FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Mihai Stoica și Florin Tănase, chemați să dea socoteală la Comisia de Disciplină

Mihai Stoica a fost chemat la Comisia de Disciplină // FOTO: Ionuț Iordache (GSP.ro) +15   FOTO
Mihai Stoica a fost chemat la Comisia de Disciplină // FOTO: Ionuț Iordache (GSP.ro)

Articol de - Publicat joi, 14 august 2025 09:42 / Actualizat joi, 14 august 2025 17:53

Comisia de Disciplină și Etică din cadrul Federației Române de Fotbal a analizat, miercuri, cazurile care-i vizează pe Florin Tănase, căpitanul lui FCSB, și Mihai Stoica, managerul general al campioanei. Ambii au fost reclamați la Comisie pentru declarațiile dure avute în ultima vreme la adresa arbitrajelor.

Pozițiile dure pe care reprezentanții FCSB le-au avut la adresa „fluierașilor” din Superligă n-au rămas fără repercusiuni.

După tiradele declanșate la adresa lui George Găman, „centralul” care a produs o mare tevatură eliminându-l pe Târnovanu în meciul cu Farul, pierdut de roș-albaștri cu 1-2, Florin Tănase și Mihai Stoica au fost chemați la comisii.

Cum cei doi se află în Kosovo, unde FCSB o va înfrunta pe Drita, explicațiile lor sunt așteptate săptămâna viitoare, pe 20 august, când are loc următorul termen.

Ce a făcut în seara asta Găman... eu sincer n-am mai văzut așa ceva. Să fii chemat de atâtea ori pe la VAR, săracul, vai de capul lui. A devenit sensibil în ultimul timp. A venit chitit. Nu știa ce explicații să dea. Sunt curios câte etape o să fie și el suspendat acum. Să ne explice și nouă cineva ce s-a întâmplat în seara asta, pentru că nu e normal.

- Florin Tănase, după FCSB - Farul 1-2

Ștefan Târnovanu, cartonaș roșu în FCSB - Farul. FOTO: Ionuț Iordache
Ștefan Târnovanu, cartonaș roșu în FCSB - Farul. FOTO: Ionuț Iordache
Ștefan Târnovanu, cartonaș roșu în FCSB - Farul. FOTO: Ionuț Iordache
Ștefan Târnovanu, cartonaș roșu în FCSB - Farul. FOTO: Ionuț Iordache
Ștefan Târnovanu, cartonaș roșu în FCSB - Farul. FOTO: Ionuț Iordache
+10 FOTO

Florin Tănase are acuzații duble pe cap!

Petentul în cazurile celor doi este același, Comisia Centrală a Arbitrilor, lezată de afirmațiile incisive făcute de cei de la FCSB. „Decarul” campioanei e vizat în două spețe, inclusiv pentru ieșirea avută la adresa lui Horațiu Feșnic, imediat după meciul cu Dinamo, pierdut cu 3-4 pe 2 august.

Mihai Stoica, în continuare vehement: „Își atentează singur la onoare atunci când mie îmi zice ceva, iar în raport scrie altceva!”

Invitat la Prima Sport, Mihai Stoica a oferit o nouă reacție ostilă la adresa lui George Găman, arbitrul din meciul cu Farul:

„Vassaras s-a simțit lezat că am atentat la onoarea lui Găman. Da, am fost chemat la Comisii. Găman își atentează singur la onoare atunci când mie îmi zice ceva, iar în raport scrie cu totul altceva. Deja e prea mult, sunt foarte sensibili, Găman e foarte sensibil. M-a mințit cu nerușinare, mi-a zis cu totul și cu totul altceva.

Minte cu nerușinare și n-are nicio problemă cu asta! Să fiu chemat față-n față cu el și să discutăm... De ce a trebuit să mă mintă?

Ar trebui să putem asculta ce vorbesc arbitri. Ok, nu le face publice, dar lasă-ne pe noi, cei implicați, să venim și să ascultăm înregistrările. Să meargă cine e interesat să afle ce au de spus”, a afirmat Mihai Stoica, la postul TV amintit.

Și Craiova trebuie să dea explicații!

Asta nu-i tot! Pe rolul Comisiei de Disciplină se mai află și o sesizare făcută la adresa Universității Craiova, tot de către Comisia Centrală a Arbitrilor.

Oficialii juveților au acuzat și ei, în startul sezonului, faptul că ar fi fost dezavantajați în remiza cu UTA, 3-3: „Era o chestiune de timp până cineva lua «roşu»”, spunea antrenorul alb-albaștrilor, Mirel Rădoi.

Ulterior, clubul lui Mihai Rotaru a formulat o scrisoare deschisă către Kyros Vassaras, șeful Comisiei Centrale a Arbitrilor.

Mihai Stoica și Florin Tănase, chemați să dea socoteală la Comisia de Disciplină
Cazurile menționate mai sus se află pe ordinea de zi a Comisiei de Disciplină
Citește și:
„Ratarea secolului” în Botoșani - Rapid » Faza care va face înconjurul lumii! Halucinant cum a trimis Petrila cu poarta goală
Superliga
„Ratarea secolului” în Botoșani - Rapid » Faza care va face înconjurul lumii! Halucinant cum a trimis Petrila cu poarta goală
Gigi Becali a anunțat 5 plecări de la FCSB! Jucătorii de top din Superliga care nu mai ajung la campioană: „La ei s-a închis! Nu mă interesează”
Superliga
Gigi Becali a anunțat 5 plecări de la FCSB! Jucătorii de top din Superliga care nu mai ajung la campioană: „La ei s-a închis! Nu mă interesează”
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu: „Nu a putut să mănânce. S-a tratat cu un vraci chinez”
Superliga
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu: „Nu a putut să mănânce. S-a tratat cu un vraci chinez”
Noul model Dacia a fost zărit pe străzi! Imagini-spion cu mașina » Urmează să fie lansată în 2026: „Arată ciudățel”
Noutati auto
Noul model Dacia a fost zărit pe străzi! Imagini-spion cu mașina » Urmează să fie lansată în 2026: „Arată ciudățel”
FOTO Lanț celebru de restaurante intră în România
Profit.ro
FOTO Lanț celebru de restaurante intră în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Soluția de urgență? Un fost mare internațional, pregătit să-i ia locul lui Arne Slot la Liverpool

Louis Munteanu, INTERZIS la interviu?! » Iuliu Mureșan a intervenit în direct și a explicat ce s-a întâmplat după meci


Comentarii (6)
Ciriaco
Ciriaco  •  14 August 2025, 12:26

Când ai VAR și nu dai ce trebuie,vorbim de rea-intenție și hoție.Aici nu e vorba de Steaua,Dinamo sau Rapid.În primele cinci etape au fost peste 20 de greșeli flagrante și atunci îți pui o intrebare:nu e bun din când în când câte un Ionel Ganea?(dar să înceapă cu Vassaras!).

o_bic
o_bic  •  14 August 2025, 12:22

Lemn Tănase sa fie suspendat cel mai dur,fiind jucător activ. Cât despre mimi,să- l suspende ciobanul

Ciprian_Birtea
Ciprian_Birtea  •  14 August 2025, 12:16

Tănase nu e mulțumit că e suspendat în cupele europene; vrea să fie suspendat și pe plan intern, ca să fie tacâmul complet.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează