SPORTURI  »  BASCHET  »  INCIDENT

Incident înfricoșător în Puerto Rico: soția înscărcinată a unui fost jucător din NBA a fost mușcată de un rechin!

Danilo Gallinari și Eleonora Boi/Foto: Instagram (leo_boiboi)
Danilo Gallinari și Eleonora Boi/Foto: Instagram (leo_boiboi)

Articol de - Publicat vineri, 01 august 2025 11:33 / Actualizat vineri, 01 august 2025 11:35

Eleonora Boi (39 de ani), soția fostului star din NBA Danilo Gallinari (36 de ani), a fost mușcată de un rechin în Puerto Rico, acolo unde sportivul joacă pe timpul verii, în maioul lui Vaqueros de Bayamon.

Joi, 31 iulie, o femeie care înota în resortul Carolina din Puerto Rico a fost transportată la un spital din Rio Pedras, după ce a fost rănită de un animal marin. După mai multe investigații, specialiștii au ajuns la concluzia că aceasta a fost mușcată de un rechin.

Mușcată de un rechin, Eleonora Boi este la spital, într-o stare stabilă

Conform Daily Mail, Poliția Municipală a pus mai multe fotografii la dispoziția Departamentului de Resurse Naturale și de Mediu (DRNA), iar Nilda Jimenez, coordonatoarea Programului de Specii Protejate a agenției a declarat următoarele:

Pe baza fotografiilor care ne-au fost puse la dispoziție, credem că trăsăturile mușcăturii pot fi compatibile cu cele ale unui rechin, însă pentru a valida asta este necesară o serie de analize”, a afirmat Jimenez, citată de sursa menționată anterior.

Din fericire, rana suferită de victimă în zona coapsei nu e gravă, aceasta fiind într-o stare stabilă. Comisarul Ruben Moyeno a confirmat că femeia în cauză este Eleonora Boi, soția baschetbalistului Danilo Gallinari, care evoluează pentru Vaqueros de Bayamon, în campionatul din Puerto Rico.

Mai mult decât atât, potrivit Sportando, jurnalista Eleonora Boi este însărcinată.

Incident înfricoșător în Puerto Rico: soția înscărcinată a unui fost jucător din NBA a fost mușcată de un rechin!
Danilo Gallinari și Eleonora Boi/Foto: Instagram (leo_boiboi)

După 16 ani în NBA, Danilo Gallinari luptă pentru titlu în Puerto Rico

Cu o zi înainte de înfricoșătorul incident, Danilo Gallinari a ajutat-o pe Vaqueros de Bayamon să se califice în finala campionatului din Puerto Rico. În meciul 7 al seriei cu Cangrejeros, el a adunat 18 puncte și 7 recuperări, iar formația lui s-a impus cu 92-75 și cu 4-3 la general.

În finală, Vaqueros de Bayamon se va duela cu Leones De Ponce, într-o serie care se va juca după formatul „cel mai bun din 7 meciuri”.

Născut în 8 august 1988, Gallinari a fost selectat în NBA în 2008, de New York Knicks. În următorii 16 ani, el a jucat pentru Knicks, Denver Nuggets, LA Clippers, Oklahoma City Thunder, Atlanta Hawks, Washington Wizards, Detroit Pistons și Milwaukee Bucks.

Gallinari are peste 800 de meciuri în NBA, cu medii de 14,9 puncte și 4,7 recuperări în sezonul regulat.

Citește și:
Dinamo a intrat la discuții pentru noul atacant
Superliga
Dinamo a intrat la discuții pentru noul atacant
Au plecat de la FCSB și au semnat cu Dinamo, pentru 300.000 de euro: „Profesionalism și calitate”
Superliga
Au plecat de la FCSB și au semnat cu Dinamo, pentru 300.000 de euro: „Profesionalism și calitate”
Scene tragicomice la CFR Cluj » Hendrik Klein a cerut bani ca să aducă investitori, în plină criză financiară la club!
Superliga
Scene tragicomice la CFR Cluj » Hendrik Klein a cerut bani ca să aducă investitori, în plină criză financiară la club!
Incredibil: „centralul” de la Erevan le-a prezentat scuze oltenilor, după eliminare! „Îmi pare rău că n-am dat fault”
Europa League
Incredibil: „centralul” de la Erevan le-a prezentat scuze oltenilor, după eliminare! „Îmi pare rău că n-am dat fault”
Wizz Air lansează noi curse din România
Profit.ro
Wizz Air lansează noi curse din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea


Comentarii (2)
Ciprian_Birtea
Ciprian_Birtea  •  01 August 2025, 18:19
Postat de _Van___Basten_ pe 01 August 2025, 14:00

Acum 5 ani jumate gsp.ro ne informa ca...."Articol de Gazeta Sporturilor — luni, 06 ianuarie 2020 Eleonora Boi a petrecut cumpăna dintre ani în brațele logodnicului său. Jurnalista de 33 de ani ce lucrează la Mediaset s-a relaxat la soare și ocean cu baschetbalistul italian Danilo Gallinari, de la Oklahoma City Thunder..."

În ianuarie avea încă 33 de ani. Abia în iulie 2020 a făcut 34 de ani.

_Van___Basten_
_Van___Basten_  •  01 August 2025, 14:00

Acum 5 ani jumate gsp.ro ne informa ca...."Articol de Gazeta Sporturilor — luni, 06 ianuarie 2020 Eleonora Boi a petrecut cumpăna dintre ani în brațele logodnicului său. Jurnalista de 33 de ani ce lucrează la Mediaset s-a relaxat la soare și ocean cu baschetbalistul italian Danilo Gallinari, de la Oklahoma City Thunder..."

Vezi toate comentariile (2)
Comentează