SPORTURI  »  BASCHET  »  PREMIU

După ce a fost numit MVP în Canada, noul jucător al lui U-BT Cluj-Napoca a îngropat „securea războiului”: „Am spus că nu mă voi mai întoarce”

Mitch Creek, numit MVP al Canadei/Foto: Imago Images
Mitch Creek, numit MVP al Canadei/Foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 22 august 2025 12:20 / Actualizat vineri, 22 august 2025 12:22

Mitch Creek (33 de ani), noul jucător al lui U-BT Cluj-Napoca, a fost desemnat MVP-ul sezonului în liga Canadei (CEBL). Această decizie a venit după un final controversat de sezon pentru Vancouver Bandits, echipa baschetbalistului australian, care nu s-a ferit să critice CEBL.

După un sezon petrecut în liga a doua a Turciei, așa cum face vară de vară, Mitch Creek a ales să continue să joace baschet și a semnat din nou cu Vancouver Bandits, în liga Canadei. Antrenată de Kyle Julius și având în Creek un lider excelent, Bandits a avut un parcurs grozav, terminând sezonul regulat cu cel mai bun bilanț: 19 victorii și 5 înfrângeri.

Creek a jucat 20 de meciuri și a înregistrat medii de 24,4 puncte, 6,8 recuperări, 3,8 pase decisive și 1,5 intercepții. Cu procentaje de 58,4% din acțiune și 48,6% din afara semicercului, jucătorul de 33 de ani a fost al doilea cel mai bun marcator din CEBL și a fost nominalizat pentru premiul de MVP.

Vancouver Bandits, echipa lui Mitch Creek, eliminată din playoff după un final controversat

Între timp, Vancouver Bandits s-a duelat cu Calgary Surge în semifinalele conferinței de vest, miza fiind un loc în Final 4-ul CEBL. Interesant este că 3 din cele 5 înfrângeri ale echipei din Vancouver au venit în fața rivalei din Calgary.

Surge a început excelent și confruntarea din semifinale, jucătorii acestei echipe părând mai flămânzi, mai dornici de a obține victoria. Oaspeții au condus în cea mai mare parte a timpului, profitând și de faptul că Creek a acumulat rapid 3 faulturi.

Însă, în repriza a doua, veteranul australian a revenit pe teren și a tras echipa după el, iar diferența de pe tabelă a devenit din ce în ce mai mică. Creek a avut numeroase acțiuni solide atât în apărare, cât și în atac, iar finalul se anunța a fi extrem de intens.

Regulamentul din Canada are câteva diferențe față de cel din Europa sau NBA, una dintre ele constând într-un scor-țintă pe care echipele trebuie să îl atingă. În acest caz, Bandits sau Surge trebuiau să ajungă la 105 puncte marcate.

Creek a continuat să evolueze impecabil și scorul era 103-102 pentru echipa sa, care avea și posesia. O altă diferență de regulament e că faulturile pot fi revăzute, iar arbitrii au dreptul de a schimba decizia.

Atacul lui Bandits a fost întrerupt de 3 ori, după ce arbitrii au fluierat fault în favoarea lor, care ar fi dus la 2 libere pentru echipa din Vancouver, oferindu-le oportunitatea de a închide meciul.

Însă, de fiecare dată, arbitrii au schimbat decizia și, în cele din urmă, „bandiții” au rămas cu o singură secundă de atac, nereușind să marcheze coșul victoriei. A urmat posesia lui Surge, iar arbitrii au dictat fault pe aruncare de 3 puncte. După reluare, oficialii și-au menținut decizia, oaspeții au transformat liberele, iar Calgary Surge s-a impus cu 105-103.

Mitch Creek a criticat CEBL: „Nu voi mai juca niciodată în această ligă”

Creek a adunat 22 de puncte, 12 recuperări și 7 pase decisive, însă rezultatul final l-a lăsat cu un gust amar. După meci, veteranul nu a ezitat să își exprime frustrarea, declarând că arbitrii i-au spus că nu ei au luat deciziile, ci că acestea au venit de la superiorii lor.

Nu voi mai juca niciodată în această ligă”, a afirmat, extrem de supărat, Creek. „E pur și simplu dureros să pierzi în modul acesta. Sunt multe motive pentru a iubi baschetul și multe motive pentru a fi frustrat. Dar să văd că arbitrii îmi spun că nu ei, ci superiorii lor au întors 3 faulturi consecutive pentru a încheia meciul la linia de libere e ciudat”, a scris, mai târziu, australianul pe Instagram, afirmând că CEBL a avut un comportament neprofesionist și că liga face un pas enorm în spate.

După acest moment, Creek nu a mai rămas în Canada pentru evenimentul special în cadrul căruia se anunțau câștigătorii premiilor individuale, ci a zburat în România, ajungând la Cluj în cursul zilei de miercuri, 20 august.

Mitch Creek, numit MVP-ul CEBL: „A contat disciplina, faptul că m-am prezentat zi de zi și am făcut lucruri mici”

Joi noaptea, Mitch Creek a fost numit MVP-ul CEBL, în timp ce Tyrese Samuel, coechipierul său, și antrenorul Kyle Julius au câștigat alte premii. „Leadership-ul și producția lui Creek au fost esențiale în bilanțul de 19-5 al lui Vancouver din acest sezon”, a scris CEBL pe site-ul oficial.

Creek a transmis un mesaj-video în care a mulțumit pentru această distincție, a vorbit despre cei care au avut un rol important în succesul său și și-a felicitat adversarii.

„Evident, nu sunt în oraș, sunt deja în România și sunt entuziasmat să fiu aici. Dar, doar pentru a recapitula evenimentele din această seară: în primul rând, mulțumesc CEBL pentru nominalizare. Nu jucăm pentru MVP-uri. Vreau să mă gândesc că a contat disciplina, faptul că m-am prezentat zi de zi, am făcut lucruri mici, precum a-mi motiva coechipierii în vestiar. Toate lucrurile care nu se văd au contat și de aceea acest premiu e special. Nu doar pentru mine, ci pentru toți candidații”, a spus Creek.

De asemenea, noul jucător al lui U-BT Cluj-Napoca a îngropat „securea războiului” și a lăudat CEBL, dând de înțeles că sunt șanse să se întoargă în acea ligă:

„Pentru CEBL: produsul e în creștere, se dezvoltă, devine recunoscut la nivel mondial. Continuați să împingeți liga spre noi înălțimi. Poate că încă nu e totul perfect, ca la carte și câteva din comentariile pe care le-am făcut poate că n-au fost perfecte. Dar, din adâncul inimii mele, mi-a plăcut să fiu în CEBL. Am spus că nu mă voi mai întoarce aici, dar nu știi niciodată. Bandits se descurcă destul de bine în a mă momi cu dragostea pe care o oferă.”

În stagiunea 2025-2026, Mitch Creek și Jeffery Taylor, baschetbalist cu 7 sezoane la Real Madrid, îl vor ajuta pe căpitanul Patrick Richard în conducerea de pe teren a lui U-BT Cluj-Napoca.

Literalmente au obținut cel mai complet jucător și cea mai bună persoană cu care am avut șansa de a lucra vreodată”, a scris, pe Instagram, Kyle Julius, antrenorul din Canada al lui Creek, despre fostul său elev. O afirmație puternică având în vedere că Julius i-a antrenat pe cei mai importanți baschetbaliști canadieni, mulți dintre ei ajunși, între timp, în NBA.

După ce a fost numit MVP în Canada, noul jucător al lui U-BT Cluj-Napoca a îngropat „securea războiului”: „Am spus că nu mă voi mai întoarce”
Mitch Creek a ajuns la Cluj-Napoca miercuri, 20 august/Foto: Instagram (U-BT Cluj-Napoca)

Programul lui U-BT Cluj-Napoca în presezon

U-BT Cluj-Napoca se va pregăti pe plan local până în prima săptămână a lunii septembrie, când va pleca la Râmnicu Vâlcea, pentru un turneu de pregătire cu CS Vâlcea 1924 (7 septembrie) și AEK Atena (8 septembrie).

Apoi, în 13-15 septembrie, campioana României va participa la un turneu la Aleksandrovac, în Bosnia și Herțegovina, unde va juca împotriva lui KK Igokea (13 septembrie) și BC Nizhny Novgorod (15 septembrie).

În 20 septembrie, U-BT Cluj-Napoca se va duela cu CSO Voluntari la Brașov, în SuperCupa României, după care va mai avea două amicale în Serbia, cu KK Mega Basket (22 septembrie) și Spartak Subotica (24 septembrie).

Debutul clujenilor în noul sezon al EuroCup se va consemna în 1 octombrie, în BTarena, când U-BT primește vizita lui Bahcesehir College Istanbul. În schimb, primul joc al ardelenilor în Liga ABA va avea loc vineri, 10 octombrie, pe terenul lui KK Krka.

Citește și:
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Campionate
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Titularul din Dinamo - Foresta 4-5 a ajuns instalator de gaze: „Am lucrat și la stația de betoane” » Apariție în premieră după 25 de ani: „După meci, ne-au luat la antidrog”
Superliga
Titularul din Dinamo - Foresta 4-5 a ajuns instalator de gaze: „Am lucrat și la stația de betoane” » Apariție în premieră după 25 de ani: „După meci, ne-au luat la antidrog”
Dinamo sparge banca pentru ultimul transfer! » Poate ajunge la 1,7 milioane de euro
Superliga
Dinamo sparge banca pentru ultimul transfer! » Poate ajunge la 1,7 milioane de euro
Aventura cu o blondă căsătorită a pus capăt căsniciei cu Ana
Campionate
Aventura cu o blondă căsătorită a pus capăt căsniciei cu Ana
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Profit.ro
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Acuzații SEISMICE împotriva lui Gheorghe Tadici: „S-a răzbunat că nu i-au ieșit pariurile! Știe toată țara că pariază!” » Retrasă definitiv la doar 25 de ani: „Era terminată psihic de Tadici, plângea non-stop!”

Scor aiuritor la baschet: 207 puncte diferență! » Scandal după meci: „E nevoie de bun-simț în astfel de situații” vs „Să ne oprim și să nu mai jucăm?”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează