FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Taifun

Articol de GSP - Publicat vineri, 20 iunie 2008 00:00

Fabbiani s-a certat cu Andone şi cu Mureşan, fiind amendat din nou cu 10.000 de euro.

Zilele lui Fabbiani la CFR sînt numărate. Conform unor surse, “Căpcăunul” a avut o ieşire nervoasă la o zi după reunirea lotului. Aflat în biroul preşedintelui Iuliu Mureşan, unde a încercat să ne­­gocieze o mărire de salariu, Fabbiani a izbucnit şi i-a împrăştiat o­ficialului hîrtiile de pe masă!

Jucătorul vişiniilor a mai primit o lovitură, cîntarul stabilind că are 97 de kilograme, cu 10 în plus faţă de masa optimă. Surse din club spun că, în urma incidentului, Fabbiani a fost amendat cu 10.000 de euro, punîndu-se problema ca argentinianul să nu facă parte din lotul deplasat în Austria.

Shrek a plecat în cele din urmă, doar pentru că vişiniii nu vor să ajungă în situaţia de a-l vinde pe o sumă mult mai mică decît cea cu care l-au achiziţionat de la Lanus, 2,2 milioane de dolari.Gru­pa­rea argentiniană Inde­pen­diente este interesată de Fabbiani, după ce l-a cedat pe golgeterul ei, Ger­man Denis, la Napoli, pentru 10 milioane de euro. “Căpcăunul” şi-a anunţat apropiaţii că nu va mai rămîne la Cluj, scoţîndu-şi la vîn­za­re şi maşina, un Audi TT.

2 goluri a marcat Fabbiani în primăvară, după ce în toamnă marcase de 9 ori.

Citește și:
Dezastru total pe Arena Națională! » Cel mai mare stadion al țării a fost inundat de furtună: lifturile sunt inundate și blocate, iar gazonul e distrus
Superliga
Dezastru total pe Arena Națională! » Cel mai mare stadion al țării a fost inundat de furtună: lifturile sunt inundate și blocate, iar gazonul e distrus
O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”
Tenis
O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”
Argentinianul Juan Bauza s-a însurat cu Francesca la Craiova » A avut nevoie de traducere ca să înțeleagă jurământul
Diverse
Argentinianul Juan Bauza s-a însurat cu Francesca la Craiova » A avut nevoie de traducere ca să înțeleagă jurământul
Aici s-a născut Gigi Becali » Satul care nu mai există și drama ascunsă din spatele patronului FCSB: aruncați din vagoanele de vite în mijlocul Bărăganului
Special
Aici s-a născut Gigi Becali » Satul care nu mai există și drama ascunsă din spatele patronului FCSB: aruncați din vagoanele de vite în mijlocul Bărăganului
ANUNȚ Șeful Dacia: M-am întâlnit cu Bolojan și am discutat despre Dacia Striker. Când vine un nou guvern, a doua zi voi fi la ei la poartă - Mihai Bordeanu, director Dacia România
Profit.ro
ANUNȚ Șeful Dacia: M-am întâlnit cu Bolojan și am discutat despre Dacia Striker. Când vine un nou guvern, a doua zi voi fi la ei la poartă - Mihai Bordeanu, director Dacia România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”

Fosta rivală a Simonei Halep s-a întors la Wimbledon și și-a schimbat meseria » Viața de lux pe care o trăiește


Comentarii (4)
 •  20 Iunie 2008, 10:37

mai mult sau mai putin noi cei ce am postat aici sintem obiectivi in privinta caracterului lui fabbiani dar o certitudine este ca acelasi fabbiani daca nu este vindut acum nu mai poate fii vindut vreodata ptr ca va trece de greutatea limita 120 kg stiut fiind ca ,,fotbalistii'' sint utili la o greutate intre 90-120 kg-specialistii stiu de ce

 •  20 Iunie 2008, 10:09

sendiciuri fabiani astea sunt de vina 197 de kg

 •  20 Iunie 2008, 10:01

cat profesionalism la aceasta echipa....cu siguranta vor castiga liga campionilor...:))

Vezi toate comentariile (4)
Comentează