Articol de Alexandru Barbu, Răzvan Stamatiu - Publicat vineri, 01 august 2025 23:48 / Actualizat sambata, 02 august 2025 09:15
Vlad Munteanu (44 de ani), directorul sportiv al Federației Române de Fotbal, a vorbit la podcastul GSP „2 la 1” despre impactul pe care măsurile fiscale aprobate de Guvernul Bolojan îl va avea în ceea ce privește bugetul Federației Române de Fotbal.
Directorul sportiv al forului a precizat că modificările legislative vor aduce cheltuieli suplimentare semnificative. Concret, 25% în plus pentru lunile august-decembrie numai cu loturile de juniori.
Cum bugetul operațional al Federației pe întreg anul 2025 este în valoare de circa 5 milioane de euro, cum afirmă Munteanu, fără a fi inclusă prima reprezentativă aici, înseamnă că FRF va plăti mai mult cu aproximativ 500.000 de euro de la 1 august și până la finalul anului. Doar pentru costurile cu loturile naționale U15-U21.
TVA-ul a crescut de la 1 august: cota standard ajunge la 21%, iar cea redusă se uniformizează la 11%.
VIDEO EXCLUSIV | Cum e afectată FRF de măsurile fiscale setate de Guvernul Bolojan. Vlad Munteanu, la podcastul GSP „2 la 1”: „Vorbim despre o creștere de 25%”
„Toate măririle acestea de taxe ne vor aduce o perioadă mai dificilă din punct de vedere financiar. Tot ceea ce înseamnă bugetarea loturilor naționale se face la finalul anului, iar în ianuarie se confirmă tot, inclusiv discuțiile amănunțite, dacă sunt solicitate de președintele Federației.
În momentul de față, văzând mărirea TVA-ului și restul măsurilor fiscale anunțate de Guvern, ne așteptăm la un 25% în plus față de bugetarea inițială, lucru valabil pentru toate loturile. Mă refer aici la restul anului 2025”, a declarat Vlad Munteanu.
„Personal, la jumătatea fiecărui an calendaristic, cer situația de la departamentul financiar, ca să văd comparația între ce am bugetat și ce s-a cheltuit, pentru că în acest mod pot avea o imagine clară a ceea ce au lucrat oamenii cu care colaborez zi de zi și mi-e foarte ușor să planific în continuare”, a continuat el.
„Cer team managerilor o marjă de +/-3%”
„De 9 ani fac lucrul ăsta și niciodată n-am depășit bugetul, ceea ce e un punct de mândrie. Sfatul pe care l-am primit la început a fost că trebuie să am grijă de bugetul loturilor naționale ca și cum aș avea grijă de businessul meu. Mi-am asumat asta.
Dacă la început, dintr-o organizare foarte bună, mai rămâneau niște bani care puteau fi investiți în materiale de antrenament și alte lucruri, acum am ajuns, după 9 ani, să le trasez team managerilor, care sunt responsabili de bugetarea loturilor naționale, să își păstreze o marjă de +/-3% față de ce au planificat.
Din acest motiv, am nevoie să văd o dată la 6 luni o astfel de actualizare, pentru a sta de vorbă cu cei responsabili și să văd unde există discrepanțe majore. De exemplu, în momentul de față ne gândim la achiziția biletelor de avion mult mai din timp. Știm locațiile unde jucăm”, afirmă fostul campion cu Dinamo.
„Pe an, e rezervat un buget de 4-5 milioane de euro pentru loturile naționale, de la U15 la U21, fără prima reprezentativă. Acest buget va suporta o creștere de 25% în cele 5 luni rămase din 2025”, a conchis Vlad Munteanu.
Venituri FRF în 2024
Sponsorizare și publicitate | 8,4 milioane euro |
Comercial | 5,97 |
Drepturi TV | 6,034 |
Ticketing | 1,477 |
Proiecte europene, turnee finale, subvenții | 15,244 |
Taxe, vize, penalități | 1,755 |
Alte venituri | 2,72 |
- Total: 41,6 milioane de euro
Cheltuieli FRF în 2024
Loturi naționale | 15,9 milioane de euro |
Competiții | 4,06 |
Dezvoltare fotbalistică și alte costuri | 1,395 |
Alte investiții pentru dezvoltarea fotbalului | 19,945 |
- Total: 41,3 milioane de euro
Podcastul integral | „2 la 1” cu Vlad Munteanu:
Despre Vlad Munteanu:
- în România a jucat la Bacău, Dinamo, FC Național și Chiajna;
- afară a evoluat pentru Energie Cottbus, VfL Wolfsburg, Auxerre, Arminia Bielefeld, FSV Frankfurt și Erzgebirge Aue;
- are 13 goluri și 8 assisturi în 58 de apariții în Bundesliga;
- 6 trofee a câștigat de-a lungul carierei, toate cu Dinamo: două titluri (2002 și 2004), 3 Cupe ale României (2001, 2003, 2004) și o Supercupă (2005);
- pentru transferurile lui s-au achitat, cumulat, 3 milioane de euro;
- a fost președintele lui U Cluj între 2013 și 2015;
- din 2016 lucrează la Federație, acum e directorul sportiv al forului.