decât recordul americanului.

Finala la 200 metri mixt, care-l va avea în centrul atenției pe Leon Marchand, este programată mâine, 31 iulie, la ora 14:23, ora României.

Citește și:
Arsenal este noua campioană a Angliei după 22 de ani! » Bournemouth a încurcat-o pe Manchester City
Campionate
Arsenal este noua campioană a Angliei după 22 de ani! » Bournemouth a încurcat-o pe Manchester City
Daniel Pancu a anunțat primele plecări de la CFR: „Da, pleacă doi jucători! Sunt titulari amândoi” + Gazeta a aflat numele
Superliga
Daniel Pancu a anunțat primele plecări de la CFR: „Da, pleacă doi jucători! Sunt titulari amândoi” + Gazeta a aflat numele
Adrian Mutu știe de ce a fost numit Marius Baciu la FCSB: „Gigi m-a ascultat pe mine!”
Superliga
Adrian Mutu știe de ce a fost numit Marius Baciu la FCSB: „Gigi m-a ascultat pe mine!”
Decizie-bombă: Southampton, descalificată din lupta la promovare, fiindcă și-a spionat adversara
Campionate
Decizie-bombă: Southampton, descalificată din lupta la promovare, fiindcă și-a spionat adversara
Schimbare importantă pregătită în facturile de telefonie din România
Profit.ro
Schimbare importantă pregătită în facturile de telefonie din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Un fost fotbalist român este judecat în Anglia, după ce a înjunghiat un jurnalist la ordinul Iranului!

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează