SPORTURI  »  TENIS  »  ATP

Jannik Sinner s-a calificat deja la Turneul Campionilor, deși a jucat doar cinci turnee anul acesta

Jannik Sinner, campion la Wimbledon/Foto: Getty Images
Jannik Sinner, campion la Wimbledon/Foto: Getty Images

Articol de - Publicat vineri, 08 august 2025 18:19 / Actualizat vineri, 08 august 2025 18:26

Jannik Sinner (23 ani, 1 ATP) și-a asigurat calificarea la Turneul Campionilor de la Torino (9-16 noiembrie) Italianul a fost suspendat trei luni și a disputat doar cinci turnee în 2025: Australian Open, Roma, Roland Garros, Halle și Wimbledon.

ATP a anunțat vineri că Jannik Sinner are asigurată calificarea la ATP Finals, turneu care îi reunește pe cei mai buni opt jucători din sezon la finalul anului. Competiția are loc la Torino între 9-16 noiembrie, iar liderul mondial este al doilea calificat după Carlos Alcaraz.

Italianul în vârstă de 23 de ani a realizat această performanță disputând doar cinci turnee, el fiind suspendat trei luni în 2025 în urma unui acord cu Agenția Mondială Antidoping,

Jannik Sinner a început anul cu triumful de la Australian Open, apoi la întoarcerea din suspendare, a ajuns în finala Masters 1000 de la Roma, unde a fost învins de Alcaraz, a bifat finala de la Roland Garros, învins tot de Alcaraz. Și-a început sezonul pe iarbă la ATP 500 de la Halle, unde a fost învins de Alexander Bublik în turul al doilea, apoi a trecut de Alcaraz în finala de la Wimbledon.

Liderul mondial se va întoarce în țara sa natală pentru a-și apăra titlul de campion de la sfârșitul anului, pe care l-a câștigat în 2024 fără să piardă niciun set. Sinner va participa la această competiție pentru a treia oară consecutiv și pentru a patra oară în total. El are un palmares de 10-2 la acest turneu.

Sinner a debutat la ATP Finals în 2021 ca rezervă, când l-a înlocuit pe compatriotul său Matteo Berrettini, l-a împins pe Daniil Medvedev în tie-break-ul setului final și l-a învins pe Hubert Hurkacz. De atunci, a câștigat nouă din cele zece meciuri disputate la Torino în cele două participări ale sale.

Jannik Sinner revine la Cincinatti

Jannik Sinner este singurul jucător care a ocupat locul 1 în clasamentul ATP în acest sezon, a deținut prima poziție timp de 60 de săptămâni consecutive, începând cu ascensiunea sa din iunie anul trecut.

În clasamentul Race, cel al sezonului, Carlos Alcaraz (7.590) și Jannik Sinner (6.050) sunt urmați de Alexander Zverev (3.690 puncte), Ben Shelton (3.420 puncte), Novak Djokovic (3.380 puncte), Taylor Fritz (2.975 puncte), Jack Draper (2.940 puncte) și Alex De Minaur (2.745 puncte).

2 trofee de Mare Șlema câștigat Jannik Sinner în acest an, Australian Open și Wimbleod

Jannik Sinner nu a mai jucat de când a triumfat pe iarba de la Wimbledon și urmează să revină în circuit la Cincinati (7-18 august).

Citește și:
„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei
Europa League
„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei
După Răzvan Lucescu, dezastrul » PAOK, scoasă din Europa de o reprezentantă a „țării-minune”: 4 echipe în grupe
Conference League
După Răzvan Lucescu, dezastrul » PAOK, scoasă din Europa de o reprezentantă a „țării-minune”: 4 echipe în grupe
Doborât de modul în care Universitatea Craiova a pierdut în Armenia: „Îți vine să te lași! Mă simt terminat psihic”
Europa League
Doborât de modul în care Universitatea Craiova a pierdut în Armenia: „Îți vine să te lași! Mă simt terminat psihic”
Fosta iubită s-a dezbrăcat și a postat provocator, după ce în patul fotbalistului a apărut o nouă „cucerire”
Campionate
Fosta iubită s-a dezbrăcat și a postat provocator, după ce în patul fotbalistului a apărut o nouă „cucerire”
Doi români s-au trezit cu ANAF-ul pe cap după ce au cerut sfatul unui chatbot de tip ChatGPT
Profit.ro
Doi români s-au trezit cu ANAF-ul pe cap după ce au cerut sfatul unui chatbot de tip ChatGPT
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează