FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

EXCLUSIV Filip Blazek a plecat de la Rapid și a fost prezentat la noua echipă

Filip Blazek pleacă de la Rapid și poate debuta mâine la noua echipă / foto: Imago
Filip Blazek pleacă de la Rapid și poate debuta mâine la noua echipă / foto: Imago

Articol de , - Publicat vineri, 22 august 2025 12:06 / Actualizat vineri, 22 august 2025 12:54

Filip Blazek (27 de ani), fundașul central al celor de la Rapid, a plecat de la formația pregătită de Constantin Gâlcă. Din informațiile GSP.ro, slovacul urmează să evolueze în țara natală, la Dunajska Streda.

Dunajska Streda este formația care a terminat pe locul 4 în campionatul Slovaciei sezonul trecut și care în actuala stagiune este pe locul 7 după 3 etape, cu 5 puncte (o victorie și două remize).

Sosit în vara lui 2024 în Giulești, Filip Blazek nu mai intra în planurile lui Costel Gâlcă, așa că despărțirea dintre cele două părți era iminentă.

UPDATE, ora 12:43 » Rapid a oficializat despărțirea de Blazek

FC Rapid București și FC DAC 1904 Dunajská Streda, formație din prima ligă a Slovaciei, au ajuns la un acord pentru transferul definitiv al fundașului slovac Filip Blažek.

În vârstă de 27 de ani, Blažek a semnat cu Rapid în vara anului 2024 și a bifat 5 meciuri în alb-vișiniu, reușind să marcheze un gol în sezonul 2024/2025.

Îi mulțumim lui Filip și îi urăm mult succes în noua etapă a carierei sale!

- comunicat Rapid

„Le doresc mult succes băieților și sper ca Rapid să își îndeplinească obiectivele și să aducă un trofeu în Giulești în acest sezon. Le mulțumesc tuturor pentru sprijinul oferit în această perioadă!”, a spus Blazek, după despărțirea de Rapid.

Filip Blazek a plecat de la Rapid și a fost prezentat la noua echipă
Filip Blazek

Sunt fericit să mă întorc în Slovacia. Vin la un club unde obiectivele sunt foarte ridicate. DAC e una dintre primele 3 formații în ceea ce privește infrastructura, fanii și istoria. E un pas important pentru mine, abia aștept să încep treaba

- Filip Blazek

Știrea inițială

Filip Blazek pleacă de la Rapid și poate debuta mâine la noua echipă

În actualul sezon, după 6 etape, Blazek are un singur minut jucat în tricoul rapidiștilor, când a intrat pe finalul meciului cu Oțelul Galați, scor 1-1.

Tocmai de aceea, era clar că acesta nu mai reprezenta o soluție pentru giuleșteni, care, în plus, aveau nevoie de un loc în lot pentru a achiziționa un atacant pe finalul perioadei de mercato. Cum lista era deja plină, Rapid trebuia să mai dea un fotbalist, pentru a-i face loc viitorului transfer.

Astfel, surse din lumea fotbalului confirmă pentru GSP.ro că Rapid se va despărți de fundașul central, care va merge la Dunajska Streda.

  • Rapid îi mai are pentru postul de fundaș central pe Alexandru Pașcanu, Denis Ciobotariu, Cristian Ignat și Lars Kramer

  • Rapid l-a cedat recent și pe Paul Iacob, la Oțelul Galați.

La rândul lor, slovacii sunt interesați să facă acest transfer cât mai repede și să îl folosească, de ce nu, pe Blazek chiar la meciul de mâine seară, de la ora 21:30, contra celor de la Trencin.

Dacă nu vor reuși totuși să se miște suficient de repede și să perfecteze toate actele până la jocul de sâmbătă, Blazek ar urma să debuteze la noua echipă pe 31 august, în duelul cu Spartak Trnava, lider în Slovacia și fost adversar al celor de la Universitatea Craiova în preliminariile Conference League.

450.000 de euroeste cota de piață a lui Filip Blazek, potrivit Transfermarkt

18meciuri a adunat Filip Blazek sezonul trecut în tricoul celor de la Rapid, reușind două goluri

Dunajska Streda, viitoarea echipă a lui Blazek, a fost exclusă din Conference League

Dunajska Streda a fost exclusă de UEFA din cupele europene. Ar fi trebuit să joace în turul doi din Conference League.

Motivul excluderii? Clubul din Slovacia are același patronat cu gruparea maghiară Gyor, iar acest lucru nu este permis, potrivit Mundo Deportivo. De altfel, Dunajska Streda reprezintă formația comunității maghiare din Slovacia.

TAS a respins apelul acesteia împotriva deciziei UEFA de a o elimina din competiție pe motiv că a încălcat regulamentul privind multiproprietatea cluburilor.

Citește și:
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
Tenis
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
Spaniolii au făcut anunțul: fostul coleg român al lui Yamal vine la Dinamo
Superliga
Spaniolii au făcut anunțul: fostul coleg român al lui Yamal vine la Dinamo
Poliția pe teren la meciul din „Liga Florilor” » Gheorghe Tadici s-a aflat în prim-plan
Handbal
Poliția pe teren la meciul din „Liga Florilor” » Gheorghe Tadici s-a aflat în prim-plan
Fostul fotbalist legitimat la FCSB se iubește cu Elena, solista trupei Mandinga » Primele imagini împreună
Altele
Fostul fotbalist legitimat la FCSB se iubește cu Elena, solista trupei Mandinga » Primele imagini împreună
VIDEO
Profit.ro
VIDEO "Trenul cu care facem cruce" - imagini dintr-un tren modernizat cu vagon restaurant
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează