INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Cristi Chivu așteaptă urgent un mijlocaș central » Prețul cerut lui Inter a ajuns însă la 60 de milioane €!

Cristi Chivu mai are doar 6 zile până la debutul cu Inter în Serie A, pe teren propriu cu Torino / Foto: X
Cristi Chivu mai are doar 6 zile până la debutul cu Inter în Serie A, pe teren propriu cu Torino / Foto: X

Articol de - Publicat marti, 19 august 2025 18:05 / Actualizat marti, 19 august 2025 19:19

Inter a intrat deja în criză de timp în tentativa de a-i aduce lui Cristi Chivu o întărire în compartimentul median. Antrenorul român a cerut la întâlnirea de azi cu președintele Beppe Marotta și cu directorul sportiv Piero Ausilio un mijlocaș central, în condițiile în care va pleca și albanezul Kristjan Asslani la Bologna.

Vicecampioana Italiei a făcut prima încercare cu Manu Kone, dar AS Roma a respins oferta, nedorind să discute sub 50 de milioane de euro (cât îi ceruse și Atalanta în schimbul lui Ademola Lookman, altă țintă ratată) și lăsând de înțeles că pentru antrenorul Gian Piero Gasperini este netransferabil! Asta după ce nu a putut licita pentru Ederson, brazilianul de la Atalanta.

Cristi Chivu așteaptă urgent un mijlocaș central » Prețul cerut lui Inter a ajuns însă la 60 de milioane €!
Petar Sucic (ajuns la Inter), prins între Aurelien Tchouameni și Manu Kone (ținta lui Inter), în Franța - Croația din Nations League / Foto: Imago

„Ederson are o cotă prea mare. Dacă ar exista o mică șansă însă, Inter ar profita de ea. Celelalte profiluri de pe lista scurtă a lui Chivu sunt Florentino de la Benfica, Matt O'Riley de la Brighton (la care însă Juventus se află în pole-position) și Mandela Keita de la Parma. Pe belgian l-a antrenat deja Chivu, dar ar reprezenta o soluție low cost”, a scris astăzi cotidianul Tuttosport.

Nmecha a fost cumpărat de la Wolfsburg cu 30 de milioane

Corriere dello Sport vine cu o alternativă din Bundesliga. „Conducerea echipei nerazzurra ar fi bătut la ușile Borussiei Dortmund pentru a cere informații despre Felix Nmecha, mijlocașul german născut în 2000, care a avut evoluții în creștere în ultimele sezoane”.

Internaționalul neamț cu 4 selecții și un gol a fost cumpărat de „galben-negri” de la Wolfsburg în urmă cu 2 ani pentru 30 de milioane de euro. Iar acum, potrivit ziarului menționat, Dortmund cere o sumă dublă, deși cota actuală a lui Nmecha pe Transfermarkt este de doar 27 de milioane!

Cristi Chivu așteaptă urgent un mijlocaș central » Prețul cerut lui Inter a ajuns însă la 60 de milioane €!
Felix Nmecha (stânga) are probleme din cauza homofobiei / Foto: Imago Images

Felix a jucat în cele două sezoane la Borussia 71 de meciuri, reușind 8 goluri și 5 pase decisive. Mijlocașul central de 1,90m a crescut în academia lui Manchester City, dar n-a apucat să bifeze decât 3 prezențe la seniorii „cetățenilor” (73 de minute în total).

Nmecha a avut o pasă decisivă într-un meci din grupele Ligii Campionilor din 3 noiembrie 2020, câștigat pe Etihad Stadium (3-0 cu Olympiakos).

Citește și:
A numit doi jucători care și-au terminat socotelile cu echipa națională: „Schimb de generații”
Nationala
A numit doi jucători care și-au terminat socotelile cu echipa națională: „Schimb de generații”
Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”
Nationala
Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”
Gigi Becali nu s-a abținut și a intrat în direct după Turcia - România: „Pe Hagi n-o să-l vedeți NICIODATĂ jucând cu ei doi”
Nationala
Gigi Becali nu s-a abținut și a intrat în direct după Turcia - România: „Pe Hagi n-o să-l vedeți NICIODATĂ jucând cu ei doi”
Mircea Lucescu a plecat în timpul interviului și l-a scos din sărite pe Craioveanu: „Pe ei nu s-a supărat?! A stat o oră la îmbrățișări”
Nationala
Mircea Lucescu a plecat în timpul interviului și l-a scos din sărite pe Craioveanu: „Pe ei nu s-a supărat?! A stat o oră la îmbrățișări”
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Profit.ro
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează