INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

FOTO Ofertă oficială pentru Jadon Sancho » Englezul a dat undă verde transferului

AS Roma a făcut o ofertă oficială pentru Jadon Sancho // FOTO: Getty Images
AS Roma a făcut o ofertă oficială pentru Jadon Sancho // FOTO: Getty Images

Articol de - Publicat vineri, 15 august 2025 09:46 / Actualizat vineri, 15 august 2025 09:55

Trecut pe linie moartă la Manchester United, Jadon Sancho (25 de ani) este foarte aproape de a semna cu o nouă echipă, anunță Fabrizio Romano, celebrul jurnalist specializat în zona de mercato.

Fotbalistul englez a ajuns pe „Old Trafford” în vara lui 2021, fiind transferat de la Borussia Dortmund pentru nu mai puțin de 100 de milioane de euro.

Cu toate acestea, conflictul cu Erik ten Hag l-a făcut pe Sancho să piardă primul 11 al „diavolilor”, iar lucrurile nu s-au îndreptat nici după venirea lui Ruben Amorim.

Astfel, după două perioade de împrumut - înapoi la Borussia Dortmund (în a doua parte a sezonului 2023/2024), respectiv la Chelsea (în stagiunea precedentă), Sancho este pe cale să o părăsească definitiv pe Manchester United.

AS Roma a făcut o ofertă oficială pentru Jadon Sancho

Potrivit lui Fabrizio Romano, atacantul englez este foarte aproape de a semna cu AS Roma. „Giallorossi” au făcut o ofertă oficială pentru Jadon, care ar urma să evolueze pe Olimpico în următoarea stagiune sub formă de împrumut, după care formația din capitala Italiei îi va plăti lui Manchester United undeva la 23 de milioane de euro pentru transferul definitiv.

În prezent, cele două cluburi negociază toate detaliile mutării, asta după ce Sancho ar fi dat undă verde acestui transfer.

AS Roma nu este însă singura echipă care s-a arătat interesată de serviciile fotbalistului în vârstă de 25 de ani în această vară. Odată începută actuala perioadă de mercato, Juventus, Fenerbahce, Beșiktaș și câteva cluburi din Arabia Saudită au fost în discuții atât cu cei din conducerea „diavolilor”, cât și cu agenții jucătorului, însă nu s-a ajuns la un consens cu niciuna dintre aceste formații.

Ba mai mult, după încheierea Campionatului Mondial al Cluburilor, au apărut zvonuri inclusiv despre o revenire permanentă a lui Sancho la Borussia Dortmund, dar pretențiile financiare ale englezului ar fi fost mult mai mari decât ceea ce erau pregătiți să ofere „galben-negri”.

Jadon Sancho a cucerit primul trofeu european din carieră în sezonul trecut

Perioada petrecută la Chelsea i-a prins bine englezului. Pe lângă faptul că a beneficiat de mai mult timp de joc decât ar fi primit la United (42 de meciuri în toate competițiile, timp în care a izbutit să înscrie 5 goluri și să ofere 10 pase decisive), Sancho a cucerit și primul titlu internațional la nivel de club din palmaresul său.

Acesta a luat parte la triumful lui Chelsea din UEFA Conference League, reușind chiar să puncteze în marea finală, câștigată de londonezi în fața celor de la Betis, scor 4-1.

Ofertă oficială pentru Jadon Sancho » Englezul a dat undă verde transferului
Jadon Sancho, după triumful cu Chelsea în UEFA Conference League (sezonul 2024/2025) // FOTO: Getty Images
Citește și:
Ciprian Ciucu este noul primar general al Capitalei » Planurile viitorului edil pentru sportul din București
Special
Ciprian Ciucu este noul primar general al Capitalei » Planurile viitorului edil pentru sportul din București
Cine este iubita lui Lando Norris, noul campion mondial din Formula 1 » În trecut, a fost acuzată că și-a înșelat iubitul fotbalist
Formula 1
Cine este iubita lui Lando Norris, noul campion mondial din Formula 1 » În trecut, a fost acuzată că și-a înșelat iubitul fotbalist
Ungaria a clacat în finalul meciului cu Danemarca! Ce urmează pentru cele două la Campionatul Mondial de handbal
Handbal
Ungaria a clacat în finalul meciului cu Danemarca! Ce urmează pentru cele două la Campionatul Mondial de handbal
Răzvan Lucescu, după derby-ul PAOK - Aris: „I-am călcat în picioare”
Campionate
Răzvan Lucescu, după derby-ul PAOK - Aris: „I-am călcat în picioare”
Trecerile de pietoni vor intra în cea mai amplă schimbare: semafoare manuale sau supraînălțare
Profit.ro
Trecerile de pietoni vor intra în cea mai amplă schimbare: semafoare manuale sau supraînălțare
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Acuzații SEISMICE împotriva lui Gheorghe Tadici: „S-a răzbunat că nu i-au ieșit pariurile! Știe toată țara că pariază!” » Retrasă definitiv la doar 25 de ani: „Era terminată psihic de Tadici, plângea non-stop!”

Scor aiuritor la baschet: 207 puncte diferență! » Scandal după meci: „E nevoie de bun-simț în astfel de situații” vs „Să ne oprim și să nu mai jucăm?”


Comentarii (1)
Ciprian_Birtea
Ciprian_Birtea  •  15 August 2025, 18:33

De ce să mai plătească Roma la anu' pentru Sancho când el devine liber?!?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează