INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PORTUGALIA

Cum s-a descurcat cu Benfica Ianis Stoica: românul a atins mingea de 14 ori și a creat două ocazii

Cum s-a descurcat Ianis Stoica cu Benfica: românul a atins mingea de 14 ori și a creat două ocazii
Cum s-a descurcat Ianis Stoica cu Benfica: românul a atins mingea de 14 ori și a creat două ocazii

Articol de - Publicat duminica, 17 august 2025 08:52 / Actualizat duminica, 17 august 2025 12:52

Ianis Stoica, transferat în această vară în Portugalia, de la Hermannstadt, a evoluat în partida dintre Estrela Amadora și Benfica, încheiată cu victoria „vulturilor”, scor 1-0, grație reușitei lui Vangelis Pavlidis, de la punctul cu var.

După ce a punctat la debut, la un minut de la intrarea pe teren, românul, „decarul” echipei din proximitatea Lisabonei, a fost introdus în minutul 64 al partidei cu Benfica, luându-i locul lui Joao Gastao.

Cifrele lui Ianis Stoica în Estrela Amadora - Benfica:

  • 27 minute jucate

  • 8/10 pase precise

  • o șansă creată

  • 14 atingeri de balon

  • o atingere în careul advers

  • o pasă în ultima treime

  • 1/1 pase lungi precise

  • 2 intercepții

  • 2 recuperări

  • 0/1 dueluri aeriene câștigate

  • a fost faultat o dată

Estrela a avut o prestație curajoasă în fața celor de la Benfica, goalkeeper-ul Anatoliy Trubin salvându-i pe oaspeți în mai multe rânduri. După ce a intrat, Ianis a avut câteva contribuții ofensive: a obținut o lovitură liberă în minutul 71, fiind faultat în flancul stâng, servindu-l ideal și pe Kikas în prelungirile partidei, care nu a reușit însă să finalizeze din centrul careului.

Deși era anunțat titular de către presa lusitană, Stoica a început partida tot din postura de rezervă. În momentul intrării sale pe teren, cei de la A Bola au scris următorul lucru: „Jose Faria revigorează atacul cu atacanți mai puțin explozivi, dar mai incisivi în luarea deciziilor”.

După două runde, Estrela rămâne cu un singur punct, iar Ianis Stoica ar putea fi titular prima oară în etapa viitoare, când echipa sa va primi vizita celor de la Alverca, formație unde Vinicius Junior, starul celor de la Real Madrid, este acționar. Disputa va avea loc luni, 25 august, de la ora 22:15.

  • 1,3 milioane de euro au plătit cei de la Estrela Amadora în schimbul lui Ianis Stoica; românul are contract cu lusitanii până în vara lui 2028.

Citește și:
Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul look înainte de primul meci din Premier League
Campionate
Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul look înainte de primul meci din Premier League
„Tigroaica” Zoe a plecat în vacanță fără starul de la Mondial și a atras toate privirile: și-a etalat toate tatuajele
Stiri extrasport
„Tigroaica” Zoe a plecat în vacanță fără starul de la Mondial și a atras toate privirile: și-a etalat toate tatuajele
Golul sezonului a fost marcat sub ochii lui Lisav Eissat: „Să-i dea Premiul Puskas deja”
Campionate
Golul sezonului a fost marcat sub ochii lui Lisav Eissat: „Să-i dea Premiul Puskas deja”
ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo
Superliga
ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo
FOTO SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, amână din nou redeschiderea marelui complex hotelier din Elveția
Profit.ro
FOTO SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, amână din nou redeschiderea marelui complex hotelier din Elveția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo

Chivu a debutat perfect, dar a ocolit o întrebare din conferință: „Eu la asta nu răspund”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează