Articol de David Istrate - Publicat sambata, 23 august 2025 20:55 / Actualizat sambata, 23 august 2025 20:56
După etapa cu numărul 10, ultima din sezonul regulat al Ligii de Rugby, SCM USV Timișoara a urcat pe prima poziție în clasament. Cele 3 echipe care vor încerca să o împiedice pe trupa bănățeană să obțină un nou titlu sunt CS Dinamo București, CSM Știința Baia Mare și CSA Steaua București.
Vineri, 22 august, și sâmbătă, 23 august, s-au desfășurat cele 3 meciuri din etapa a 10-a a Ligii de Rugby, care a clarificat clasamentul final al competiției, în urma căruia s-au aflat duelurile din semifinale.
SCM Timișoara, victorie cu 96-10 și salt de pe locul al 3-lea pe prima poziție în clasament
SCM Timișoara a primit vizita lui CS „U” ELBI Cluj și a avut o prestație dominantă, câștigând cu 96-10. Ovidiu Neagu, David Bălan, Tudor Boldor, Kemal Altinok și Corrado Ștețco au reușit câte 2 eseuri, în timp ce Laurențiu Nica, Andrei Mureșan, Ngoni Chibuwe, Sebastian Vasilovici, Luka Archvadze și Stephen Shennan s-au remarcat cu câte un eseu.
Datorită acestui rezultat, SCM Timișoara și-a asigurat prima poziție în clasament. Lupta pentru locul al doilea s-a dat între CSM Știința Baia Mare și CS Dinamo București. Duelul din Maramureș s-a încheiat la egalitate, 20-20, astfel că poziția secundă i-a revenit trupei din Capitală, care câștigase meciul din tur și avea și un golaveraj mai bun decât adversara sa.
În derby-ul Bucureștiului, CSA Steaua București a învins-o pe CS Rapid București cu 26-13, însă nu mai avea cum să avanseze în clasament.
Rezultatele etapei a 10-a din Liga de Rugby
SCM Timișoara vs. CS „U” ELBI Cluj: 96-10
CS Rapid București vs. CSA Steaua București: 13-26
CSM Știința Baia Mare vs. CS Dinamo București: 20-20
Clasamentul Ligii de Rugby
SCM Timișoara – 36 de puncte (+223)
CS Dinamo București – 35 de puncte (+191)
CSM Știința Baia Mare – 35 de puncte (+182)
CSA Steaua București – 28 de puncte (+76)
CS Rapid București – 11 puncte (-135)
CS „U” ELBI Cluj – 0 puncte (-451)
Așadar, peste o săptămână, în 30-31 august, vor avea loc semifinalele Ligii de Rugby a României. Iată cum arată duelurile din careul de ași:
CS Dinamo București vs. CSM Știința Baia Mare
SCM Timișoara vs. CSA Steaua București
SCM Timișoara și CSM Știința Baia Mare se pot întâlni din nou în finala campionatului, așa cum au făcut-o și în 2024, când victoria le-a revenit bănățenilor, scor 22-21.