INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MERCATO

Oficial! Mister „Champions League” va evolua alături de Cristiano Ronaldo

Jucătorii lui Bayern, sărbătorind un gol marcat de Kingsley Coman (nr. 11)
Foto: Imago
Jucătorii lui Bayern, sărbătorind un gol marcat de Kingsley Coman (nr. 11) Foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 11 august 2025 15:00 / Actualizat luni, 11 august 2025 15:03

Bayern și Al Nassr s-au înțeles asupra transferului lui Kingsley Coman. Atacantul în vârstă de 29 de ani va semna cu saudiții pe 3 ani.

Kingsley Coman se înțelesese deja cu Al Nassr asupra contractului, până-n 2028, și a unui salariu estimat de tabloidul Bild între 20 și 25 milioane de euro pe sezon, peste ceea ce câștigă la Munchen (18 milioane de euro stagional). Rămăsese ca cluburile să se pună de acord asupra sumei de transfer și asta s-a întâmplat luni de dimineață.

Tabloidul Bild scrie de 30 de milioane de euro, cu tot cu bonusuri, expertul Sky Sport Germania, Florian Plettenberg, vine cu cifre noi. Ar fi vorba despre 35 de milioane de euro, cu tot cu bonusuri, ceea ce pare mai aproape de pretențiile lui Bayern, care inițial voia 50 de milioane.

Kingsley Coman pleacă după 10 ani de la Bayern

Coman o părăsește pe Bayern după un deceniu plin de succese. Cea mai mare realizare a sa: golul din finala Ligii Campionilor 2020, cu PSG, câștigată de bavarezi cu 1-0. Venit sub formă de împrumut la Munchen, de la Juventus, și cumpărat doi ani mai târziu definitiv, internaționalul francez n-a bifat decât un singur sezon fără trofeu: 2024 - 2025, în care actuala campioană a Germaniei a ratat totul.

Coman a făcut o figură bună la Mondialul Cluburilor, dar și acum, în amicalele din intersezon. În ultimul test, contra lui Tottenham (4-0), a înscris un gol spectaculos și, per ansamblu, a arătat o formă promițătoare.

El a fost dorit de Al Nassr și în 2024, dar atunci salariul propus era mult mai mic, iar antrenorul Vincent Kompany, proaspăt sosit, l-a asigurat că va fi miza pe el, astfel că francezul s-a decis împotriva unui transfer.

Citește și:
Mbappe, ținut „ostatic” pe yacht de iubita lui în timp ce Mourinho a început curățenia la Real Madrid
Campionate
Mbappe, ținut „ostatic” pe yacht de iubita lui în timp ce Mourinho a început curățenia la Real Madrid
Dani Coman, tulburat de dispariția-șoc a echipei din România
Superliga
Dani Coman, tulburat de dispariția-șoc a echipei din România
Cristiano Ronaldo a făcut anunțul care zguduie fotbalul: „Au fost 25 de ani cu multe sacrificii”
Campionate
Cristiano Ronaldo a făcut anunțul care zguduie fotbalul: „Au fost 25 de ani cu multe sacrificii”
Tragedie pentru Mircea Rednic: nepotul antrenorului, implicat la un club din România, a murit la doar 37 de ani, în noaptea dinaintea nunții
Superliga
Tragedie pentru Mircea Rednic: nepotul antrenorului, implicat la un club din România, a murit la doar 37 de ani, în noaptea dinaintea nunții
România are un loc onorant în lume. Jumătate din PIB-ul mondial vine din doar 4 țări INFOGRAFIC
Profit.ro
România are un loc onorant în lume. Jumătate din PIB-ul mondial vine din doar 4 țări INFOGRAFIC
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aryna Sabalenka a pozat pentru Time, pe tocuri și în costum de baie, pe un teren de baschet

Un umil Balon de Aur » S-a întors la club, după un Mondial de excepție, cu un zbor low cost!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează