Articol de Justin Gafiuc, Cezar Titor - Publicat vineri, 15 august 2025 11:29 / Actualizat vineri, 15 august 2025 11:39
Intrat în dizgrația lui Gigi Becali după ce fusese transferat în iarnă de la Unirea Slobozia, Jordan Gele a plecat de la FCSB. Fotbalistul nu a fost inclus nici pe listele UEFA și LPF, nici măcar nu a luat parte în cantonamentul campioanei din Olanda.
Deși mai multe formații din Superligă s-au interesat de serviciile sale, se pare că Gele a semnat în divizia secundă din Qatar, la Al-Kharitiyath, un club „mic, cu probleme legate de plăți și infrastructură precară”, potrivit informațiilor GSP.
Francezul va încasa aproximativ 200-220.000 de euro, iar roș-albaștrii nu vor primi niciun ban în schimbul său.
12 meciuria evoluat Gele pentru FCSB, marcând un singur gol
Jordan Gele a plecat în Qatar, Becali a scăpat de o grijă
De la venirea în Capitală, Gele a reușit un singur gol, chiar în derby-ul cu Dinamo din luna februarie (2-1), dar și o pasă decisivă, în antepenultima etapă, cu Universitatea Cluj (0-2).
„Gele nu mai intră în vederile noastre. Văd că nu a acceptat să se ducă la UTA, dar vad că nici la Farul nu a vrut să se ducă. Nu știu cum o să o rezolvăm unde să se ducă să joace.
Iar la Farul, ca să îl ajut pe Gică Hagi cu un atacant, eu îi țineam și eu jumătate din salariul lui Gele. Dar din câte știu eu nu vrea să se ducă nici la Farul. Mi se pare că mai sunt interesate de el Ploieștiul și Piteștiul. Însă nu mă bag.

E treaba lui Gele ce vrea să facă. Dacă vrea să stea turist la FCSB, atunci să stea și eu o să îi plătesc contractul că nu am ce să discut prea mult pe această temă. Contractul e contract și facem cum vrea el. Dar v-am spus, dacă accepta să se ducă la Farul eu îi plăteam jumătate din salariu”, spunea Gigi Becali, în urmă cu o lună și jumătate, privind situația fotbalistului.
În prima parte a sezonului, până în momentul transferului la trupa roș-albastră, Gele a reușit 5 goluri și 3 pase decisive, sub comanda lui Adi Mihalcea.
Al-Kharitiyath, echipa la care a ajuns „renegatul” din lotul roș-albaștrilor, a fost la un pas de promovare în sezonul trecut, terminând pe poziția a treia, la doar două puncte în spatele locului de baraj și la cinci distanță de primul, care asigură promovarea directă în Qatar Stars League.